G4Media.ro

Bulgaria: Botezul focului controversat al unităţii anticorupţie

Bulgaria: Botezul focului controversat al unităţii anticorupţie

Metodele dure inspirate de noua unitate specială creată în Bulgaria pentru a lupta împotriva corupţiei, flagel al ţării, au fost puse în discuţie joi cu ocazia arestării spectaculoase a unei alese locale, scrie Le Libre Belgique, citată de Rador. Ţinută încătuşată timp de ore întregi pe stradă în plin centrul Sofiei, sub ochiul camerelor de televiziune şi sub supravegherea unor poliţişti cu cagule: aşa au asistat bulgarii la reţinerea, marţi, a Desisavei Ivanceva, primar al unui sector al capitalei.

Era vorba de una din primele operaţiuni conduse de unitatea judiciară anticorupţie creată la începutul anului de guvernul bulgar. Bulgaria, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, este sub presiunea UE din cauza ineficienţei sale în lupta contra acestui flagel care plasează ţara pe ultimul loc între cei 28 în ce priveşte percepţia corupţiei.

Cotidianul de opoziţie Sega a calificat joi drept „demonstrativ şi umilitor” modul de arestare al acestei alese locale reţinute împreună cu doi presupuşi complici, cu 70.000 de euro în bancnote mici.

„Această arestare demonstrativă nu are nimic de a face cu dreptul. Dovedeşti o mită în momentul dării ei şi nu într-o maşină după o cursă de urmărire în plin centru al oraşului”, a estimat un avocat, Nikolai Hagighenov, la postul de radio public.

Viceprim-ministrul însărcinat cu justiţia, Ekaterina Zaharieva, a recunoscut că „limitele au fost puţin depăşite”, atrăgându-şi o replică usturătoare a procurorului general Sotir Ţaţarov.

„Care e sensul acestei declaraţii (…) când e vorba de prima investigaţie comună a unui delict de corupţie gravă!”, a exclamat procurorul general vorbind despre „un decalaj între declaraţiile oficiale şi aşteptările reale” în materie de luptă împotriva corupţiei.

Aleasa locală este acuzată că s-a înţeles cu un antreprenor asupra plăţii unei mite de 500.000 de euro pentru a accelera un dosar de construcţie, potrivit parchetului.

Guvernul conservator bulgar a fost îndemnat de Comisia Europeană să adopte o nouă lege anticorupţie înainte ca ţara să preia, în ianuarie, preşedinţia UE.

Această lege votată în decembrie a creat noua unitate în scopul de a ancheta personalităţi de rang înalt, veniturile lor şi eventualele conflicte de interese. Ea a fost imediat criticată de şeful statului, susţinut de opoziţia socialistă, care apreciase noul instrument „ineficient”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Oh vai! Saraca ! A stat in strada incatusata sa vada si oamenii cine ii fura! Ma podidesc lacrimile si mi se rupe inima!!! Dar cand a pus mana pe bani pe ea nu a durut-o nimic ?