Brexit și dilema medicilor români – să îngrijească pacientul englez sau să se întoarcă în ţară (AFP)
După ani de exod al medicilor români, pe care Anglia îi atrage şi de care România duce lipsă acută, sistemul spitalicesc român speră să reţină din cauza Brexitului personalul din domeniul sănătăţii în ţară, scrie Agenția France Presse, preluată de News.ro.
”Am crezut că sunt mai util în România”, declară Horaţiu Ioani, în vârstă de 37 de ani, care nu a aşteptat o eventuală ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) pentru a-şi face valizele.
În ţara sa gazdă, acest neurochirurg pasionat avea ”impresia de plafonare, că face tot timpul acelaşi lucru”, declară el pentru AFP.
Întors în România de doi ani, el efectuează una după alta intervenţii delicate la Spitalul Colentina din Bucureşti şi dă asigurări că, între tinerii săi colegi, ”discuţiile despre o plecare sunt mult mai puţin frecvente decât înainte”.
Este nevoie, însă, de mai mult, pentru a răsturna această tendinţă după un deceniu de hemoragie demografică a personalului român în domeniul sănătăţii, iar Cătălina Bamford, o studentă în Medicină la Bucureşti constată, de asemenea, că ”mulţi oameni din generaţia mea au decis să revină în România”, întrevăzând semne ale unei îmbunătăţiri în saloanele medicale.
De la aderarea României la UE, în ianuarie 2017, peste 14.000 de practicieni au părăsit ţara pentru a se instala în restul Europei, atraşi de salarii condiţii de viaţă şi de practicare a medicinei mai bune.
Deșertificare medicală
Alături de Franţa, Marea Britanie este una dintre ţările cele mai dorite. Aproximativ 4.500 de practicieni români îşi exercită profesia în ele, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Gheorghe Borcean.
Brusc, fosta ţară comunistă cu infrastructuri spitaliceşti îmbătrânite, se confruntă cu una dintre cele mai slabe densităţi medicale din UE – aproximativ 58.000 de clinicieni la 19 milioane de locuitori.
Şi mai gravă este ”repartizarea inechitabilă”, care ridică o problemă – dacă aproximativ 35.000 de medici practică la Bucureşti şi în alte şase mari oraşe, teritorii întregi din ţară sunt private aproape în întregime de acces la îngrijiri de sănătate, deplânge Borcean.
”Principala noastră problemă este penuria de medici”, confirmă pentru AFP dinamica directoare a Spitalului din Slobozia (est), Mariana Iancu. Această instituţie numără 138 de clinicieni şi ar avea nevoie de 40 de practicieni suplimentari, fără a-i pune la socoteală pe cei aproximativ 20 care s-au pensionat, dar care continuă să lucreze.
Însă, recent, mai mulţi tineri au cerut să fie angajaţi, se declară ea mulţumită.
În 2016, 80% dintre studenţii la Medicină şi Interne spuneau că vor să să părăsească România după studii, însă exodul a scăzut, apreciază Borcean.
Infirmieră la Londra de ani de zile, Adriana Silişteanu nu este pregătită să facă acest pas. Ea se teme că Brexitul ar putea să alimenteze un anumit ”rasism”, pe care l-a simţit deja la o zi după ”da”-ul în referendumul din 2016 al ieşirii din UE.
Foto: Pexels.com
Citește tot articolul pe News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii