G4Media.ro

Budăi anunță modificări la Codul Muncii: Angajatorii vor fi obligați să furnizeze,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Budăi anunță modificări la Codul Muncii: Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților

România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților.

El a precizat că săptămâna viitoare se depune inițiativa legislativă la Parlament, iar până la sfârșitul sesiunii va trece de prima cameră sesizată. „Vom face un raport de progres către Comisia Europeană și în luna septembrie, în prima sesiune, va trece și de Camera Deputaților, nefiind nici un risc de infringement până atunci”, a dat asigurări Marius Budăi.

  • „Sunt două directive europene, de fapt, pe care trebuie să le transpunem în Codul Muncii. În proporție de 40 la sută, prevederile acestor două directive se regăsesc deja în Codul Muncii din România. Sunt două directive care au fost finalizate pe perioada în care România a avut președinția Consiliului Uniunii Europene. Una din ele, directiva 1152/ 2019, are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Sunt două directive extrem de importante, pentru că prima practic asigură transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului și a doua practic asigură un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”, a explicat sâmbătă, la Digi24, ministrul muncii, Marius Budăi.
  • „În primă fază, noi trebuie să ne asigurăm că punem la dispoziția salariaților un pachet de informații actualizate și extinse asupra condițiilor de muncă și a salariului, așa cum prevede directiva, și creăm practic prin această directivă noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare vizibilitate de exemplu a muncii pentru cei care lucrează în program variabil, posibilitatea de a se trece la o formă de muncă mai stabilă a lucrătorilor sau de a
    primi un răspuns în scris sau drepturi la formare profesională obligatorie, prin deducere din salariu a cheltuielilor. De asemenea, putem introduce contractul de muncă cu programulul fracționat. Este deja o prevedere care este în Codul Muncii din România și de asemenea introducerea dreptului la concediu de îngrijitor și acordarea unui concediu paternal cu o durată de minim 10 zile”, a detaliat ministrul muncii.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Citește integral pe Digi24.ro

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Dacă nu-i forța UE, nu făceau nimic.

  2. Și la cât sa fie angajarile de probă???? Câțiva ani ??? Eliminați munca la negru . Sa nu fie primiți in câmpul muncii angajații pana nu au forme legale din prima zi . Se plâng de lipsa forței de munca dar nu spun și de ce . Mergeți în agricultură in cmpanuile agricole sa vedeți dacă are unul un contract de munca. Sa fie respectate legile codul muncii programul de lucru concediile, libere legale plata orelor suplimentare condițiile de muncă etc etc . Dacă nu modifici codul muncii și sa fie respectat tot nu o sa fie angajați.

  3. Pai si ce a frecat nataraul de Budai in mai mult de jumate de an de cand e (iar) ministru, de ce n-a facut deja modificarile?
    In afara de vaicarelile de la televiziuni cu procentul din PNRR pentru pensii (care cica ar fi prea mic) si cresterile de pensii speciale, nu a facut absolut nimic!

  4. Dacă autoritățile statului itm anaf politie apia afir madr etc etc și ar face treaba ar fi mereu pe teren s ar face multe contracte de munca iar statul ar colecta la buget miliarde de euro. Controlare permanente pe teren ptr a elimina munca la negru.

  5. Si perioada de proba pentru cine o scadem? Deja jumatate dintre angajati vin la serviciu si stau doar in perioada in care se presupune ca „invata” ce au de facut. Apoi, in prima zi in care li se cere sa si faca ceva, sa indeplineasca singuri prima activitate pentru care au fost instruti de catre colegi, nu mai vin si iti dau mesaj ca ei vor salariul pe zilele lucrate. Prin „lucrate” se intelege stat frecat menta.
    Apoi se duc la o noua firma, pentru o noua perioada de proba.

  6. Dom’ ministru, încercati sa dati o declaratie înainte de a consuma sau fuma ceva. Am citit de trei ori, si tot ce am înteles e o gargara confuza.
    Cum asigura legea „un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”. La ce îngrijitori va referiti?
    Credeti sincer ca „un pachet de informații actualizate și extinse” va fi de folos unora care nu-si dau seama ca nu mai vine tramvaiul fiindca s-au scos sinele?

  7. Ministru de bezmeticeala infinita, Budai ……. dintai al tarii🤔🤔🤔

  8. Asa, ca fapt divers, intelege cineva care este politica de moderare a comantariilor aici, ca eu nu am gasit vreun ghid?
    Unele comentarii apar instantaneu, altele niciodata, altele apar si, dupa cateva ore, se sterg. Si asta, fara sa fie vreun motiv aparent (limbaj).

  9. Am fost înștiințat în scris, de către ITM Botoșani, că ,,angajatorul a fost sancționat contravențional”, da excrocul râde și se laudă că nu a luat și nu va lua vreo amendă… Am solicitat copie după procesul verbal de constatare, dar ITM-ul a zis că nu poate face asta, că aduce prejudiciu patronului. Dacă tot merg la tribunal pentru firmă, am decis să dau în judecată și ITM Botoșani, sa văd și eu care e dreptatea. Am vreo șansă, să văd: A fost sau nu amendat ?…