G4Media.ro

Brexit, decizie semnificativă a Curții Europene de Justiție: Marea Britanie își poate…

Brexit, decizie semnificativă a Curții Europene de Justiție: Marea Britanie își poate revoca unilateral decizia de a părăsi UE

Curtea Europeană de Justiție a hotărât luni că Marea Britanie poate renunța unilateral la Brexit, într-o decizie ce poate deveni esențială dacă Parlamentul britanic se opune la votul din 11 decembrie acordului negociat de premierul Theresa May cu Uniunea Europeană. CJUE a luat decizia după ce a fost sesizată de un tribunal scoțian, potrivit unui comunicat al instituției.

”Revocarea (declanșării Articolului 50 de Tratatul UE – n.red.) trebuie decisă în urma unui proces democratic, în concordanță cu cererile constituționale. Această decizie neechivocă și necondiționată trebuie comunicată în scris Consiliului European”, arată decizia CJUE.

Tribunalul scoțian are de judecat o cerere depusă de un grup de politicieni scoţieni. Cazul prezentat de semnatarii petiţiei este acela că e esenţial pentru tratatele şi valorile Uniunii Europene ca un stat membru să poată anula o notificare de retragere a sa din UE fără a avea nevoie de acordul tuturor celorlalte state membre ale Consiliului, a explicat O’Neill într-o audiere la CJUE, potrivit Agerpres.

Regatul Unit urmează să părăsească blocul comunitar pe 29 martie 2019, dar deocamdată nu se ştie dacă acordul convenit de premierul britanic Theresa May cu UE va fi aprobat de parlamentul de la Londra în şedinţa prevăzută pentru 11 decembrie.

Avocaţii grupului de politicieni scoţieni respectivi doresc ca CJUE să decidă dacă Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord îşi poate anula notificarea privind retragerea din UE conform articolului 50 al Tratatului de la Lisabona fără un acord din partea celorlalte 27 de state membre.

Aidan O’Neill a explicat că semnatarii petiţiei doresc să ştie care sunt opţiunile înaintea votului din parlamentul britanic de pe 11 decembrie.

El a precizat marţi că toate părţile au convenit că articolul 50 poate fi revocat, dar a subliniat că executivul UE (Comisia Europeană) şi Consiliul Uniunii Europene susţin că acest lucru poate fi făcut numai cu acordul unanim al celorlalte 27 de state membre.

Premierul britanic Theresa May a avertizat că, în cazul în care acordul privind retragerea Regatului Unit din UE nu este aprobat de Parlament, atunci ţara sa ar putea ieşi din blocul comunitar în absenţa unui acord sau ar putea să nu mai părăsească UE deloc.

Dacă CJUE decide că Regatul Unit poate revoca în mod unilateral Brexit-ul, atunci parlamentarii britanici ar avea o a treia opţiune viabilă, pe lângă acordul semnat pe 25 noiembrie la Bruxelles şi ceea ce miniştrii britanici descriu drept un scenariu haotic în cazul lipsei acordului – rămânerea în blocul comunitar după un al doilea referendum.

Citește comunicatul oficial al CJUE:

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. UE ar seamana cu democratia URSS daca blameaza votul cetatenilor britanici.

  2. Absolut de acord cu Vlad!

  3. Paralelism-comparativ: diferenta de classa: magistrati care-si respecta blazonul (implicit, isi merita privilegiile) si care decid potrivit logicii/legislatiei elementare/firesti. Spre deosebire de [„magistratii” (re)fo’mati din rssh tzigania care „judeca” „decat” in functie de cine-da-mai-mult]*.

    ________________________________________
    * – ca sa-i raspund unui biped interesat