
București: Școlile și grădinițele rămân închise până pe 16 noiembrie, se învață online. Fără noi restricții în București
Prefectul Traian Berbeceanu a anunțat luni că în ședința Comitetului municipal situații de urgență din această dimineață s-a decis în unanimitate să nu fie introduse măsuri noi de restricție în București, iar cele în vigoare să rămână valabile până pe 16 noiembrie.
Acest lucru înseamnă că școlile și grădinițele din București rămân închide până cel puțin pe 16 noiembrie, cursurile desfâșurându-se exclusiv online.
”S-a decis să sesizăm Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a vedea dacă la un anumit grad de infectare se pot închide parcurile. Am considerat că nu e normal să supra-reglementăm”, a spus Berbeceanu despre posibilitatea închiderii parcurilor pe durata nopții. El a spus că sunt mulți tineri care se întâlnesc și fac petreceri, nerespectând regulile în vigoare.
În plus, Berbeceanu a spus că instituțiile de stat și firmele vor fi obligate să își decaleze programul de lucru, pentru a evita aglomerația la metrou și în mijloacele de transport în comun.
Rata de infectare în București a crescut până la 3,91 cazuri la o mie de locuitori, a anunțat prefectul Traian Berbeceanu.
Primarul Nicușor Dan a mai anunțat că în ședința Comitetului Municipal s-a luat decizia găsirii de hoteluri care să cazeze românii ce vin acasă din țările unde se introduc măsuri dure de carantină. ”Am decis să identificăm hotelurile care vor să colaboreze cu noi pentru carantinare. Vor fi mulți români care vor veni în România din țările care introduc măsuri dure de carantinare. Va fi un val”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii