G4Media.ro

Brexit: Sistem de imigrație în UK pe puncte, tip Australia, din 2021

Sursa Foto: www.am22tech.com

Brexit: Sistem de imigrație în UK pe puncte, tip Australia, din 2021

Guvernul britanic a promis introducerea unui sistem de imigrație pe puncte începând cu anul 2021, sistem similar celui practicat de Australia. Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020 și va pune capăt liberei mișcări a persoanelor după 31 decembrie 2020, scrie jurnalistul Petru Clej pe RFI.

În Discursul Tronului – programul de guvernare al cabinetului condus de prim ministrul Boris Johnson prezentat în parlament de Regina Elisabeta a II-a – figurează nu mai puțin de șapte proiecte de lege privind Brexit.

Printre acestea se numără și unul care va reglementa noul sistem de imigrare după sfârșitul perioadei de tranziție ce urmează ieșirii din UE și care se încheie la 31 decembrie 2020.

Premierul Johnson a anunțat că Marea Britanie va ieși din piața unică europeană și după acea dată va înceta dreptul automat al cetățenilor UE noi sosiți de a trăi și a munci în această țară.

În locul libertății de mișcare a persoanelor va fi introdus un sistem de admitere care nu ține cont de proveniența solicitantului la imigrare, ci de factori precum vârsta și calificarea.

De pildă, în Australia cu cât un candidat la imigrare este mai tânăr, cu atât primește mai multe puncte, iar peste 50 de ani, numărul se reduce la zero.

Sistemul este menit să atragă lucrători calificați pentru sectoarele care au nevoie de aceste profesii. La ora actuală, Regatul Unit are un astfel de sistem din 2010 pentru solicitanți din afara EEA (Uniunea Europeană + Elveția, Norvegia, Islanda și Lichetenstein).

„Este clar ceea ce preocupă întreprinzătorii este incertitudinea cu privire la noul sistem de imigrație”, a spus Matthew Fell de la Confederația Patronatelor Britanice (CBI). „Oricare ar fi forma finală, trebuie să fie simplu încă din prima zi de la introducere.”

Premierul Johnson a promis prevederi legislative care să protejeze economia de o penurie de personal, prevăzând proceduri de urgentare a emiterii vizei de muncă în sectoare cum ar fi Serviciul Național de Sănătate (NHS).

Între timp, guvernul va introduce vineri în Camera Comunelor proiectul de ratificare a acordului Brexit negociat cu UE care să permită ieșirea Regatului Unit din Uniune la data stabilită, 31 ianuarie 2020.

Partidul Conservator a câștigat o majoritate confortabilă în alegerile parlamentare anticipate din 12 decembrie, așa încât adoptarea proiectului în Camera Comunelor se anunță a fi o formalitate, iar Camera Lorzilor prin cutumă constituțională nu se opune proiectelor de lege care pun în practică un punct din platforma electorală a partidului de guvernământ.

Sursa: Radio France International

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Triste vremuri va asteapta, amici britanici. Ati votat, va respectam votul.

  2. Aha…și dacă ești un chirurg de 51 de ani cu experiență vastă în domeniu,nu te poți angaja că Boris nu ți-a dat puncte….genial….

  3. Cu tot respectul pentru votul lor, dar eu nu o văd prea roză treaba asta, prețurile vor bubuii, dar salariile? Or să vadă singuri cât au greșit… dar din păcate, va fi prea târziu….