Bulgaria a cerut României detalii despre condițiile de detenție pentru Elena Udrea. Răspunsul va fi dat de Administrația Penitenciarelor
Autoritățile din Bulgaria au cerut joi Ministerului Justiției din România detalii despre condițiile de detenție pentru Elena Udrea, transmite ministerul într-un comunicat. Răspunsul oficial va fi dat de Administrația Penitenciarelor, care îl va transmite autorităților bulgare prin intermediul Tribunalului București.
Reamintim că Elena Udrea se opune cererii de extrădare din Bulgaria în România și a invocat condițiile grele de detenție din România.
Comunicatul integral al Ministerului Justiției:
Ministerul Justiției a primit, astăzi, 14 aprilie 2022, cererea autorităţilor judiciare de executare din Bulgaria, înregistrată la MJ cu nr. 31807/14.04.2022, cu privire la condițiile de detenție de care ar beneficia numita U.E.G. în cazul predării către România.
Cererea a fost înaintată de îndată Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea soluționării. Administrația Națională a Penitenciarelor va transmite documentul finalizat către Ministerul Justiției care, conform legii, îl va înainta Tribunalului București, ca instanță emitentă a mandatului european de arestare (MEA). Tribunalul București îl va comunica ulterior autorităților bulgare, asigurând și traducerea acestuia.
Ministerul Justiţiei acordă constant asistență tuturor autorităților române şi străine implicate în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare, care solicită sprijinul, în limitele competențelor acordate de lege şi cu respectarea deplină a independenței organelor judiciare.
Ministerul Justiţiei manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu garanția respectării rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii