UPDATE Aurelian Bădulescu rămâne viceprimarul Capitalei. PSD București nu a reușit să provoace un vot pentru revocarea acestuia
UPDATE 13.51: Primarul Gabriela Firea a declarat că a existat un conflict verbal între Gabriel Mutu, președintele PSD București și aliatul lui Liviu Dragnea, și viceprimarul Aurelian Bădulescu. Firea a mai spus că Mutu i-ar fi aruncat cu sticle în cap în Bădulescu. ”Am avut o discuție pe un ton ridicat, mi-a adresat cuvinte jignitoare”, a spus Mutu la Antena 3.
UPDATE 13.44: Aurelian Bădulescu a rămas viceprimar al Capitalei și consilier general după ce reprezentanții PSD București au eșuat în încercarea de a introduce pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General cererea de revocare din funcție a acestuia. Bădulescu, un aliat al Gabrielei Firea, a intrat în dizgrația organizației PSD București, care i-a și retras miercuri sprijinul politic.
PSD București a forțat în ședința de Consiliu General revocarea din funcție a viceprimarului Aurelian Bădulescu, după ce acesta a declarat , miercuri seara, într-o intervenție telefonică la Realitatea Tv, că a mințit la Parchet, când a fost audiat în ancheta privind violențele de la protestul din 10 august. Bădulescu a precizat, joi, pentru Realitatea TV, că a fost chemat la Parchet pentru ziua de luni.
Primarul Sectorului 6 și șeful PSD București, Gabriel Mutu, prezent și el la ședința CGMB, au încercat, în jurul orei 12.00. Primarul Gabriela Firea a spus că potrivit regulamentului de ședință nu are voie să ia cuvântul decât pe proiectele ordinii de zi. Gabriel Mutu a insistat, în cele din urmă s-a luat o pauză de 15 minute pentru dezbateri în grupurile politice.
Context. PSD Bucureşti a decis retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei, a declarat miercuri seara, pentru Agerpres, preşedintele PSD Bucureşti, Gabriel Mutu.
El a precizat că joi va fi emisă o rezoluţie din partea PSD Bucureşti, care va fi pusă în aplicare în CGMB de către liderul de grup al consilierilor generali social-democraţi: „Se face propunerea de revocare din funcţia de viceprimar în baza rezoluţiei emise de PSD, această propunere poate fi introdusă pe ordinea de zi de primar şi mă aştept să nu o facă şi atunci o vom face prin intermediul unei treimi din numărul de consilieri generali şi vom duce la îndeplinire această rezoluţie cu votul a două treimi din consilierii generali. Propunerea pentru susţinerea unui nou viceprimar se va face ulterior, printr-o decizie a biroului permanent al municipiului Bucureşti PSD, după consultările cu organizaţiile de sector“.
Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, căruia PSD îi retrage sprijinul politic, a declarat, miercuri seara, într-o intervenție telefonică la Realitatea Tv, că a mințit la Parchet, când a fost audiat în ancheta privind violențele de la protestul din 10 august.
„Dom’le, după câte am făcut eu… Am mers până acolo încât a trebuit să mint. (…) Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci când am declarat în fața organelor de urmărire penală ce m-au întrebat referitor la evenimentele din 10 august și am spus asta în contextul în care am vrut să subliniez faptul că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să trag cu acest partid“, a afirmat Bădulescu.
El a mai spus că sunt lucruri pe care de acum încolo va trebui să le lămurească cu cei care se ocupă de anchetă.
„Mi-a fost greu să ajung până aici, nu am crezut niciodată că dacă-i spui lui Codrin Ștefănescu trompetă și muncești atâția ani în partidul ăsta ești dat ca o măsea afară“, a adăugat Bădulescu.
Întrebat dacă va merge la Parchet să-și schimbe declarația, Aurelian Bădulescu a replicat: „Nu, o să mă cheme Parchetul și o să zică: «Domnu’ Bădulescu, ai spus că ai mințit». Da, domnule. «Ia pixul și hârtia și hai să vedem ce trebuie să îndreptăm aicea»“.
El a mai acuzat că i s-a cerut de la partid, „în schimbul unor foloase: numirea prin funcții sau numirea altor persoane în funcții“, să o lase pe Gabriela Firea, să schimbe majoritatea în CGMB și să folosească ieșirile publice împotriva Gabrielei Firea. „Asta este democrația în anul 2019“, a adăugat el.
Comitetul Executiv al PSD Bucureşti s-a întrunit, miercuri, pentru a-i retrage sprijinul politic viceprimarului Capitalei Aurelian Bădulescu.
(Foto: Facebook/ Zamfi Irina)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii