Bruxellesul ridică cotele pentru exporturile de fructe din Moldova / Moscova a impus noi embargouri acestor produse
Uniunea Europeană a reacționat la noul embargo aplicat de Rusia importurilor de fructe din Republica Moldova și a venit în spriinul agricultorilor din Republica Moldova prin mărirea substanțială a cotelor alocate pentru mai multe fructe, precum și taxe zero pentru producătorii din Republica Moldova.
Producători din Moldova pot exporta acum cote duble sau chiar mai mari la fructele exportate pe piețele europene cu taxe zero.pentru prune, struguri, mere, cireșe și alte produse.
„Republica Moldova poate exporta un volum mai mare de produse agricole fără taxe vamale în UE, după ce Consiliul Uniunii Europene a adoptat un regulamentul în acest sens. Măsura vine să susțină fermierii și exportatorii locali care au pierdut accesul la piețele tradiționale. Liberalizarea comerțului pentru cele șapte categorii de produse va fi valabilă pentru un an”, se arată într-un comunicat al reprezentanței diplomatice a UE în Moldova.
Critici de la Bruxelles
De asemenea, UE a criticat voalat măsurile adoptate recent de Rusia de a interzice importurile de fructe din Moldova.
„Totodată, afacerile sunt ajutate să potrivească calitatea produselor la standardele europene, pentru a accesa noi piețe. Acest lucru este deosebit de important într-o situație în care unele piețe tradiționale sunt închise de interdicții de export nefondate” scrie ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks pe pagina sa de Facebook.
UE este departe cel mai mare partener economic al Republicii Moldova, acolo unde ajung peste 66% din exporturile Republicii Moldova, potrivit statisticilor oficiale ale Biroul Național de Statistică din Moldova.
Mișcarea Bruxellesului vine pe fondul unor noi restricții politico-economice dictate de la Moscova.
Rusia a anunțat încă de săptămâna trecută că va bloca din 15 august din nou mai multe tipuri de fructe din Republica Moldova de a mai fi importate în această țară.
Motivul oficial este că acestea nu s-ar mai potrivit din punct de vedere fitosanitar și ar avea dănători și diverse police. Cu toate acestea, sunt exceptate de la această nouă fructele ce provin din Transnistria.
Moldova a exportat în acest an în Rusia 168.000.000 de tone de produse vegetale, cel mai mare volum fiind reprezentat de mere, prune, struguri și cireșe.
Rosselhoznadzor, agenția de stat rusă fitosanitară, și-a motivat decizia prin faptul că aceste produse din Republica Moldova „încălcă repetat standardele de calitate”. Restricțiile vor fi aplicate pe majoritatea raioanelor Republicii Moldova, cu excepția celor din regiunea separatistă transnistreană.
„Rosselhoznadzor este obligat să introducă restricții temporare la importul de produse vegetale carantinabile pe teritoriul Federației Ruse începând cu 15 august 2022. Motivul interdicției a fost depistarea repetată a obiectelor de carantină periculoase în produsele moldovenești care intră în Rusia, despre care partea moldovenească a fost anterior informată în mod repetat de către serviciu”, a declarat directorea Rosselhoznadzor, Iulia Melano, citată de agenția de presă rusă RIA Novosti.
Moscova joacă tare
Rusia s-a arătat inflexibilă la decizia sa și în negocierile purtate luni de către ministrul Agriculturii de la Chișinău, Vladimir Bolea, cu ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov.
„Pentru elucidarea tuturor cauzelor și circumstanțelor, sîntem deschiși spre a forma un grup de lucru cu implicarea experților naționali și cu cei din Federația Rusă, astfel încît să reușim efectuarea unei anchete concludente. În scopul evitării incertitudinilor și în vederea consolidării încrederii în sistemul de securitate alimentară al Republicii Moldova, propunem să efectuăm vizite la depozite, să colectăm date, să identificăm riscurile existente și să le lichidăm”, a declarat Bolea.
La rândul său, oficialul rus a precizat că va depune efortul necesar pentru accelerarea procesului de cercetare a circumstanțelor, de stabilire a unor runde de discuții cu instituțiile responsabile din Federația Rusă, inclusiv de organizare a unor vizite dacă vor fi necesare.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că este necesară identificarea unor noi piețe de desfacere pentru mărfurile moldovenești, după aplicarea embargoul rus.
Găgăuzia se solidarizează și vrea tratament preferențial ca-n Transnistria
Pe de altă parte, mișcarea Rusiei pe piața fructelor a antrenat noi mișcări centrifuge și în unitatea administrativă autonomă proprusă Găgăuzia din Republica Moldova.
Șeful Direcției complexului agroindustrial al Autonomiei Găgăuze, Andrei Dimitroglo, a declarat, pentru publicația rusă Nezavisimaia Gazeta, că principală pentru fermierii locali a fost piața rusească, în UE s-a livrat puțin. Anul acesta seceta a distrus recolta de cereale, dar găgăuzii au sperat să facă bani din vânzarea strugurilor, a spus Dimitroglo.
Dimitroglo a declarat că fermierii găgăuzi au fost uimiți să se vadă figurând pe lista de restricții publicată de Rosselhoznadzor (Serviciul Federal pentru controlul fitosanitar şi veterinar) și a arătat că regiunea a exportat până acum întreaga producție agricolă în Federaţia Rusă, și foarte mici cantități în Belarus.
Foto: Prune din Republica Moldova. Sursa/Asociația Moldova Fruct Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii