Bugetul Capitalei, supus a patra oară la votul consilierilor generali/ PSD şi PNL au anunţat că proiectul va fi adoptat
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 10.00, pentru a dezbate bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 2024, transmite Agerpres.
Şedinţa extraordinară a fost convocată de către grupurile consilierilor generali PNL şi PSD. Proiectul de buget a fost respins în trei şedinţe anterioare, însă, conform declaraţiilor făcute de către liderii PSD şi PNL, acesta ar urma să fie aprobat.
Astfel, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu (PNL) a precizat că bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti va fi votat vineri.
„În acea şedinţă de vineri, care are un singur punct pe ordinea de zi, votarea bugetului municipiului Bucureşti, vom veni cu un amendament comun. La momentul adoptării amendamentului vom adopta şi bugetul „, a declarat Bujduveanu, miercuri.
De asemenea, preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a precizat că în CGMB s-a constituit o nouă majoritate care va vota bugetul în şedinţa de vineri.
„Am găsit împreună soluţiile şi vom colabora pentru a reda oraşul bucureştenilor. Pentru ca marile proiecte ale oraşului să prindă contur este nevoie şi de o bună colaborare cu Guvernul şi Parlamentul. Primul pas pentru această nouă alianţă şi la nivel de Bucureşti este votarea bugetului Capitalei, în şedinţa de mâine a CGMB, cu amendamentele consilierilor municipali ai PSD şi PNL, care au şi convocat şedinţa, fiind constituiţi într-o nouă majoritate”, a scris Firea, pe Facebook.
La rândul său, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, declara miercuri că bugetul Municipiului Bucureşti urmează să fie adoptat pe 22 martie şi că în felul acesta vor putea fi achitate facturile întârziate pentru spitale, administrarea străzilor sau furnizori. El a mai precizat că nu vor fi diminuaţi banii alocaţi pentru investiţii prin amendamentul susţinut de PSD şi PNL. În acest sens, a precizat că Municipalitatea urmează să mai primească 700 de milioane de lei din fonduri europene, bani care nu figurează în prezent în proiectul de buget.
„Am avut o discuţie azi dimineaţă cu liderii consilierilor PNL şi PSD, ca să ne armonizăm pe această şedinţă din 22 martie. Ei mi-au spus ce au de gând să facă şi care e modificarea la buget pe care vor să o propună. Sunt în contact cu Direcţia Economică din Primărie, ca lucrurile să se întâmple, iar pe 22 martie, după cum au spus ei, o să avem un buget, în sfârşit”, a precizat edilul, pentru Digi24.ro.
Nicuşor Dan a reiterat că, în calitate de primar general, a propus un proiect de buget pentru anul 2024 care este „foarte asemănător” cu cele din anii 2021, 2022 şi 2023. El a remarcat că proiectele anterioare au fost adoptate, în timp ce bugetul din 2024 „a stat mai bine de o lună de zile”. Primarul a opinat că, în mod „foarte probabil”, acest lucru are o legătură cu campania electorală.
„În proiectul de amendament despre care am discutat, nu se ating zone vitale din funcţionarea Primăriei. (…) Pe de altă parte, în aceste zile, din 8 martie până în prezent, timp de aproape două săptămâni, am avut dificultăţi, pentru că 95% din sursa noastră de finanţare sunt aceşti bani, din impozite care vin de la stat. Există o lege care spune că nu putem să îi luăm până nu avem buget şi tranşa pe care noi trebuia să o primim pe 8 martie, de 350 de milioane de lei, nu am primit-o. Şi atunci, au fost telefoane la bănci, care aşteptau să le plătim rate; artificii, ca să putem să plătim salarii; amânări de facturi pentru oameni care fac lucrări pentru noi… deci a fost complicat. Aceste două săptămâni au fost complicate”, a spus Nicuşor Dan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii