Brexit: Flamboaiantul Johnson contra lui Barnier tehnocratul. Imediat ce divorțul a fost declarat, britanicii și europenii se vor întâlni în jurul mesei pentru a negocia un acord comercial. Începe un nou meci

Se pare că Boris Johnson și Michel Barnier cântăresc bine lucrurile ca înaintea unui meci de box. Fiecare a dezvăluit, luni, marile linii ale așteptărilor sale de la un acord de parteneriat major. Opoziția de fond se profilează, dar, mai ales, opoziția stilurilor. Premierul britanic, un comunicator de excepție, a ales să scoată simbolurile unui Regat Unit din „hibernare”, reînnoind cu tradiția mării deschise, inventatoare a comerțului liber, chemându-i pe Adam Smith, David Ricardo și Richard Cobden (marele apărător al Corn Laws).

(analiză preluată din Le Point, via Rador)

Hibernare? Margaret Thatcher, care a condus țara cu o mână de fier timp de unsprezece ani, între 1979 și 1990, ar fi așadar o frumoasă adormită, care nu ar fi făcut nimic dacă nu ar fi rămas în urmă la Bruxelles. Ar trebui să i se amintească lui Boris Johnson că Regatul Unit a bătut la ușa CEE de două ori fără succes (vetoul lui De Gaulle), înainte ca Georges Pompidou să se lase convins de premierul Edward Heath? Dar să trecem peste aceste „detalii” ale Istoriei și să revenim la alegerile contemporane ale lui Johnson. Chiriașul din 10 Downing Street trebuie să ridice moralul unei țări obosite de mai bine de trei ani de dezbateri, să sudeze un popor profund divizat cu privire la viitorul său, în plin conflict al generațiilor și să consolideze în cele din urmă o uniune amenințată de tensiuni separatiste. Prin urmare, miturile istoriei britanice nu sunt prea multe pentru a menține unitatea Regatului.

Premierul britanic a ales să vorbească de la Observatorul Regal de la Greenwich, dorind să fie un far pentru lume. O lume înconjurată de pericolele protecționismului și în care Regatul Unit, sub impulsul lui „BoJo”, spune că este gata să trezească flacăra liberului schimb, de îndată ce liderul conservatorilor îşi va pune „ochelarii lui Clark Kent”, cu referire la numele de „Superman”. Desigur, Boris Johnson foloseşte arta jubilantă a exagerării și asta îl face atât de fermecător.

La 320 km distanță, Michel Barnier, la fel de serios ca un papă, recurge la un limbaj tehnic și își stabilește condițiile: UE este pregătită să le ofere britanicilor un acord inegalabil cu tarife zero și taxe vamale zero, dacă Regatul Unit se angajează ferm să respecte un teren de joc echitabil, corect și nediscriminatoriu (traducere aproximativă a sintagmei „level playing field”). Alte două condiții par a fi puncte fierbinți pentru negocierile viitoare (care vor începe în primele zile ale lunii martie): europenii nu vor semna nimic dacă pescarii din UE nu au acces la apele teritoriale britanice, iar Curtea de Justiție Europeană va trebui să joace un rol în interpretarea dreptului european.

Barnier agită aici două pânze roșii sub ochii lui Johnson care decide să zâmbească. Prim-ministrul britanic intenționează să risipească un mit: „Nu vom participa la o cursă neobosită către cel mai mic ofertant. Nu părăsim Uniunea Europeană pentru a-i submina standardele, nu vom implica nicio formă de dumping, fie ea comercială, socială sau de mediu”. Rețineți că termenul „fiscal” lipsește.

Boris Johnson întoarce reproșul și consideră că, dacă una dintre cele două părți ar trebui să simtă această teamă, ar fi mai degrabă de partea britanică. „Ca și cum am fi salvați de mizeria dickensiană doar de reglementările europene iluminate, ca și cum doar datorită Bruxelles-ului evităm să trimitem copiii înapoi în şemineuri”, spune el.

În acest sens, liderul conservator punctează: concediul de paternitate, în vigoare în Regatul Unit din 2003, a fost adoptat doar în Europa anul trecut. Concediul de maternitate este unul dintre cele mai lungi din Europa (39 de săptămâni plătite, comparativ cu 14 în Europa). Salariul minim de dincolo de Canalul Mânecii este printre cele mai ridicate atunci când Europa abia începe consultări pentru stabilirea acestuia. Standardele de bunăstare a animalelor sunt mai mari în Marea Britanie decât în ​​majoritatea țărilor europene. Interzicerea comerțului cu colţi de elefant este una dintre cele mai stricte, în timp ce Europa se află încă în consultații. Iar Londra nu a așteptat „Pactul Verde” al Ursulei von der Leyen pentru a vota obiectivul legal al neutralității carbonului până în 2050. Ca să nu mai vorbim despre interdicția de plasticului de unică folosință care, în Marea Britanie, este mai cuprinzător și mai rapid decât legislația europeană în materie. Acestea fiind spuse, toate argumentele bune ale lui Johnson dovedesc, de asemenea, că Uniunea Europeană nu a împiedicat în totalitate Regatul Unit să-și definească propriul nivel de viață. Prin urmare, așa-numitele „lanțuri ale Europei” nu sunt atât de greu de purtat.

La Bruxelles, persistă încă teama că Regatul Unit, evadând din dreptul european al concurenței, va decide să-şi subvenționeze companiile sale în detrimentul concurenților europeni. De asemenea, Boris Johnson dă un răspuns dur în acest sens: „UE a aplicat regulile privind ajutoarele de stat împotriva Regatului Unit de doar 4 ori în ultimii 21 de ani, împotriva a 29 de acțiuni coercitive împotriva Franței, 45 împotriva Italiei și 67 împotriva Germaniei”. Este un fapt care nu poate fi luat de la britanici: în faza de elaborare, ei fac tot ce pot pentru a influența legislația europeană în direcția intereselor lor (acesta este jocul), dar, odată ce directivele sunt adoptate, acestea sunt printre cele mai respectuoase. Jucător „dur”, dar fair-play.

Discursul lui Johnson sugerează o soluție la înțelegerile europene cu privire la pescuit. Devenind un stat terț, Regatul Unit preia controlul asupra zonei sale economice exclusive de drept, în detrimentul pescarilor europeni. Premierul se declară „gata să ia în considerare un acord privind pescuitul”, dar acesta „trebuie să reflecteze faptul că Regatul Unit va fi un stat costier independent la sfârșitul anului 2020, care va controla propriile ape”. Acest acord ar trebui renegociat anual cu Europa; asigurând totuși preeminența navelor britanice asupra zonelor de pescuit britanice. În schimb, Boris Johnson vorbește despre dorința sa de a ajunge la un acord privind accesul aviației britanice la cerul unic european. Un compromis pare să se contureze.

În partea lui Barnier, fără înflorituri, este legea. Viitorul acord de parteneriat se va baza pe articolul 217 din Tratatul privind funcționarea UE, deoarece oferă cele mai largi perspective. Acesta va fi format din trei părți: prima va trata aranjamentele generale (guvernanță, principii esențiale, valori); a doua va viza problemele comerciale, inclusiv garanțiile privind condițiile de concurență echitabile; iar ultima, problemele de securitate (cooperare judiciară, politică externă, apărare etc.). Acordul va trebui aprobat în unanimitate de Consiliul European, apoi de Parlamentul European. Ratificarea de către parlamentele naționale va depinde de conținutul acordului. Părțile vor putea prelungi negocierea cu unul sau doi ani în plus și să decidă de comun acord înainte de 1 iulie. După această perioadă, „nu există alte mijloace legale” pentru a prelungi perioada de tranziție.

Europenii insistă asupra faptului că un acord cu privire la servicii – important pentru britanici – nu va trece fără libera circulație a profesioniștilor care lucrează acolo (avocați, consultanți etc.). Ori, Boris Johnson a spus în repetate rânduri că țara sa va pune capăt liberei circulații a persoanelor după Brexit. Cu siguranță un punct de fricțiune în negocierile viitoare.

La începutul discursului său din Greenwich, Boris Johnson a asigurat că țara sa, prin părăsirea UE, a pus capăt unei dezbateri îndelungate privind autoritatea suverană, „o dezbatere care se desfășura de 3 ani și jumătate, iar unii vor spune că de 47 de ani”. Nu, această dezbatere anglo-britanică cu privire la relația cu continentul, făcută din tensiuni shakespeariene, care oscilează între neîncredere, retragere și aspirația de a o controla, a durat secole și, probabil, nu va înceta niciodată complet. În fine, cuvintele lui Johnson ascund în mod evident tensiunile independenței Scoției și situația încă delicată a Irlandei, ambele magnetizate de Uniunea Europeană.

Articol de Emmanuel Berretta / Traducerea: Rodezia Costea