G4Media.ro

BREAKING Valeriu Zgonea, condamnat în primă instanță la 3 ani de închisoare…

Foto: InquamPhotos Liviu Florin Albei

BREAKING Valeriu Zgonea, condamnat în primă instanță la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență

Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat luni de Tribunalul București, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu executare.

Procurorul de ședință al Direcției Naționale Anticorupție a cerut, în urmă cu două săptămâni, o pedeapsă cu închisoarea pentru Valeriu Zgonea, fostul șef al Camerei Deputaților, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. Fără să indidualizeze, magistratul a spus că pedeapsa ar trebui să fie cu executare și orientată spre mediu. Pentru trafic de influență, în formă agravantă, legea prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

În ultimul cuvânt în fața instanței, Valeriu Zgonea și-a susținut nevinovația.”Am încredere că, din păcate pentru mine, dumneavoastră aveți posibilitatea de a arăta abuzurile DNA. Cred cu tărie în actul de justiție. Repet, sunt nevinovat.” a declarat fostul șef al Camerei Deputaților.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA Ploiești, ”în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru.

Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale”.

Dosarul a fost instrumentat de fostul procuror de la Direcţia Naţională Anticorupţie din Ploieşti, Lucian Onea, judecat la rândul său pentru acuzaţii lansate de Secţia Specială, că ar fi măsluit anumite probe în anchete.

Foto: Valeriu Zgonea (InquamPhotos / Liviu Florin Albei)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. La mai mare! 🙂

    • Pentru Curtea de Conturi au schimbat legea sa poata angaja un inginer drept presedinte. Restul pozitiilor sunt la liber… asta da scop pentru un partid. Sa angajeze pe oricine oriunde

  2. Eu nu cred!

  3. Dupa acest model, o parte de… 99% din clasa politica ar trebui arestata!

    • Ai perfecta dreptate,daca ne luam dupa acest caz,”nevinovatul”Dragnea-cel care le-a lansat pe orbita pe Sevil,pe Carmen,pe Vasilica,etc.ar trebuia sa nu mai iasa niciodata din locul unde adasteaza acum.Oricum,nu poti decat sa te minunezi ca acest fan declarat PINK FlOYD,total aerian dupa aspect si discurs ,a avut parte de un proces aproape rapid,dupa criteriile justitiei de la noi si a mai si incaltat-o puternic.

  4. Cu asta se ocupă toți parlamentarii, cu trafic de influență. Ăsta săracu o căzut de fraier. N-o fi dat dreptul, o fi deranjat pe careva.. Shit happens.

  5. Va bucurati degeaba ca oricum vin altii in locul lui.

  6. bai frate, nu pricep! isi angajeaza o ruda, o cunostinta fara competente pe un post caldut la stat (degeaba), dar… direct sef, presedinte, director, secretar de stat -ce o fi?!?!? nu mai au nicio masura a bunului simt, doar tupeu de borfas fara scrupule!

  7. „persoana respectiva” adica beneficiarul traficului de influenta este deputat PSD acum, Ioana Dobrica, PSD Buzau. putina presiune pe ea sa isi dea demisia?!

    • Da, foarte frumos cum de fiecare data cand se scrie despre cazul asta nu se aude niciodata de Ionela Dobrica, deputat ales pe listele PSD. Din Buzaul capusat de taica-su de ani de zile, baron al asfalturilor in orasul cu cele mai proaste strazi. Cariera fiicei inainte de politica, ati ghicit, zero. Dar ne-am lamurit si cu G4media, urat ca mai cer si donatii. Un raspuns pt aceste lucruri avem, domnul Tapalaga?

  8. si ar mai fi ceva de remarcat,toti fosti sau actualii parlamentari au neveste,amante ,si nu in ultimul rind ale lor progenituri angajate ,,decit” la stat asta ce_o fi?

  9. Si unte-asa din 6 ani cu executare s-a ajuns la 3 ani cu executare si posibilitate de apel….. Va urma….. nu conteaza cat cu suspendare!!!
    Traiasca justitia romana!!! La cat mai mari salarii si pensii!!!! Ca „oua” nu cred c-o sa aiba vreodata!!!

  10. La mai mare cu executare.

  11. Toti sa fie arestați, Meleșcanu sa dea banii înapoi!

  12. Functia de presedinte a Camerei Deputatilor e cam periculoasa
    Zgonea e al 4-lea care a trecut pe acolo in drum spre puscarie.
    Livache, da-te mai la perete ca s-ar putea sa nu accepte orice pat!