Bulgaria alocă 11 milioane de euro pentru cercetarea antarctică şi dezvoltări în domeniul informaticii / Bulgarii au o bază în Antarctica, aceasta funcţionează sezonier
Consiliul de Miniştri a aprobat 21.648.730 de leva (aproximativ 11 milioane de euro) pentru finanţarea unora dintre locurile din Foaia Naţională de Parcurs pentru Infrastructura de Cercetare. Fondurile sunt destinate cercetării la baza bulgară din Antarctica St. Kliment Ohridski şi dezvoltării Institutului de Informatică, Inteligenţă Artificială şi Tehnologie (INSAIT) de la Universitatea din Sofia, transmite Agerpres.
Baza bulgară din Antarctica funcţionează sezonier. Aceasta oferă infrastructură care creează condiţii pentru cercetare în discipline precum climatologia, geologia, fizica, biologia, medicina etc. Un element important care completează infrastructura antarctică bulgară este nava de cercetări ştiinţifice ”Sv. Sv. Kiril i Metodii” (RSV 421), care serveşte drept platformă mobilă pentru cercetarea marină.
Finanţarea necesară în 2024 în valoare de 8.818.762 de leva este prevăzută pentru a acoperi costurile asociate cu întreţinerea anuală şi recurentă a bazei, reparaţiile elementelor structurale, serviciile şi echipamentele de telecomunicaţii, renovarea generală treptată şi achiziţionarea de echipamente de cercetare specializate.
Finanţarea INSAIT de 12.829.968 de leva pentru 2024 va fi utilizată pentru a dezvolta un grup de cercetare în domeniul procesării limbajului natural, pentru a creşte numărul de tineri cercetători şi pentru a atrage profesori renumiţi şi oameni de ştiinţă de vârf din domeniul informaticii şi al inteligenţei artificiale care să se alăture procesului de lucru de la INSAIT din Sofia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.