Brexit-ul fără acord era cândva o glumă proastă a conservatorilor. Acum e un lucru serios

Boris Johnson își grăbește planul pentru o ispravă despre care analiștii au căzut de acord că va provoca un dezastru economic. Marea Britanie se joacă cu focul, avertizează The Guardian, într-o analiză preluată de Rador.

Brexit-ul fără acord a devenit brusc o chestiune serioasă. Nu mai este acum un exercițiu de emfază și de încordare a mușchilor. Boris Johnson e pe cale să impună o masivă sancțiune economică propriei sale țări. El se joacă cu focul: este o năzbâtie politică ce a luat o întorsătură extrem de gravă.

Este în mod evident o nechibzuință să presupui că un acord decent privind Brexit-ul se poate încheia înainte de termenul-limită de 31 octombrie. Politicienii pot sta pe bară, alții nu pot. Începând din martie, conservatorii au decis colectiv să înceteze a mai lucra în interesul țării și să se joace de-a care se sperie primul cu Bruxelles-ul. Nu le-a mers. Guvernul face acum planuri pentru criză.

Perspectivele sunt sumbre. Institute for Government [grup de reflecție specializat pe buna guvernare – n.trad.] avertizează că nu există vreun buton magic, nici un fel de „[Brexit] fără acord[, dar] gestionat”, care să se ocupe de haosul de la frontiere pe 1 noiembrie. Măsurile de urgență privind camioanele, avioanele comerciale, turismul și imigrația se vor afla în întregime la mila UE – întrucât Regatul Unit va deveni brusc, peste noapte, un „stat străin”. Va trebui să fim foarte amabili cu Bruxelles-ul. Până și măsurile acum în vigoare privind serviciile financiare și aviația sunt strict temporare. Chiar și niște „controale tehnologice” rudimentare în privința circulației camioanelor vor necesita o enormă infrastructură de certificate, poduri rulante și camere de supraveghere, depozite pentru inspecție și puncte de taxare. Nici măcar unul dintre aceste aspecte nu este cât de cât aproape de a fi implementat. 16.000 de funcționari vor trebui puși la muncă pentru treaba aceasta, și încă până în octombrie. Este ceva imposibil.

Confederația Industriei Britanice (CBI) a propus 200 de măsuri care să reglementeze relațiile comerciale cu UE. Se apropie o furtună economică, în care noi „probabil că tot vom pierde bucătăria, dar am putea salva dormitorul”, a afirmat șeful adjunct al CBI, Josh Hardie. Vauxhall [producător de automobile – n.trad.] pare decis să-și mute uzina din Ellesmere Port în UE. Mii de locuri de muncă o vor urma cu siguranță. Johnson, care acum ar trebui să negocieze frenetic cu Dublinul ori Bruxelles-ul, este plecat în turneu electoral prin Scoția și Țara Galilor. Acum își ia în derâdere propria predicție cum că șansele pentru un Brexit fără acord sunt „una la un milion”.

Ironia Brexit-ului este aceea că va necesita o consolidare gravă a puterii și centralizării guvernamentale. Irlanda de Nord va trebui să revină la statutul de colonie britanică sub controlul direct al Londrei. După cum se întâmplă în toate regimurile care au economii supuse sancțiunilor, Johnson va trebui să-și întrețină popularitatea aruncând cu bani înspre Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Curând el va cheltui miliarde pentru a salva agricultori și producători de oțel și automobile amenințați de faliment. Regatul va reveni la naționalizarea dinaintea pieței unice.

Ar fi rezonabil ca adepții Brexit-ului să obiecteze cum că unele dintre cele afirmate mai sus sunt exagerate. După cum jenant a demonstrat la BBC în dimineața aceasta și secretarul de externe Dominic Raab, ce nu pot ei să facă este să ne indice vreun avantaj. Un studiu realizat de The Economist în privința modelelor de Brexit nu a identificat nici unul care să aibă efecte pozitive pe termen mediu, cu excepția unuia al adepților Brexit care presupune absența taxelor vamale de import, ceea ce este de neconceput. Cât despre ideea că cineva ar „prelua înapoi controlul” comerțului cu SUA, este hilară. Cumva, esența acordului tranzitoriu încheiat de Theresa May trebuie reînviată. Lucru ce pare să depășească abilitățile – ori disponibilitatea – actualului premier.

Ieșirea abruptă din întreaga comunitate economică a Europei nu a făcut vreodată obiectul referendumului. Și nu reprezintă nici voința parlamentului britanic, rămas acum fără coloană vertebrală. A devenit un talisman al machismului din interiorul Partidului Conservator. Este o glumă proastă care, în lumea afacerilor, ar constitui neglijență criminală.

Articol de Simon Jenkins / Traducere: Andrei Suba