Bulgaria decide să trimită arme în Ucraina
Parlamentul bulgar a decis joi să ofere asistență militară Ucrainei prin trimiterea de arme, după o perioadă de tergiversare din cauza apropierii istorice a țării de Rusia, potrivit Le Monde.
Bulgaria, membră a NATO, „se dovedește a fi un aliat demn pe care se poate conta”, a declarat Daniel Lorer, membru al partidului reformator de centru Continuă schimbarea (CC), referindu-se la „posibilitățile de modernizare” ale armatei. O majoritate de 175 de deputați de dreapta și de centru au susținut decizia, 49 au votat împotrivă și unul s-a abținut. Parlamentari socialiști și ultranaționaliști, apropiați Moscovei, au amenințat că Bulgaria va fi „implicată în război” și că trimiterea de arme va priva armata bulgară de capacitățile sale de apărare.
Natura ajutorului va fi decisă peste o lună, la propunerea guvernului interimar numit de președintele Rumen Radev, care se opune el însuși unei astfel de decizii. Deși șansele de a forma un guvern permanent după alegeri par reduse, acest guvern interimar ar putea rămâne în funcție până la organizarea de noi alegeri anticipate în primăvară.
Ministrul Apărării Dimitar Stoianov a exclus deja furnizarea de sisteme de rachete antiaeriene și de alte tipuri de armament greu solicitate de Kiev, invocând capacitățile slabe ale armatei bulgare. Parlamentul a însărcinat guvernul să negocieze cu partenerii NATO achiziționarea de arme și echipamente militare moderne care să le înlocuiască pe cele mai vechi, de tip rusesc, care urmează să fie furnizate Ucrainei.
Bulgaria, care are legături economice și culturale importante cu Rusia, a fost până acum una dintre puținele țări din UE care nu a acordat ajutor militar Ucrainei. Decizia de a acorda ajutor militar Ucrainei este prima decizie luată de noul parlament, fragmentat, rezultat în urma alegerilor din 2 octombrie.
Guvernul reformist al lui Kiril Petkov, demis în urma unei moțiuni de cenzură, nu reușise în luna mai să obțină o astfel de decizie din partea parlamentului precedent, din cauza opoziției socialiștilor. Companiile bulgare de muniție și arme de calibru mic și-au triplat producția de la începutul războiului și exportă în alte țări din UE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii