G4Media.ro

Bulgaria a destructurat filiera unor traficanți de cocaină din Columbia și a…

Bulgaria a destructurat filiera unor traficanți de cocaină din Columbia și a confiscat jumătate de tonă de droguri

Autorităţile bulgare au anunţat duminică dezmembrarea unei filiere de trafic de cocaină provenind din Columbia, după confiscarea a circa 500 de kilograme din acest drog ascunse în cutii de ananas şi lămâi, informează AFP şi BTA, citate de Agerpres.ro.

Cocaina, descoperită vineri în două camioane, era injectată în circa 6.700 de cutii de carton. Fiecare cutie conţinea între 80 şi 100 de grame de cocaină, adică „aproximativ 500 de kilograme” pentru întreaga încărcătură confiscată, a declarat şeful de cabinet al Ministerului de Interne, Ivailo Ivanov. Potrivit acestuia, valoarea de piaţă a cocainei este de 22 de milioane de euro. Însă cocaina descoperită de autorităţile bulgare este foarte pură şi, când este „îndoită” cu alte substanţe, valoarea de piaţă ar putea ajunge la aproape 100 de milioane de leva (circa 50 de milioane de euro), potrivit BTA.

„Probele prelevate (…) sugerează existenţa unei filiere internaţionale de trafic de droguri”, a informat Parchetul într-un comunicat.

Doi bărbaţi, ale căror companii trebuiau să recepţioneze încărcătura din camioane, au fost reţinuţi pentru „participare la o organizaţie criminală de trafic de cocaină între Columbia şi Bulgaria”. Unul dintre suspecţi este un fost director al agenţiei vamale din Sofia.

Potrivit AFP, Bulgaria şi România sunt considerate drept principalele ţări de tranzit pentru cocaină între America Latină şi Europa occidentală. Însă autorităţile de la Sofia au apreciat că încărcătura confiscată vineri era probabil destinată pieţei de consum din Bulgaria.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. La noi Politia sau Parchetul țin dosarul cu droguri in sertar.
    O tonă de droguri adusa la țărm de valuri a ramas in asteptare.
    Bulgarii au prins si vinovații!
    Romania a dat de droguri întâmplător, s-a facut tam, tam cu vigilenta si a fost uitat cazul.
    Firele duceau la organele statului
    Alta explicație exista?