Surpriza de la vârful Comisiei Europene: Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Germania, va fi noul președinte. Liderii UE au ajuns la un acord după negocieri-maraton
Donald Tusk a anunțat marți că liderii europeni au convenit asupra viitoarei conduceri a instituțiilor Uniunii Europene. Ursula von der Leyen (ministrul Apărării din Germania) va conduce Comisia Europeană, Charles Michel (premier interimar al Belgiei) va conduce Consiliul European, iar Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă a UE va fi Josep Borrell (fost președinte al Parlamentului European), Banca Centrală Europeană va fi condusă de Christine Lagarde (șefa FMI). Tusk a mai anunțat că Parlamentul Uniunii Europene va fi împărțit între Manfred Weber (Germania) și Serghei Stanișev (Bulgaria, care va avea prima parte a președinției), dar cei doi nu s-au înscris încă oficial în cursa de miercuri pentru șefia PE.
Numele Ursulei von der Leyen a apărut în premieră în negocieri duminică, la discuțiile-maraton de peste 15 ore rămase fără rezultat. La acel moment, cele două candidaturi care se profilau pentru șefia Comisiei Europene au fost Manfred Weber (PPE) și Frans Timmermans (socialiști). Cei doi nu au putut strânge însă voturile de care aveau nevoie, așa că a fost nevoie de o soluție de compromis.
Ursula von der Leyen este ministrul german al Apărării începând cu anul 2013. Are 60 de ani și a fost în mai multe rânduri ministru și de mai multe ori a fost prezentată drept o posibilă succesoare a Angelei Merkel. Numele Ursulei von der Leyen a fost propus de către preşedintele francez, Emmanuel Macron, însă această propunere s-a lovit de nemulțumirea eurodeputaților germani, potrivit mai multor surse citate de News.ro.
Charles Michel, cel care va conduce Consiliul European, are 43 de ani și este premierul interimar al Belgiei. Charles Michel a fost numit premier la doar 38 de ani, dar și-a dat demisia în decembrie 2018, după depunerea unei moțiuni de cenzură de către socialiștii și ecologiștii belgieni.
Josep Borrell are 72 de ani și a fost cel de-al 25 președinte al Parlamentului European, în perioada 2004-2007. Este parlamentar european din partea Spaniei.
Manfred Weber are 46 de ani și este parlamentar german susținut de creștini-democrați, face parte din grupul PPE. A intrat în Parlamentul European la 31 de ani.
Sergei Stanishev are 53 de ani, este născut în Ucraina și și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moscova. Face parte din Partidul Socialist Bulgar și a fost premierul Bulgariei în perioada 2005-2009.
Christine Lagarde are 63 de ani și este avocat francez. În prezent conduce Fondul Monetar Internațional, dar are o carieră politică bogată. Printre altele, a fost și ministru de Finanțe, ministrul Agriculturii și ministru al Comerțului și Industriei. În 2009, Financial Times a numit-o pe Lagarde ”cel mai bun ministru de finanțe din zona euro” și tot atunci Revista Forbes a situat-o pe Lagarde pe locul 17 în topul celor mai puternice femei din lume.
sursa foto: Armata germană
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii