G4Media.ro

BREAKING Secția specială a retras apelul în dosarul de corupție în care…

sursa foto: InquamPhotos / Octav Ganea

BREAKING Secția specială a retras apelul în dosarul de corupție în care Viorel Hrebenciuc fusese condamnat la doi ani de închisoare în primă instanță. Chiuariu scapă de emoții, se va judeca doar apelul lui Hrebenciuc

Secția specială de investigare a magistraților (SIIJ), condusă de Gheorghe Stan, a retras luni apelul în dosarul de corupție în care Viorel Hrebenciuc fusese condamnat la doi ani de închisoare în primă instanță, potrivit unui document depus azi la Înalta Curte. Este o decizie fără precedent, Retragerea apelului e irevocabilă.

Ce înseamnă că SIIJ a retras apelul în dosarul Hrebenciuc-Chiuariu. Procesul continuă pentru trafic de influență în cazul lui Viorel Hrebenciuc întrucât el a făcut apel față de decizia de condamnare de la fond de 2 ani cu executare, au explicat pentru G4Media.ro avocatii inculpaților din acest dosar. Deci chiar dacă SIIJ a retras apelul, procesul față de Hrebenciuc continuă pe apelul inculpatului care speră să fie achitat sau să obțină o condamnare mai mică. În schimb, procesul nu mai continuă față de Tudor Chiuariu, întrucât fostul ministru al Justiției a fost achitat la fond, SIIJ a retras apelul față de decizia de achitare, iar el în mod evident nu formulase apel.

În primă instanță, Hrebenciuc fusese condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Dacă va rămâne cu această condamnare, din acești doi ani, lui i se va scădea perioada petrecută în arest preventiv și arest la domiciliu. Potrivit surselor G4Media.ro, Hrebenciuc ar mai avea de făcut o lună de închisoare, maxim două, având în vedere că se deduce perioada arestului preventiv și că se scade pedeapsa pe motive de vârsta și boala.

Gheorghe Stan, care conduce Secția specială pentru investigarea magistraților (SIIJ) a fost numit săptămâna trecută judecător la CCR din partea PSD.

Istoricul dosarului (Sursa: Agerpres)

Hrebenciuc a fost condamnat în anul 2018 de Înalta Curte la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam a primit 2 ani de închisoare cu executare, pentru cumpărare de influenţă, iar Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, – 2 ani cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenţă.

În acest dosar, ÎCCJ a mai decis şi condamnarea Ancăi Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

Fostul ministru Tudor Chiuariu şi Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva), inculpaţi în dosar, au fost achitaţi pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălarea banilor, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Totodată, Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – tot la 3 ani de închisoare cu executare, pentru cumpărare de influenţă. Gabriela Sturdza (Gabriela Rodica Zaharia) a primit 2 ani cu suspendare, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

Constantin Bengescu a primit 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru trafic de influenţă, Iosif Kadas – 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru cumpărare de influenţă, iar Sorin Iacob şi Ioan Mătăşel – aceeaşi pedeapsă, tot pentru cumpărare de influenţă.

Alţi inculpaţi din dosar – Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Iulian Durlan – au fost achitaţi.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea lui Viorel Hrebenciuc pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor; achitarea lui Ioan Adam pentru instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă; a lui Paltin Gheorghe Sturdza – pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă; achitarea lui Andrei Hrebenciuc pentru constituirea unui grup infracţional şi spălare a banilor; a lui Lorand Andras Ordog pentru abuz în serviciu şi luare de mită, şi a inculpaţilor Roxana Anca Adam, Constantin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Iacob şi Ioan Mătăşel pentru constituirea unui grup infracţional.

Potrivit deciziei ÎCCJ, instanţa îi obligă pe fiecare dintre inculpaţii Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam, Lorand Andras Ordog, Iosif Kadas, Ioan Mătăşel, Sorin Ion Iacob la câte 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, privind restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi au ridicat măsurile asigurătorii dispuse asupra unor bunuri.

Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, procesul având peste 60 de termene de judecată. În octombrie 2015, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Astfel, Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. asta insemnand ?

    • Insemnand ca dragnea loveste in Ponta care este sustinut din umbra de Hrebenciuc. Si ca poate Hrebenciuc merge la racoare..

    • Însemnând ca PSD a cumpărat retragerea apelului, deci imposibilitatea agravarii situației inculpaților (în apel nu se poate înrăutăți situația de la fond numai dacă și ministrul public prin parchetul competent face apel), prin oferirea postului de judecător la ccr. În concluzie psd a stabilit ca o luna de detenție pentru acest securist (prin lipsa apelului) merita plătită cu un post la ccr pe tur 9 ani. Ne-a ars PSD ul 9 ani cu un dobitoc pentru salvarea guzganului rozaliu. Felicitări națiune

  2. Este incredibil cat de hoti si ticalosi au ajuns ciumatii !!! Transforma justitia din Romania intr-un STABOR TIGANESC !!!!!! Asa cum a ajuns azi Curtea Constututionala nu isi mai poate asuma rolul stabilit prin lege, cred ca trebuie DESFIINTATA si reluat procesul de selectie si validare a candidatilor după criterii mult mai corece si chiar cu osibilitatea ca un judecator al curtiisa poata fi revocat daca incalca cu BUNA STIINTA prevederile cnstitutionale .

  3. Adică pentru un prejudiciu de 1.421.800.870 lei (un miliard 421 de milioane de lei!) se dă o condamnare de 2 ani… Asta da justiție!
    România te iubesc!

    • Da, dar domnul Hrebe e alb la fata, curat, apretat, doar nu era sa-i dea zece-cinsprezece ani ca oricarui hot de gaini.

  4. România e o mizerie. Fură PSD miliarde şi scapă.

    Cât de proşti sunt românii că nu votează contra PSD în timp ce sunt jefuiţi de PSD?

  5. Ce treaba are SS cu procesul respectiv ? Cum adica, ei se pot baga peste orice proces in curs ?

    • Pai cate procese de-astea mari stii tu fara sa fii fost implicati magistrati? Asta a si fost smecheria cand au facut sectia respectiva.

    • sa inteleg ca-si pot baga nasul pe unde vor ei ? Asta e culmea noului „stat de drept” dragnist din Romania. Parca a aparut implicat un magistrat si in dosarul Teldrum de la DNA – te pomenesti ca vine SS si retrage dosarul a doua zi dupa ce ajunge in instanta

  6. Oare nu cumva Tudorel Toader a introdus această modificare prin OUG cu dedicație pentru Chiuariu si Hrebenciuc ?

  7. De unde se vede ca numita sectie speciala inventata de infractori serveste si altor scopuri in afara de intimidarea magistratilor.

  8. Secția asta nu trebuia să ancheteze”malpraxisul” judiciar, nu faptele de corupție propriu-zise de furt?
    Nu trebuia sa analizeze doar daca judecătorii și procurorii au nedreptățit o parte anume?
    Jegurile astea vor plăti cu vârf și îndesat pentru ce fac, ar trebui sa li impute toate daunele din aceste procese.

  9. Să ii spună cineva lui Draknea sa nu mai bată apa in piuă cu exporturile de bușteni, in timp ce ei tocmai au oprit un proces de judecare a retrocedărilor ilegale de pădure…
    Aaaa, să își aducă aminte și de poza de inaugurare a unei fabrici în care tătucul Iliescu era vesel nevoie mare
    Borfași nesimțiți, aveți impresia că roata nu se întoarce, v-a luat puterea mințile. Uitați că puterea e pe termen limitat!

  10. Justiția din toată lumea este un circ murdar. După mii de ani, noi nu am inovat nimic în justiție că umanitate. Robotizat totul să scăpăm de această mafie ordinară

  11. Secția asta trebuie bagata în pușcărie cât mai repede.

  12. Pai normal ca a scapat daca nevasta-sa e judecatoare si nasu e Tariceanu.