G4Media.ro

Brigitte Bierlein, judecătoare la Curtea Constituțională, a fost numită cancelar interimar al…

Brigitte Bierlein, judecătoare la Curtea Constituțională, a fost numită cancelar interimar al Austriei după demisia cabinetului Kurz în urma scandalului înregistrării cu camera ascunsă

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a desemnat-o joi cancelar interimar pe Brigitte Bierlein, preşedinta Curţii Constituţionale, în urma demiterii prin moţiune de cenzură a guvernului cancelarului Sebastian Kurz, după destrămarea coaliţiei de guvernare ce a succedat demisiei vice-cancelarului şi lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, compromis de o înregistrare cu camera ascunsă, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Brigitte Bierlein, care în curând va împlini vârsta de 70 de ani, la care în mod obligatoriu ar trebui să se pensioneze din postul de judecător al Curţii Constituţionale, are sarcina să formeze un guvern interimar care să conducă ţara până la alegerile anticipate ce ar urma să se desfăşoare probabil în septembrie. Ea devine şi prima femeie cancelar din istoria Austriei.

”Cel mai important obiectiv în prezent este să găsim mai mult calm şi să construim încrederea între toate părţile politice (…) în Austria, în Europa şi în lumea întreagă”, a spus Brigitte Bierlein în faţa presei, alături de preşedintele Alexander Van der Bellen.

Alegerea făcută de acesta din urmă este ceea ce de altfel se aştepta, şi anume numirea unui cancelar interimar care să nu fie implicat activ în politică, deşi mulţi judecători sunt apropiaţi de un partid sau altul, Brigitte Bierlein ajungând la rândul ei preşedintă a Curţii Constituţionale la propunerea coaliţiei fostului cancelar Kurz.

”Desigur că în lunile următoare nu vom vedea iniţiative legislative mari, de durată. Va fi vorba mai degrabă despre o administrare bună şi ordonată a problemelor statului”, a spus la rândul său Van der Bellen.

Noul cancelar a anunţat şi primul nume al unui ministru în cabinetul ei interimar, respectiv Alexander Schallenberg, care va fi ministru de externe. Acesta este un diplomat care a lucrat în cabinetul lui Kurz.

În urma scandalului denumit ”Ibizagate”, cancelarul Sebastian Kurz a rupt coaliţia pe care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), o formase după alegerile din 2017 cu Partidul Libertăţii (FPOe) al vicecancelarului Heinz-Christian Strache.

Cu puţin mai mult de o săptămână înaintea alegerilor europene, publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017. Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu.

A doua zi după publicarea acestor imagini, Strache şi-a dat demisia din postul de vicecancelar şi din cel de preşedinte al FPOe, recunoscând că a căzut cu naivitate în capcana întinsă de nişte ”agenţi provocatori” care l-au invitat la o întâlnire ”stropită cu alcool” într-o vilă în care aceştia instalaseră microfoane şi camere ascunse. Procuratura investighează în prezent acest caz, care pare să fi fost o înscenare montată pentru a-l compromite pe politicianul de extremă dreapta.

Rămas fără majoritate după ruperea coaliţiei, cancelarul conservator Sebastian Kurz a căzut la rândul său în urma unei moţiuni de cenzură votată luni de partidele de opoziţie.

Foto: Brigitte Bierlein

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Auăleu, m-am speriat, am crezut c-o pune în locul lui Dăncilă.