G4Media.ro

BREAKING Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, condamnați definitiv la câte 5 ani…

BREAKING Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, condamnați definitiv la câte 5 ani de închisoare în dosarul Polaris. Ei trebuie să plătească fiecare câte 3,4 milioane de lei

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul ”Polaris” pentru luare de mită, potrivit minutei curții. În primă instanță, el fusese condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare. Și afaceristul local Sorin Strutinsky a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Instanța a dispus și confiscarea de la Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky a câte 3,4 milioane de lei.

Dosarul a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie la începutul lunii decembrie, în anul 2015. Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Mazăre mai are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, primită în luna februarie 2019.

  • Minuta instanței:

1643/1/2020 – Admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupție şi de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, S.C. Polaris M Holding S.R.L., Martin Eduard Stelian, Harpalete Doru Aurelian, Tolea Tudoriţa, Oprea Sorina Laura, Mutalâp Ghiulnihal și Pavel Alina împotriva sentinţei penale nr.187 din data de 3 mai 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr.4453/1/2015. Desființează, în parte, sentința primei instanțe și rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. 5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul MAZĂRE RADU ŞTEFAN (…) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C.pen.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. c C.proc.pen., achită pe inculpatul MAZĂRE RADU ŞTEFAN pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.1 C.pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen. (cazul Polaris).

Condamnă pe inculpatul MAZĂRE RADU ŞTEFAN la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.1 C.pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen. În baza art. 65 alin.1 şi 2 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Condamnă pe inculpatul MAZĂRE RADU ŞTEFAN la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.1 C.pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 65 alin.1 şi 2 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Condamnă pe inculpatul MAZĂRE RADU ŞTEFAN la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 2531 alin.1 C.pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. anterior şi art. 5 C.pen. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi lit. b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b C.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 C.pen. anterior, contopeşte pedepsele complementare şi aplică inculpatului pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 88 şi 89 C.pen. anterior, deduce din pedeapsa principală rezultantă durata reţinerii de 24 de ore de la 16 la 17.03.2015 şi durata arestării preventive de la 2.04.2015 la 24.06.2015, respectiv de la 08.05.2019 la 24.09.2019. 2.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit.c C.proc.pen., achită pe inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL (…) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art.26 alin. 1 raportat la art. 254 alin.1 C.pen. anterior şi la art.6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 5 C.pen. (cazul Polaris).

Condamnă pe inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL la 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art.26 raportat la art. 254 alin.1 C.pen. anterior şi la art.6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 65 alin.1 şi 2 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Condamnă pe inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL la 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin.1 C.pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 65 alin.1 şi 2 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b C.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 C.pen. anterior, contopeşte pedepsele complementare şi aplică inculpatului pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art.88 alin.1 C.pen. anterior, deduce din pedeapsa principală rezultantă durata arestării preventive de la 2.04.2015 la 30.06.2015. 3.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul MARTIN EDUARD STELIAN (…) pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen. În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. c C.proc.pen., achită pe inculpatul MARTIN EDUARD STELIAN pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen. 4.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpata S.C.POLARIS M HOLDING S.R.L. (…) pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen. În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. c C.proc.pen., achită pe inculpata S.C.POLARIS M HOLDING S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen. 5.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpata TOLEA TUDORIŢA (…) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen. 6.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul HARPALETE DORU AURELIAN (…) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen. 7.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpata OPREA SORINA LAURA (…) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen. 8.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpata PAVEL ALINA (…) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen. 9.

În baza art. 396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpata MUTALÂP GHIULNIHAL (…) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 C.pen. anterior raportat la art.2481 C.pen. anterior şi cu aplicarea art.5 C.pen.

În baza art.25 alin. 5 şi 397 alin.5 C.proc.pen. lasă nesoluționată acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa față de inculpaţii Martin Eduard Stelian, S.C. Polaris M Holding S.R.L., Harpalete Doru Aurelian, Tolea Tudorița, Oprea Sorina Laura şi Mazăre Radu Ştefan. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa față de inculpatele Pavel Alina şi Mutalâp Ghiulnihal.

Dispune confiscarea de la inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel a câte 3.416.371,02 lei fiecare.

Menţine sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, S.C. Polaris M Holding S.R.L., Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian și Oprea Sorina Laura instituit prin ordonanţele nr. 964/P/2015 din 7.04.2015 şi 3.12.2015. Ridică sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor Pavel Alina şi Mutalâp Ghiulnihal instituit prin ordonanţele nr. 964/P/2015 din 7.04.2015 şi 3.12.2015.

În baza art. 274 alin.1 şi 2 C.proc.pen. obligă pe inculpaţii Mazăre Radu Ştefan și Strutinsky Sorin Gabriel la câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Men?ine dispozi?iile sentin?ei primei instan?ei ce nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge ca nefondat, potrivit art. 421 pct.1 lit. b C.proc.pen., apelul formulat de partea civilă UAT Municipiul Constanţa. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorup?ie şi de inculpaţii Harpalete Doru Aurelian, Martin Eduard Stelian, Pavel Alina, Tolea Tudoriţa, Mutalâp Ghiulnihal, Oprea Sorina Laura, Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel şi S.C. Polaris M Holding S.R.L. rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, S.C.Polaris M Holding S.R.L.,Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina şi Mutalâp Ghiulnihal, precum şi pentru intimatul inculpat Stan Gabriel Marius, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 320 lei, rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană, rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă partea civilă apelantă U.A.T. Municipiul Constanţa la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2022.

Foto: Radu Mazăre (INQUAM_Photos_George_Calin)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Iar a pierdut Stelica un proces. Asta nu-i bun decât de furat garsoniere de la anl și de trimis după țigări.

  2. Doar Mazăre și Strutinsky au fost condamnați, restul inculpaților au fost achitați? 😂😂😂
    La cei doi oricum nu contează, că au deja condamnări și pedepsele se contopesc.
    Se vede ața…

    • nu se contopeste nimic cu ce executa deja. Conteaza ca de nu ar conta, stelica nu ar mai arunca bani pe avocati

  3. Ce tare!!! Aia condamnați de LUARE DE MITA, dar Nici măcar firma sa nu zic de Martin nu sunt condamnați PENTRU DARE DE MITA! România e o țara de poveste! Avem Mituitul dar nu exista Mituitor ! Wowww

  4. Cu cat mita sau prejudiciu mai mare cu atat pedeapsa mai mica. E mai periculos sa vinzi un patraunjel decat sa furi milioane de euro dupa magistratii supercorupti… Ups am atentat la libertatea zeilor cu pensii speciale…

  5. La multi ani tuturor pesedistilor si penelistilor care ne citesc!

  6. Cel mai penibil lucru in Romania e Justitia.

  7. te crucesti. In USA, luau 20 de ani, la Rumania, contopire.
    Cat despre confiscare, ati vazut vre-un hot sa plateasca ceva? A platit Varanul ceva din cei 60 de milioane???
    Si se mai mira guvernantii ca nu avem soldati, sa-ii aparam pastia si averile lor?
    Hooooo!

  8. va avea „grija” statul roman sa „recupereze” ca in cazul sefului latrinelor voiculescu

  9. tot nu au patit mare lucru, macar Chitac sa le rezilieze contractul calor de la Polaris. Si sa le ceara inapoi si banii luati de la primaria Constanta ca penalizare.
    Cam 25 milioane E?
    Dar corb la corb…

  10. Pentru muritorii de rand, pedeapsa asta se adauga la cea pe care o executa acum? Asta ne intereseaza!!!

  11. Ciuma roșie in toată splendoarea ei.

  12. Doi PSD-isti derbedei care au crezut ca partidul o sa dainuie tot atat cat a dainuit si predecesorul lui PCR-ul. Ghinion!

  13. De 7 ani a avut nevoie justitia din Romania ca sa+i condamne pe cei doi hotomani…ca sa nu mai vorbim de ce pedepse au primit…iar banii ii vor achita la Sf. Asteapta…ca asa este modelul in aceasta tara.
    In America…prietenul lor de furaciuni Dumitru M…. a impuscat 11 ani de puscharie in doar cateva luni…a crezut ca o sa ii mearga cu agentii FBI la fel ca in Romania.
    Apropo …mai cred romanii in justitia din Ro ?

  14. Sorin Strutinski s-a predat in 2021 in Italia care a refuzat extrădarea lui( din nou un mare „succes” al ministerului justitiei). A avut aceeasi avocați ca alina bica. Asa ca nu vă mai excitați asa ca inchisoare va face doar mazăre.