G4Media.ro

Bruce Springsteen o susţine pe Kamala Harris şi îl consideră pe Trump…

Sursa foto: brucespringsteen.net

Bruce Springsteen o susţine pe Kamala Harris şi îl consideră pe Trump „cel mai periculos candidat prezidenţial”

O nouă susţinere pentru Kamala Harris, cu aproximativ o lună înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Într-un videoclip publicat joi pe conturile sale de socializare, rockerul american, Bruce Springsteen, a făcut apel la un vot pentru candidata democrată, transmite News.

Deja un susţinător al lui Joe Biden în 2020, Bruce Springsteen l-a numit pe Donald Trump „cel mai periculos candidat prezidenţial din viaţa mea”.

Acest sprijin din partea cântăreţului american nu este o surpriză. Deja în 2020, muzicianul a susţinut Partidul Democrat, făcând apel la un vot pentru Joe Biden. În 2021, el a scris împreună cu Barack Obama o carte, intitulată „Born in the USA”, şi a lansat un podcast cu fostul preşedinte american.

Bruce Springsteen nu este primul artist care o susţine pe Kamala Harris. Katy Perry, Beyoncé, George Clooney şi Ariana Grande au îndemnat toţi la vot pentru adversara lui Donald Trump. Cea mai mare susţinere a venit din partea lui Taylor Swift, care în septembrie a descris-o pe candidata democrată drept o „războinică”. „Cred că este un lider stabil şi talentat şi cred că putem realiza mult mai multe în această ţară dacă suntem conduşi de calm şi nu de haos”, a scris ea pe Instagram la acea vreme.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...