Bruxelles-ul a propus pentru 2024 un buget european de 189,3 miliarde de euro
Comisia Europeană a propus, miercuri, un buget anual al UE în valoare de 189,3 miliarde euro pentru 2024, care va fi completat cu plăţi estimate la 113 miliarde euro pentru granturi în cadrul NextGenerationEU, instrumentul de redresare post-pandemie al UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.
Proiectul de buget pentru 2024 direcţionează fonduri către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcţie de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE şi ale partenerilor din întreaga lume. Fondurile vor contribui la modernizarea şi consolidarea Uniunii, prin încurajarea tranziţiei verzi şi digitale, prin crearea de locuri de muncă şi prin consolidarea rolului Europei în lume. De asemenea, Comisia va continua să fie alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie şi va analiza acordarea unui sprijin viitor Ucrainei în contextul viitoarei revizuiri a bugetului său pe termen lung pentru perioada 2021-2027.
„Bugetul UE continuă să ofere Europei mijloacele necesare pentru a face faţă provocărilor actuale şi viitoare. Cu toate acestea, bugetul UE, la fel ca bugetele naţionale, este supus unor constrângeri din cauza creşterii costurilor, în timp ce nevoile de finanţare nu sunt în scădere. Bugetul UE pentru 2024 a fost adaptat pentru a sprijini în continuare tranziţia verde şi digitală a Uniunii şi rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente prin care se aduce valoare adăugată în viaţa oamenilor”, a declarat comisar pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn.
În ceea ce priveşte priorităţile UE, principalele elemente din bugetul UE pentru 2024 continuă să fie Politica Agricolă Comună (PAC) şi politica de coeziune, care reprezintă mai mult de jumătate din cele 189,3 miliarde de euro în angajamente.
Bruxelles propune alocarea a 53,8 miliarde euro pentru politica agricolă comună şi 1,1 miliarde euro pentru Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, pentru fermierii şi pescarii din Europa, dar şi pentru consolidarea rezilienţei sectorului agroalimentar şi a sectorului pescuitului şi pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor. De asemenea, o sumă de 47,9 miliarde euro ar urma să fie alocată pentru dezvoltare regională şi coeziune, cu scopul de a promova coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi infrastructura care sprijină tranziţia verde şi proiectele prioritare ale UE.
Proiectul de buget al UE pentru 2024 include cheltuielile acoperite de creditele din cadrul plafoanelor bugetare pe termen lung, finanţate din resurse proprii. Acestea sunt completate de cheltuielile din cadrul NextGenerationEU, finanţate din împrumuturi de pe pieţele de capital. În ceea ce priveşte bugetul propriu-zis, în proiectul de buget sunt propuse două sume pentru fiecare program – angajamente şi plăţi. „Angajamentele” se referă la fondurile care pot fi convenite prin contracte în cursul unui an, iar „plăţile” desemnează sumele plătite efectiv. Toate sumele sunt exprimate în preţuri curente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank