Ședință extraordinară de guvern programată miercuri pentru prelungirea stării de alertă / Măsura ar putea fi luată pentru încă 30 de zile pe întreg teritoriul României
O ședință extraordinară de guvern este programată pentru miercuri la Palatul Victoria pentru prelungirea stării de alertă în România, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
Potrivit acestora, măsura ar urma să fie prelungită pentru o perioadă de 30 de zile pe întreg teritoriul țării.
Înainte de ședința de guvern, va avea loc însă o întrunire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care va propune concret atât perioada, cât și suprafața țării pe care să fie prelungită starea de alertă.
Actuala stare de alertă expiră pe 17 iulie.
Potrivit legii privind starea de alertă, guvernul nu are nevoie de încuviințarea Parlamentului pentru prelungirea acestei măsuri.
Prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile pe întreg teritoriul României are loc în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu coronavirus, mai ales în lispa unei baze legale pentru internarea obligatorie sau carantinarea persoanelor bolnave sau suspecte de a fi infectate.
Curtea Constituțională a decis că internarea obligatorie și carantinarea nu pot fi făcute prin ordin de ministru, iar un proiect de lege inițiat de guvern în acest sens este tergiversat de o săptămână de PSD în Parlament, partid care refuză să îl supună dezbaterii și votului. În tot acest timp, peste 650 de persoane infectate sau suspecte de a fi bolnave au părăsit spitalele și centrele de carantină, în lipsa bazei legale. De asemenea, medicii au atras atenția că mulți alți români, depistați ca fiind infectați cu Covid-19, au refuzat internarea.
În acest context, autoritățile de la București au amânat un nou val de măsuri de relaxare, programat inițial pentru 1 iulie. De asemenea, mai multe țări europene au impus restricții pentru cetățenii români la intrarea pe teritoriul lor din cauza creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii