Brexit: șeful Opoziției din UK cedează teren pentru un al doilea referendum
Deși este cunoscut pentru opoziţia sa faţă de un nou vot, liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a promis că se va conforma opiniei majorităţii, transmite Le Point, citat de Rador.
Brexitul ar putea lua o nouă întorsătură. Jeremy Corbyn s-a opus întotdeauna unui al doilea referendum pe această temă, dar duminică, când Partidul Laburist s-a reunit într-un congres la Liverpool, el s-a arătat mai deschis. Liderul laburist a promis să se conformeze majorităţii, oricare ar fi rezultatul.
„Nu cer un nou referendum”, a declarat liderul opoziției într-un interviu pentru „Sunday Mirror”. În timp ce negocierile pentru Brexit sunt „în impas”, potrivit declaraţiilor de vineri ale premierului Theresa May, Jeremy Corbyn consideră că „cel mai bun mod de a face față acestei situații este acela de a convoca alegeri legislative”.
Totuşi, el a anunțat că un vot privind un nou referendum ar avea loc înainte de încheierea congresului laburist, miercuri, subliniind în același timp că întrebarea care le va fi pusă membrilor partidului nu a fost încă definită. „Voi respecta ce se va decide în timpul acestui congres”.
Potrivit unui sondaj YouGov pentru „The Observer”, ale cărui rezultate au fost publicate duminică, 86% dintre simpatizanţii Partidului Laburist susțin organizarea unui referendum pe tema rezultatului final al negocierilor vizând Brexitul, în timp ce 8% se opun. Aproape 5.000 de persoane favorabile unui „vot popular” au ieşit, duminică după-amiază, pe străzile din Liverpool, sporind presiunea asupra şefului laburiştilor.
„Nu este prea târziu”, „Jeremy, ascultă-ne”, „Suntem aici pentru nepoții noștri”, se putea citi pe pancartele protestatarilor. Jeremy Corbyn „trebuie să-i asculte pe membrii” Partidului Laburist, a declarat pentru AFP Claire Hallett, în vârstă de 60 de ani, venită să participe la marş împreună cu câinele său, înfăşurat în steagul european. „În calitate de lider, el nu poate să-și păstreze propria opinie, ci trebuie să reprezinte opinia partidului”.
Mai mulți deputați și personalităţi ale laburiştilor, inclusiv primarul londonez Sadiq Khan, au luat deja poziţie în favoarea unei noi consultări, pentru care militează şi confederația sindicală TUC. Jeremy Corbyn a evitat anterior acest subiect sensibil. El a reamintit, duminică, la BBC, că 40% din alegătorii Partidului Laburist au votat în favoarea Brexitului la referendumul din iunie 2016.
La ultimele alegeri generale, Jeremy Corbyn și-a concentrat campania asupra politicii interne, inclusiv asupra problemelor economice și sociale – o tactică care s-a dovedit bună şi pe care a continuat-o ulterior. Tim Bale, profesor la Universitatea Queen Mary din Londra, estimează că direcţia partidului va evita să se poziționeze prea net în dezbaterile interne pe această temă. „Ea se arată foarte îngrijorată de reacția electoratului, dacă partidul va adopta o poziție mai pro-europeană”, a explicat el pentru AFP.
Divizat cu privire la Brexit, Partidul Laburist a fost afectat în ultimele luni şi de problema antisemitismului. Criza a fost alimentată de reticența partidului de a adopta definiția globală a antisemitismului a International Holocaust Remembrance Alliance, de teamă că acest lucru îl va împiedica să critice politica israeliană. În august, Jeremy Corbyn a recunoscut că formaţiunea sa politică a avut o „problemă reală” cu antisemitismul și a asigurat că prioritatea lui este să „restabilească încrederea” comunităţii evreieşti.
Dar pentru Anand Menon, profesor de politică europeană la King’s College din Londra, „dacă vor ca această conferință să reușească, ei vor fi nevoiţi să abordeze problema antisemitismului și să nu pretindă că o au rezolvat-o deja”. „Este o poziție delicată să fii evreu în Partidul Laburist și nu-mi vine să cred că s-a ajuns aici”, a declarat deputata Ruth Smeeth la un eveniment evreiesc organizat duminică de Jewish Labour Movement în paralel cu congresul. „Dar vom câștiga această bătălie”, a spus ea.
Jeremy Corbyn are mai mult decât oricând misiunea de a-și aduna trupele, mai ales că un proiect în dezbatere în cadrul partidului riscă să supere o parte a deputaţilor laburişti. Acesta prevede că parlamentarii care doresc să se prezinte la alegeri nu vor fi reînnoiți automat și vor fi supuși votului susţinătorilor.
O procedură susținută de Momentum, grupul puternic de activiști ai lui Jeremy Corbyn, care laudă caracterul său democratic și speră într-un schimb de generaţii. Opozanţii proiectului se tem de posibile epurări. Riscul este ca deputaţii eliminaţi „să decidă să-şi formeze propriul partid”, a precizat pentru AFP Steven Fielding, profesor de istorie politica la Universitatea din Nottingham. „În acest caz, asta ar putea împiedica Partidul Laburist să câștige alegerile viitoare și pe Jeremy Corbyn să ajungă la putere. Deci, este o problemă foarte importantă”.
Traducerea Rador: Rodezia Costea
Foto: Wikipedia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii