British Museum anunță că a concediat un angajat după ce a constatat că bijuterii şi pietre semipreţioase, unele din secolul al XV-lea î.e.n., au fost furate
British Museum din Londra anunţă miercuri că a concediat un angajat şi a sesizat poliţia după ce şi-a dat seama că piese din colecţia sa – în principal bijuterii şi pietre semipreţioase, unele datând din secolul al XV-lea î.e.n., au fost furate, relatează AFP, citată de News.ro.
Administratorii British Museum au fost ”desoebit de îngrijoraţi când au aflat, anul acesta, că obiecte din colecţia sa au fost furate”, a anunţă într-un comunicat preşedintele muzeului – în ale cărui colecţii se află Piatra din Rosetta şi sculpturi de marmură din Pantheon (Elgin Marbles) – George Osborne.
El dă asigurări că prioritatea este ”găsirea pieselor furate” şi că s-au luat ”măsuri decisive”.
”Noi am sesizat poliţia, am impus măsuri de urgenţă în vederea consolidării securităţii, am lansat o anchetă independentă cu privire la ceea ce s-a întâmplat şi cu privire la concluziile de tras şi am folosit toate puterile disciplinare de care dispunem cu privire la persoana pe care o considerăm responsabilă”, anunţă preşedintele British Museum.
Potrivit muzeului, majoritatea obiectelor care ”au dispărut, au fost furate sau avariate” sunt ”piese mici”, păstrate în rezervă, care nu au fost expuse publicului recent şi care servesc ”mai ales în scopuri de cercetare”.
”Asta include bijuterii de aur, pietre semipreţioase sau sticlărie datând din secolul al XV-lea î.e.n.”, precizează muzeul.
”Acesta este un incident foarte neobişnuit”, subliniază directorul muzeului, Hartwig Fischer, citat în comunicat.
”Muzeul îşi cere scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, dar i-am pus capăt”, dă el asigurări.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu