G4Media.ro

BREXIT: Gibraltarul, ultimul obstacol pentru acordul de retragere a Marii Britanii, cu…

BREXIT: Gibraltarul, ultimul obstacol pentru acordul de retragere a Marii Britanii, cu două zile înaintea summit-ului extraordinar de la Bruxelles 

Garanțiile cerute pe ultima sută de metri de Madrid asupra viitorului Gibraltarului reprezentau, vineri, ultimul obstacol pentru acordul global asupra Brexit, cu două zile înainte de summit-ul extraordinar al liderilor europeni, care va avea loc la Bruxelles. Negociatorii celor 27 de state și al Marii Britanii au ajuns la un acord asupra tratatului de retragere a Regatului Unit din UE, prevăzută la 29 martie 2019, precum și asupra Declarației politice care schițează relațiile post-Brexit. Însă situația neclară în privința Gibraltarului „rămâne singura întrebare încă deschisă“ înaintea summit-ului de duminică ce ar trebui să închidă negocierile, a dezvăluit un diplomat după o reuniune la nivel înalt a reprezentanților statelor membre UE, relatează AFP.

Spania amenință că se va opune acordului, duminică, dacă nu obține, negru pe alb, un drept de veto asupra negocierilor viitoare în privința Gibraltarului, o enclavă britanică aflată în sudul Spaniei, care revendică suveranitatea acesteia.

Secretarul de stat spaniol pentru Afaceri Europene, Luis Marco Aguiriano, sosit vineri la Bruxelles, a cerut un angajament „scris“ din partea Londrei.

„Am solicitat ca acest text să fie emis de către britanici“ înaintea summit-ului, a declarat acesta în fața jurnaliștilor, precizând că premierul Pedro Sanchez va decide dacă vine duminică la Bruxelles doar în cazul în care va fi mulțumit.

Fără veto

„Nu intenționăm să redeschidem (negocierile pentru) acordul de ieșire, dar vom conlucra cu guvernele Gibraltarului și Madridului în privința relațiilor noastre viitoare“, a declarat mai devreme, la Londra, un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May.

Vineri după-amiază, aveau loc negocieri intense pentru a rezolva această ultimă problemă, au precizat mai multe surse diplomatice.

Mai multe surse întrebate de AFP au apreciat că Spania nu va utiliza dreptul de veto în privința acordului pentru Brexit. „Este vorba despre o chestiune politică, nu juridică: ar fi o problemă importantă pentru cele 27 de state dacă o țară mare precum Spania se va desolidariza duminică de aprobarea acordului de divorț“, a spus o sursă europeană.

Unul dintre celelalte puncte care mai puneau probleme în ultimele zile, acela al viitoarelor drepturi de pescuit ale europenilor în apele teritoriale britanice, „a fost rezolvat“, a spus o sursă diplomatică, la finalul unei reuniuni la nivel înalt care a avut loc, vineri, la Bruxelles.

Această problemă, care nu a fost reglementată prin tratatul de ieșire din UE, spre dezamăgirea unor țări precum Franța, va face obiectul unui text separat „în procesul-verbal“ al summit-ului de duminică, după cum a spus un diplomat.

„Lucrurile avansează, se vede lumina de la capătul tunelului“, a adăugat o altă sursă. „Lucrăm intens“, s-a mulțumit să răspundă presei negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, întrebat la finalul aceleiași reuniuni.

May, de sâmbătă la Bruxelles

Theresa May urmează să se întâlnească, sâmbătă seara, la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în ajunul summit-ului.

„Este o ultimă vizită de reglaj, pentru a stabili împreună mesajele politice care vor fi exprimate public duminică“, a explicat o sursă diplomatică.  Nu este vorba „de vreo altă chestiune de negociat decât ceea ce este“ în acest moment, a adăugat aceasta.

Uniunea Europeană și Marea Britanie au reușit să se pună de acord, joi, asupra Declarației politice, care fixează cadrul relațiilor post-Brexit, în special în domeniul comercial.

Săptămâna trecută, s-a ajuns la un acord asupra Tratatului de retragere a Marii Britanii, un text de 600 de pagini, care dezleagă legăturile țesute în peste 40 de ani de la aderarea Regatului Unit.

Acest text reglementează în special problema facturii care va trebui plătită de Londra Uniunii Europene, fără să o stabilească numeric, și prevede o soluție controversată pentru a evita restabilirea unei frontiere fizice între Irlanda și Irlanda de Nord.

Cu excepția unor „modificări minore“ în Declarația politică, reprezentanții statelor UE reuniți vineri nu au modificat aceste texte, potrivit unui diplomat.

La summit-ul de duminică, liderii celor 27 și Theresa May trebuie să aprobe un acord global. Chiar dacă vor face acest lucru, nu este suficient pentru a încheia: acordul de divorț va trebui să fie ratificat de Parlamentul European și, mai ales, de cel britanic.

Foto: pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Se negociaza ca la Ialta.

  2. Eu nu-mi fac probleme pentru ca imediat vine Romania la presedintia CE si rezolva problema in doi timpi si 3 miscari.