G4Media.ro

Brexit: Londra și Bruxelles-ul reiau negocierile săptămâna viitoare

Sursa: Parlamentul European

Brexit: Londra și Bruxelles-ul reiau negocierile săptămâna viitoare

Negocierile dintre Londra și Bruxelles cu privire la noua relație UE-Marea Britanie după Brexit se vor relua pe 20 aprilie, au anunțat miercuri negociatorii lor.

Negociatorul UE, Michel Barnier, și britanicul David Frost au convenit să organizeze „cicluri de negocieri de câte o săptămână” începând cu 20 aprilie „pentru a înregistra progrese reale și tangibile” până în iunie, au explicat ei într-o declarație comună, după o discuţie prin videoconferință.

„O reuniune la nivel înalt programată pentru iunie va face bilanțul progreselor înregistrate”, au spus aceștia.

Discuțiile au fost suspendate din cauza coronavirusului după prima ședință de lucru de la începutul lunii martie. Următoarele două întâlniri au fost anulate.

Michel Barnier, care a fost diagnosticat cu virus, și-a reluat activitățile la Bruxelles la începutul acestei săptămâni. El şi-a reluat discuţiile cu David Frost, iar dialogul lor a fost descris ca fiind „constructiv” în declarația comună.

„Cele două părți au făcut un bilanț al lucrărilor tehnice desfășurate de la prima rundă de negocieri pe baza textelor legale schimbate de cele două părți. Această acţiune a fost utilă pentru identificarea tuturor principalelor domenii ale divergenței și convergenței”, au precizat cei doi negociatori.

Ședința de negocieri din 20 aprilie și următoarele două, programate pentru 11 mai și 1 iunie, se vor desfășura prin videoconferință „din cauza coronavirusului”.

D-nii. Barnier și Frost au discutat miercuri și despre punerea în aplicare a acordului de retragere.

Pe 30 martie a avut loc o primă ședință a comisiei mixte între mâna dreaptă a lui Boris Johnson, Michael Gove, și unul dintre vicepreședinții Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

„Implementarea corectă și în timpul dorit a acordului de retragere” este „o prioritate esențială pentru ambele părți”, se subliniază în declarație.

Comitetele de specialitate prevăzute în acord, în special cu privire la protocolul dintre Irlanda și Irlanda de Nord și la drepturile cetățenilor, se vor reuni curând.

Activitatea acestei comisii comune este separată de negocierile comerciale dintre Londra și Bruxelles, dar va fi decisivă pentru noua relație dintre Regatul Unit și UE.

Premierul Boris Johnson, de asemenea afectat de virus, s-a asigurat că data încheierii perioadei de tranziție post-Brexit, 31 decembrie 2020, este stabilită în legislaţia britanică. El refuză să ia în considerare orice prelungire a negocierilor.

Marea Britanie dorește un acord de liber schimb după modelul relației UE-Canada. În caz contrar, Regatul Unit va fi legat de UE prin regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) pentru relațiile sale comerciale cu cei 27 de foști parteneri.

La sfârșitul primei runde de negocieri, Londra și Bruxelles-ul nu au putut constata decât marile lor divergenţe cu privire la viitorul relației lor, în special în ceea ce privește condițiile de concurență, arhitectura acordului și pescuitul.

Britanicii, care vizează mai multe acorduri separate, spre deosebire de europeni, care doresc unul global, încă nu și-au transmis textul despre pescuit, subiect exploziv pentru mai multe state membre, potrivit unei surse europene.

Sursa: La Libre Belgique / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce negocieri, cand a iesit unilateral?Anglia este un stat tert, taxe ca statele terte!Divortez, dar raman cu tine?