DOCUMENTE Șomajul tehnic, ajutorul pentru IMM-uri, scutirea de plata utilităților și chiriilor și celelalte măsuri economice adoptate de guvern prin OUG pentru a combate efectele coronavirusului au intrat în vigoare. Ordonanțele au fost publicate în Monitorul Oficial
Cele două ordonanțe de urgență adoptate miercuri noapte prin care guvernul ia primele măsuri pentru a sprijini mediul de afaceri au fost publicate în această dimineață în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare. E vorba despre OUG 29 și OUG 30 / 2020. De demarcat că s-a guvernul a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor fiscale.
- Descarcă de aici OUG 29 / 2020 privind măsurile fiscale pentru creditarea IMM-urilor
- Descarcă de aici OUG 30 / 2020 privind susținerea șomajului tehnic de către stat
Printre măsurile adoptate se numără:
- garanții de stat pentru acrodarea de credite IMM-urilor
- credite cu dobânda subvenționată pentru IMM-uri
- amânarea cu o lună a plății taxelor locale pe clădiri, terenuri și mașini
- suportarea de către stat a unei părți din șomajul tehnic în cazul suspendării temporare a activității pentru firmele obligate să stopeze activitățile ca urmare a deciziilor autorităților (restaurante, baruri, frizerii etc) și pentru firmele care dovedesc că înregistrează o diminuare în luna anterioară depunerii cererii de susținere cu minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020 și că nu au capacitatea de a plăti toți angajații
- În cazul în care un angajator se califică pentru ca guvernul să îi susțină plata șomajului temporar, susținerea va veni în limita a 75% din salariul mediu brut pe economie în 2020, sumă ce va fi impozitată
- clarifică modul în care părinții își pot lua liber pentru a sta împreună cu copiii după ce școlile au fost închise
- Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr.346/2004, care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.
- Dispozițiile privitoare la amânarea la plată a utilităților sunt aplicabile și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a activității profesiei de executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu corona virusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
- De dispozițiile privitoare la amânarea la plată a utilităților beneficiază cabinetele medicilor de familie şi cabinetele stomatologice în care îşi desfășoară activitatea, în orice formă, cel mult 20 de persoane şi a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
- nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență. Aceste obligații fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;
- se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale. Aceste măsurile fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.
- s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor fiscale.
În curs de actualizare
Foto: Ludovic Orban și Florin Cîțu (Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
35 comentarii