Brexit: Michel Barnier consideră „puțin probabil” un acord cu Regatul Unit în acest stadiu al negocierilor. După o nouă rundă de discuții la Londra, ambele părți recunosc că s-au făcut „puține progrese”
În cadrul negocierilor Brexit, ambele părți sunt de acord asupra a cel puțin un punct: lipsa progresului în discuții face puțin probabil un acord comercial în această etapă.
În orice caz, acestea au fost cuvintele negociatorului european Michel Barnier după o nouă rundă de discuții la Londra. El a subliniat în mod special că s-au realizat „puține progrese” asupra a două subiecte cruciale: concurența echitabilă și pescuitul. ”Poziția Regatului Unit cu privire la aceste aspecte face ca încheierea unui acord comercial să fie puțin probabil”, a spus Barnier.
Londra a exclus orice prelungire a negocierilor între cele duoă blocuri după 31 decembrie 2020. În absența unui acord realizat în timp util, comerțul dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană va fi supus normelor OMC.
„Multe puncte de dezacord”
Sentimentul de eșec este împărtășit și de partea britanică. „Din păcate, este evident că nu vom putea găsi în iulie” elementele de bază ale unui acord cu UE, a declarat David Frost, principalul negociator al Marii Britanii. El a făcut referire și la existența a „multor puncte de dezacord” la finalul ultimei runde de discuții.
Diplomatul britanic a recunoscut joi că ar fi în mod vădit imposibil să se ajungă la un acord privind relațiile viitoare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie până la sfârșitul lunii iulie, termen limită stabilit de Londra. Cu toate acestea, a considerat că, în ciuda dificultăților, ar putea fi încheiat un astfel de acord în septembrie.
Sursa: Les Echos / Traducerea: Ruxandra Lambru (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii