G4Media.ro

Buget record, de peste 2,5 miliarde de lei, aprobat de Consiliul Județean…

Sursa foto: Facebook/Ilie Bolojan

Buget record, de peste 2,5 miliarde de lei, aprobat de Consiliul Județean Bihor pentru 2024

Bugetul pe acest an propus de conducerea Consiliului Județean Bihor, cel mai mare de până acum, a fost aprobat de consilierii județeni în doar un minut și în unanimitate, fără discuții, polemici ori acuze, în prima reuniune ordinară din 2024, desfășurată miercuri în absența președintelui Ilie Bolojan, aflat în concediu, scrie ebihoreanul.ro

Hotărârea tocmai adoptată prevede încasări și cheltuieli record, de peste 2,5 miliarde lei, majoritatea cheltuielilor urmând să fie destinate proiectelor de dezvoltare.

Bugetul din acest an va fi de 2,549 miliarde lei, cu 110% mai mare decât în anul precedent, când a fost de 1,6 miliarde lei.

Potrivit cifrelor puse în dezbatere publică la începutul lunii ianuarie și prezentate cu două săptămâni în urmă, într-o conferință de presă, de către președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședintele Călin Gal, în acest an cheltuielile de funcționare (adică cele pentru plata salariilor, utilităților și materialelor necesare atât pentru CJ Bihor, cât și pentru instituțiile din subordine) vor fi de 16,4% din total (417,515 milioane lei), iar cea mai mare parte a banilor va fi utilizată pentru dezvoltare, adică 83,6% din total (2,132 miliarde lei, din care 83,7% proveniți din fonduri europene).

Cum era de așteptat, investițiile pentru infrastructura rutieră vor crește și în acest an (de la 1,014 miliarde lei anul trecut la 1,747 miliarde lei în 2024), cele pentru cultură de la 9,254 milioane lei anul trecut la 72,775 milioane lei anul acesta, cele pentru educație de la 11,098 milioane lei la 86,510 milioane lei, cele pentru protecția mediului de la 25,605 milioane lei la 48,934 milioane lei, iar cele pentru sănătate de la 4,134 milioane lei la 12,440 milioane lei.

Bolojan a precizat recent că instituția pe care o conduce va finaliza în acest an proiecte precum centurile Beiuș, Aleșd, Sântandrei și Sânmartin, precum și noul terminal al Aeroportului Oradea, dar și a Parcului Științific și Tehnologic, plus echiparea Campusului pentru învățământul dual.

De asemenea, se va lucra la Drumul Expres Oradea – Arad, la rețeaua de parcuri industriale din Beiuș, Aleșd, Marghita și Ștei, precum și la pasajele din Oradea (Tudor Vladimirescu intersecție cu Oneștilor) și Oșorhei (pe DN1), se vor cumpăra microbuze electrice pentru școlile din județ și vor începe lucrări la alte patru pasaje rutiere pe sub și peste centura Oradiei (la ieșirile spre Nojorid, Oșorhei și Biharia), vor fi lărgite DN 79 Oradea – Arad de la Aeroport până la intrarea în Nojorid și DN 19 Oradea – Satu Mare de la ieșirea din Episcopia Bihor până la intrarea în Biharia, va începe modernizarea Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai și construirea Centrului Cultural Multifuncțional din Oradea, va porni modernizarea drumului turistic Padiș – Ic Ponor și altele.

Tot anul acesta vor demara proiecte precum Centrul de testare pentru orientare școlară, un program de transport prin care să fie achiziționate autobuze electrice, dezvoltarea zonei din vecinătatea Aeroportului Oradea, deschiderea unor spații muzeale în Cetatea Oradea, autorizarea ISU a Teatrului din Oradea, asistența medicală în zonele izolate, susținerea învățământului în limba germană, achiziționarea unor utilaje pentru siguranța în trafic pe drumurile județene și reabilitarea drumului județean 795A dintre Șumugiu și Mierlău. Citește mai mult pe ebihoreanul.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...