Brexit: Perioada de tranziție, explicată în detaliu. De ce se vor bucura britanicii de drepturile Uniunii până la sfârșitul anului și ce urmează după

Până în decembrie, drepturile şi condiţiile cetăţenilor şi întreprinderilor nu se vor schimba. Dar ceea ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2021 depinde de cât de multe progrese pot fi realizate într-o negociere contra cronometru, plină de mine şi de capcane, între Londra şi Bruxelles, scrie El Mundo, citat de Rador.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană vineri, la miezul nopţii. Tot ceea ce se întâmplă din acest moment, este pură speculaţie. Nu există precedente, nici manual de instrucţiuni, nici şabloane. Nu s-a mai făcut aşa ceva şi nimeni nu ştie foarte clar cum se va face sau chiar dacă se va putea face tot. Singurul lucru clar este că astăzi începe aşa-numita perioadă de tranziţie, prima din istoria UE, şi că ea va dura cel puţin până la sfârşitul anului.

În ce constă perioada de tranziţie? Documentul negociat de Comisia Europeană şi de guvernul britanic şi ratificat de Westminster şi de Camera Europeană este prevăzut în Acordul de ieşire. Acesta durează până la 31 decembrie 2020 şi, în această perioadă, Regatul Unit va fi deja în afara UE, dar va trebui să se supună în continuare legislaţiei europene, deciziilor Curţii de Justiţie şi să respecte toate obligaţiile sale, ca şi până acum. Britanicii nu vor avea vot, voce sau veto, nu vor avea deputaţi sau comisari, dar regulile valabile astăzi vor continua să se aplice. Momentan nu schimbă nimic pentru cetăţeni şi companii.

De ce este necesară această tranziţie? Pentru a evita haosul. Odată cu plecarea Regatului Unit din UE şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, tratatele nu se vor mai aplica. Va deveni o ţară terţă şi, prin urmare, trebuie să renegocieze mii şi mii de lucruri.

Standarde de reglementare, fito-sanitare, vamale, tarifare. Fără Acordul de ieşire şi fără perioada de tranziţie, la 1 februarie ar fi existat cozi eterne la frontiere, în porturi şi aeroporturi. Multe avioane nu ar fi putut folosi spaţiul aerian. Iar comerţul, practic, aproape că s-ar fi oprit.

Când a fost activată clauza de ieşire a articolului 50, în martie 2017, a început o perioadă de doi ani pentru negocieri. Nu a fost suficientă şi au fost necesare mai multe extensii doar pentru a defini ieşirea. A fost un iad logistic şi diplomatic, dar relaţia viitoare care trebuie definită acum este cea mai complicată.

Este suficient mai puţin de un an pentru a defini relaţia viitorului? Nu, un an nu va fi suficient. Nu este niciun secret. În prima proiectare a Acordului de ieşire, au fost stabilite 21 de luni de tranziţie, dar, din moment ce nu a existat niciun fel de aprobare la Londra, marja a fost redusă.

Unsprezece luni sunt insuficiente, astfel încât ambele părţi vor încerca mai întâi să abordeze cele mai relevante lucruri, cele care au consecinţe cu adevărat perturbatoare pentru continent. Iar restul va rămâne deschis, cumva în voia sorţii.

Poate fi prelungită perioada de tranziţie? Da, dar nu. Acordul de ieşire are în vedere o posibilă prelungire şi doar una, dar stabileşte, de asemenea, că ultima zi pentru a o solicita este 30 iunie. Tehnic, până în acea zi britanicii pot cere încă un an sau doi, sau asta a fost ideea iniţială.

Totuşi, Boris Johnson a dorit să excludă această opţiune prin lege, făcând astfel să nu mai existe întârzieri sau scuze. Pentru că Regatul Unit va fi în afara UE, dar nu total. Şi nu doreşte, în niciun caz, să extindă această situaţie anormală de a fi nevoit să respecte legile şi normele pe care nu mai are posibilitatea să le influenţeze. Politic, consideră că este nesustenabil.

Cum se va schimba viaţa cetăţenilor în acest an? Cetăţenii, companiile, investitorii sau studenţii vor fi ca înainte de plecare, indiferent de naţionalitatea lor. Din punct de vedere juridic, nu există nicio schimbare, dar este inevitabilă cea din punct de vedere politic.

Tehnic, nu va mai fi o ţară comunitară, dar, deşi drepturile sunt clar colectate, este aproape imposibil să nu existe fricţiuni, neînţelegeri şi mici impulsuri. Nu există nicio modificare la frontiera irlandeză şi, de fapt, în Acordul de ieşire există un protocol specific, astfel încât Irlanda de Nord, chiar şi după 2021, să aibă un statut oarecum diferit care să permită evitarea frontierelor dure.

Atunci, negocierile s-au încheiat? Dimpotrivă, acum începe ce e mai îndelungat, dificil şi tehnic. Pe 3 februarie, Comisia Europeană va adopta un proiect de linii directoare de negociere. Dacă guvernele sunt de acord, Consiliul Afacerilor Generale, din care fac parte miniştrii sau secretarii de stat, îl va aproba. Şi atunci pot începe discuţii, previzibil la începutul lunii martie.

Negocierea unui acord simplu de liber schimb durează de obicei între şapte şi 10 ani. Ceea ce se deschide acum este un mister. Există multe lucruri care sunt deja comune, dar este prima încercare de a separa două economii şi societăţi, nu invers, deci poate fi la fel de dificil. Pe partea comunităţii, responsabilitatea va fi a Grupului de lucru pentru relaţiile cu Regatul Unit (UKTF), condus de Michel Barnier. David Frost, principalul consilier pentru Afaceri europene al lui Johnson, va fi interlocutorul UE.

Regatul Unit poate negocia deja cu alte ţări? Da, în perioada de tranziţie pot încheia acorduri internaţionale cu ţări terţe şi organizaţii internaţionale, inclusiv în domenii de competenţă exclusivă a UE, cum ar fi comerţul, atât timp cât nu sunt aplicate până la plecarea finală.

Vor exista tensiuni? Inevitabil. Regatul Unit are un prim-ministru căruia îi place să împingă lucrurile la limită şi care se confruntă cu o situaţie foarte delicată, fiind nevoit să se supună legilor europene împotriva cărora partidul său s-a revoltat zeci de ani, fără a putea participa la elaborarea lor.

Dacă UE a fost o ţintă recurentă, acum va fi şi mai mult. Londra nu a reuşit să genereze diviziuni profunde între Cei 27 din 2016, dar acum aceste diferenţe de criterii şi interese vor apărea de la sine. Ceea ce face complicată această negociere cu privire la viitorul şi relaţia comercială este faptul că există multe cazuri cu sumă zero, astfel încât Uniunii îi va fi mai greu să vorbească cu o singură voce. Vor exista lupte şi certuri.

Care sunt problemele cele mai sensibile ale acestei negocieri? În acest moment, experţii instituţiilor europene indică în principal două elemente: pescuitul şi aşa-numitele „condiţii de egalitate” („level playing field”). Bazinele de pescuit din apele britanice sunt mai bogate decât în apropierea continentului, iar navele franceze, olandeze sau belgiene se bazează foarte mult pe permisiunea de a pescui acolo.

Dacă nu există niciun acord în legătură cu acest subiect, zeci de mii de familii ar duce-o greu. De aceea, la Bruxelles s-a încercat realizarea unei legături clare: viitorul pescuitului cu cel al serviciilor financiare, atât de interesante pentru Londra.

Ce sunt aceste „condiţii de egalitate” care obsedează la Bruxelles? Termenul de „joc echitabil”, un teren de joc echitabil, se referă la existenţa garanţiilor pentru o concurenţă echitabilă în viitor. Piaţa unică funcţionează cu o serie de reguli şi standarde comune, concepute astfel încât să nu existe nicio discriminare şi ca întreprinderile să poată opera în diferite ţări cu un mediu cât mai asemănător posibil.

Şi în UE există îndoieli serioase cu privire la capacitatea de a închide într-un timp scurt cu Regatul Unit un cadru satisfăcător pentru toate părţile. Accesul pe piaţa comunitară va fi direct proporţional cu condiţiile pe care Regatul Unit este dispus să şi le asume.

Un acord comercial cu Canada sau Japonia nu este comparabil. Marea Britanie este foarte mare şi foarte aproape şi există frica de un dumping fiscal, iar eventualele ajutoare de stat acordate companiilor britanice sau la standardele de mediu sau ajutoare sociale mai laxe vor afecta competitivitatea companiilor. Subiecte care pot deraia conversaţiile în curând.

https://www.elmundo.es/internacional/2020/02/01/5e32ce46fdddff8ba78b4644.html
Traducerea: Rodezia Costea/rcostea/fmatei