G4Media.ro

Brexit, la un an după ce a devenit realitate: Șase alegători din…

Brexit, la un an după ce a devenit realitate: Șase alegători din zece cred că ieșirea din UE merge prost sau mai puţin bine decât și-au imaginat

Cu câteva zile înaintea primei aniversări a datei la care Brexit a devenit realitate concretă, „La Libre Belgique” face bilanţul consecinţelor sale şi a ceea ce au devenit promisiunile privind un viitor încântător.

Istoria va reţine că pe 31 ianuarie 2020 Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, că a încetat să mai fie reprezentat în instituţiile acesteia şi să ia parte la deciziile europene. Dar la 1 ianuarie 2021 s-a produs „adevăratul Brexit”, la sfârşitul unei perioade de tranziţie în care legislaţiile europene continuau să se aplice în Regatul Unit, care rămânea temporar în uniunea vamală şi piaţa internă europeană.

De la începutul anului, Regatul Unit a devenit „cu totul” un stat terţ. În cele 11 luni care au trecut, britanicii au început să simtă impactul alegerilor făcute de guvernele conduse de Theresa May apoi de Boris Johnson, aprobate de Parlamentul de la Westminster: o ieşire din Uniunea Europeană sub formă de ruptură netă.

Brexiterii şi actualul prim-ministru în special, care îşi presară discursurile cu „great” şi „fantastic”, au promis că retragerea din Uniunea Europeană va fi sinonimă cu libertate regăsită, beneficii, oportunităţi de folosit. Realitatea este alta. Britanicii au până acum mult mai multe motive să se plângă decât să se felicite de efectele Brexitului. Potrivit unui sondaj publicat recent de „The Observer”, mai mult de şase alegători din zece cred că Brexit merge prost sau mai puţin bine decât îşi imaginaseră.

Regatul Unit a trebuit să facă faţă unor probleme de aprovizionare şi de penurie de mână de lucru. Puterea comercială britanică a avut de suferit de pe urma fatalei combinaţii pandemie-ieşirea din UE. „Global Britain” încă încearcă să facă noi alianţe în lume. Pescarii britanici constată că situaţia lor nu este mai bună, ci uneori chiar mai rea decat atunci când ţara lor era membră a Uniunii.

Problema pusă de frontiera nord-irlandeză se presupunea că a fost reglementată de protocolul inclus în acordul de retragere. Trebuie constatat că nu este aşa şi că Londra încearcă să renegocieze ce a semnat şi aprobat.

Cu câteva zile înainte de aniversarea datei la care Brexit a devenit realitate concretă, „La Libre Belgique” face bilanţul consecinţelor sale şi a ceea ce au devenit promisiunile privind un viitor încântător.

  • Lanţuri de aprovizionare din ce în ce mai frragile: departe de a fi eliminat birocraţia, Brexit a înmulţit tracasările birocratice.
  • Unde este oceanul de posibilităţi promis pescarilor britanici? „Politicienii ne-au instrumentalizat cu ocazia Brexit”.
  • După un an, Brexit tulbură încă pescuitul european: Franţa îşi menţine presiunea asupra Marii Britanii
  • Canada, Norvegia, Noua Zeelandă… Unde sunt acordurile comerciale ale Marii Britanii?

Sursa: La Libre Belgique/ Rador/ Traducere: Gabriele Sîrbu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. HAURIstii englezi s-au trezit.

  2. Cazul Marii Britanii este unul special. Desi vor suferi in multe sectoare si nu cred ca mai poate fi vorba de un Global Great Britain, englezii sunt un popor dârz, care sunt in stare sa-si faca singuri viitorul. Mi-a parut rau sa îi vad ca pleaca din UE, mi-ar fi placut ca UE sa fie condusa pragmatic de un duet Germania -UK. Insa in cazul lor special au aliati de aceeasi limba in toate colturile lumii, US, CAN,AUS,NZ, ceea ce nu poate fi valabil pentru nicio alta natiune europeana. Noi insa fara aceasta birocratica UE care pare fara viziune, ne-am transforma rapid intr-o dictatura mult mai proasta decat a fost cea comunista. Cu parere de rau o spun, dar cel mai mare dusman al Romaniei este chiar poporul roman, care se complace vesnic in coruptie, fara vointa de a face lucruri mari si fara viziune in viitor.

    • Da… 80% sunt de acord cu tine, dar să nu uităm că noi… fiind situați unde suntem… valorăm mult mai mult pt Nato și Ue decât vrem să credem. Credeți că ungurii și implicit Ue,ar vrea graniță cu Rusia de exemplu dacă noi am întoarce armele?? Ungaria ar avea toată uniunea la degetul mic. Suntem noi săraci, dar stăm pe post de gardieni ai uniunii.NIMENI, dar nimeni nu își dorește Rusia la ușa lor

  3. Brexit is Brexit! 😂

  4. au dat-o in bara, inghitind propaganda rusa. Acum, vor trai la fel de bine ca rusii.

  5. Englezii vor fi independenți când nu vor mai cauta muncitori sa lucreze pentru ei.
    Greșeala lor a fost sa renunțe la muncitorii din EU, bazându-se pe cei englezi,care se remarca doar la băut bere!!

  6. Și când te gândești cata cerneală a curs în presa că vin românii să le ia job-urile.
    Politica îngroapă o națiune!!!

  7. Înainte era nașpa dependenta asta de timp liber. Acum, pot sa stea independent cu orele la.coada la benzinărie. Știi, cum făceau oamenii le vremea lui Ceaușescu. Daca ai ști cum era, ai înțelege cât de „mai” independenți sunt acum englezii.

  8. Muncesc într-un depozit mare de peste 700 de persoane pe un shift, dar nu am vazut nici țipenie de Englez .