Bulgaria începe o săptămână de proteste sub deviza #GAZwithme împotriva președintelui Rumen Radev și riscul revenirii la dependența de Gazprom
O săptămână întreagă de proteste a început luni, 8 august, în Bulgaria, intitulată #GAZwithme. Valul de nemulțumire a luat amploare la sfârșitul săptămânii trecute și este îndreptat împotriva președintelui Rumen Radev și a guvernului interimar numit de acesta în legătură cu livrările de gaze către Bulgaria și potențiala revenire privind dependența de Gazprom, transmite Mediapool.
În anunțul de pe Facebook pentru această săptămână de proteste, se precizează că este primul. „Acesta este un moment istoric pentru Bulgaria. Niciodată un cabinet interimar nu a provocat proteste, dar aleșii lui Radev au decis că asigurarea unor alegeri sigure și onorabile este o sarcină prea plictisitoare. Noi refuzăm să fim dependenți de Gazprom și să finanțăm războiul nerușinat al lui Putin!”.
Protestatarii cer emiterea imediată a Actului 16 pentru interconectarea cu Grecia.
„Nu vom permite să fim sub sclavia rusă încă o iarnă! Pentru prima dată în acest an, am simțit Bulgaria ca parte integrantă a UE și a NATO, iar președintele vrea să ne ia asta. Nu vom permite! #GAZwithme!”, se mai arată în apelul la protest. Primul protest este programat pentru miercuri, 10 august, la ora 19:00, potrivit anunțului de pe Facebook.
Sursa: Mediapool / Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii