Brexit: Pescarii francezi se tem că nu vor mai avea acces în apele britanice, de unde provine 30% din cifra lor de afaceri, și cer negocieri ferme. „Ar însemna aproape condamnarea la moarte”
Președinții consiliilor regionale din Hauts-de-France, Normandia și Bratania, regiuni din nord-vestul Franței, au reclamat într-o scrisoare publică adresată Guvernului în care solicită angajarea într-un „dialog constructiv, dar ferm” cu Marea Britanie în legătură cu impactul Brexitului asupra pescuitului, în condițiile în care 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi provine din apele britanice, relatează AFP.
„Trebuie cu orice preț să fie evitată o bătălie a pescarilor”, se arată în scrisoarea celor trei.
Aceștia se tem ca responsabilii britanici să nu decidă să „reia controlul asupra apelor lor teritoriale” în cadrul negocierilor acordului privind relațiile viitoare dintre Marea Britanie și UE. Or, conform scrisorii, „numeroase comunități locale” depinde pescuit și „marea majoritate a capturilor lor sunt făcute în apele britanice”. „A le interzice accesul ar însemna aproape condamnarea lor la moarte”, avertizează cei trei președinți de consilii regionale.
Ei solicită de asemenea ca Guvernul francez să angajeze un „dialog constructiv, dar ferm” cu britanicii asupra acestui subiect sau ca Franța să intervină „la nivel european” pentru a apăra interesele pescarilor francezi în negocieri, având în vedere că francezii realizează 30% din cifra de afaceri în apele britanice, foarte bogate în PSD.
Citește și
Sursa foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.