București, orașul în care o reparație de 6 luni durează peste 6 ani: cazul locatarilor dintr-un bloc cu bulină, strămutați pentru o consolidare care nu se mai termină
30 de persoane care locuiau într-un bloc cu bulină roşie din capitală sunt nevoite să trăiască de şase ani în apartamentele sociale ale Primăriei. Lucrările de reconsolidare ar fi trebuit să dureze şase luni, dar firma SCIT IMPEX SRL a abandonat lucrările în momentul în care proprietarii nu ar fi fost de acord cu dublarea costurilor, de la 35.000 euro pe apartament la 70.000 de euro.
Blocul 12 C este situat la o aruncătură de băţ de Piaţa Universităţii, pe strada Ştefan Luchian (Sectorul 2) şi este încadrat în clasa I de risc seismic. Are 830 mp locuibili şi zece apartamente în care lucuiau până acum câţiva ani 30 de persoane.
„În anul 2011, in urma unei proceduri de licitatie publică derulată de Direcţia Generală Achiziţii a Primăriei Capitalei, a fost semnat contractul pentru execuţia lucrărilor de consolidare cu SC SCIT IMPEX SRL. Potrivit contractului şi conform specificaţiilor din caietul de sarcini, termenul pentru execuţia lucrărilor era de 6 luni de la data primirii ordinului de începere. Pentru aceste lucrări societatea respectivă ar fi primit suma de aproximativ 1,7 milioane de lei (370.000 euro -n.r.).” se arată în răspunsul Primăriei Generale remis G4Media.ro.
Temându-se să mai locuiască în blocul cu bulină din cauza pericolelor la care se expuneau, toţi cei 30 de locatari au luat în urmă cu câţiva ani decizia de a se muta în locuinţele de necesitate puse la dispoziţie de către municipalitate. Numai că ceea ce ar fi trebuit să dureze şase luni s-a dovedit a dura mai bine de şase ani, iar lucrările nu sunt nici pe departe în stadiul de a fi încheiate.
„În 2013 ne-am mutat în locuinţele de necesitate ale primăriei din Naţiunile Unite. Sunt 10 apartamente şi toată lumea a plecat cu căţel, cu purcel, cu tot ce avea. În 2014, teoretic trebuia să fie gata. Acum suntem în al şaselea an cu termenul depăşit. În ianuarie facem şapte ani” a declarat pentru G4Media.ro Daniel, unul dintre cei zece proprietari.
Locatarii se plâng că s-au ales cu apartamentele distruse pentru că de ani buni nu mai lucrează nimeni pe şantier și că firma SCIT IMPEX SRL a abandonat lucrările în momentul în care proprietarii nu au fost de acord cu dublarea costurilor.
„Acum apartamentele sunt degradate 50 %. Eu unul mi-am luat gândul să mă mai întorc acolo după cum arată. Şantierul este părăsit de acum patru ani, de când au zis că măresc cu 100% costurile faţă de cele iniţiale, care oricum erau umflate după părerea mea. În cazul apartamentului meu, trebuia să dau vreo 35.000 euro pe 70 mp. Când s-au apucat de treabă, au venit cu nişte note mai mult decât umflate, dublu. Ne-am angajat diriginte de şantier şi am semnat doar pe s-a făcut efectiv şi nu pe ce au spus ei. Ei au băgat în decont că au adus macara. Le-am spus, domnule nu a văzut nimeni nicio macara, o fi virtuală? Noi nu am văzut-o. Au spus că ei au cărat cu sacul dar e ca şi cum ar fi cărat cu macaraua. Atunci le-am spun bine, dar de ce să plătim noi macaraua? Prin urmare, nu am vrut să semnăm decât ceea ce dirigintele de şantier angajat de noi ne-a confirmat că s-a făcut. La un moment dat, ne-au spus că costurile se dublează şi să semnăm o anexă. Nimeni dintre noi nu a fost de acord. În loc de 35.000 euro, trebuia să dăm 70.000. Adică 1.000 de euro pe mp, ceea ce este aberant. Asta în situaţia în care nu umblau decât la structură, un pic. Ne rămâneau nişte apartamente la roşu, micşorate cu 20% din cauza ranforsărilor, în care probabil mai trebuia să băgăm 20-30.000 de euro să le aducem în starea în care puteau fi locuite. Acum suntem în situaţia cea mai proastă, în care au ranforsat cu betoane până la etajul 1, iar restul clădirii este lăsată pur şi simplu în aer. La cea mai mică zguduială va face implozie pentru că baza este ranforsată, iar sus sunt pereţii decopertaţi, plafoanele sparte. Din apartamentul meu care este la etajul trei, mă uit până la subsol prin planşee. Tavanele nu mai există. Au rămas numai nişte armături din anii 30, subţirele” a declarat pentru G4Media, unul dintre locatari.
Varianta primăriei este însă ceva mai seacă. „Pentru că lucrările nu au mai putut continua, în lipsa unui proiect tehnic acceptat, în anul 2016, societatea SC SCIT IMPEX SRL a abandonat şantierul. Toate lucrările efectuate până la acel moment au fost, însă, plătite de către Primăria Capitalei. Nici până acum, însa, SC SCIT IMPEX SRL nu a depus la Direcţia Generală Investiţii toate documentele de execuţie a lucrărilor (buletine de analize, procese verbale de calitate a materialelor, procese verbale de lucrari ascunse etc.) Potrivit OG 20/1994, proprietarii încep plăţile pentru consolidarea imobilului la o lună după recepţia finală a lucrărilor. Cum acest lucru nu s-a intamplat, nici un proprietar nu a plătit vreo suma pentru lucrarile efectuate”, se arată în răspunsul Primăriei Generale remis G4Media.ro.
In anul 2018, pentru a debloca situaţia, Primaria Capitalei spune că a decis să rezilieze contractul de executie cu SC SCIT IMPEX SRL şi să predea imobilul către Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) în vederea analizării situaţiei existente şi pentru continuare lucrărilor. „În acest moment, AMCCRS a semnat un contract cu Compania Municipala Dezvoltare Durabila Bucuresti pentru realizarea unei expertize asupra lucrarilor executate deja si a lucrarilor care mai sunt de executat. Astfel, imobilul a fost deja inclus in programul de reducere a riscului seismic, derulat de Primaria Capitalei, iar lucrarile vor reincepe imediat dupa finalizarea expertizei.” se arată în răspunsul Primăriei Generale remis G4Media.ro.
Cea care ar fi trebuit să realizeze lucrările de reconsolidare, firma SCIT IMPEX SRL este cunoscută de ani buni ca fiind abonată la contractele Primăriei Generale. Potrivit puterea.ro, în 2010, Direcţia de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Bucureşti i-a încredinţat, prin negociere directă, fără anunţ de participare, un contract de peste 1,5 milioane lei. Mai exact, este vorba despre un contract care prevedea efectuarea unor lucrări la obiectivul de investiţii „Blocul M55 cu lucrările tehnico-edilitare aferente” din ansamblul Străpungerea Mărăşeşti. Potrivit site-ului de licitaţii al Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, valoarea totală a contractului a fost de 1.546.748 lei (aproape 400.000 de euro). Scit Impex aparţine lui Gelu Sorescu şi Adrianei Iftime şi a fost de-a lungul timpului implicată în scandaluri precum construirea Bibliotecii Naţionale sau a cartierului de locuinţe „Henri Coandă” al ANL.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii