G4Media.ro

Bulgaria îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro / 1 ianuarie 2026,…

Bulgaria îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro / 1 ianuarie 2026, data ţintă pentru aderare

Bulgaria este acum pe calea adoptării monedei euro, 1 ianuarie 2026 fiind data ţintă pentru aderare, conform unei analize realizate de Institutul pentru Economie de Piaţă (IME), informează Novinite, conform Agerpres.

Datele publicate recent de Eurostat arată că în decembrie rata anuală a inflaţiei în Bulgaria îndeplinea criteriul stabilit în Tratatul de la Maastricht pentru adoptarea euro.

Începând din decembrie 2024, inflaţia medie anuală în Bulgaria se situează la 2,6%. Comparativ, Lituania, Finlanda şi Italia aveau rate ale inflaţiei de 0,9%, 1% şi, respectiv, 1,1%, conform Eurostat.

Pe baza acestor cifre, Peter Ganev, de la IME, a ajuns la concluzia că rata inflaţiei în Bulgaria este în intervalul ţintă stabilit în Tratatul de la Maastricht. Conform acestui document, criteriul privind inflaţia este calculat folosind rata medie a inflaţiei din trei state membre UE cu cea mai scăzută inflaţiei. Se adaugă 1,5 puncte procentuale la această medie şi se fixează plafonul la 2,5%. În condiţiile în care în Bulgaria inflaţia s-a situat la 2,6%, deviaţia de la obiectiv este de doar 0,1%.

Ministrul de Finanţe, Temenuzhka Petkova, a subliniat că Bulgaria trebuie să profite de oportunitatea de a se alătura zonei euro, numind acest obiectiv o prioritate pentru Guvern. Fostul ministru de Finanţe, Lyudmila Petkova, în prezent adjunct, a confirmat că Executivul intenţionează să trimită solicitări la Bruxelles şi Frankfurt pentru rapoarte extraordinare de convergenţă până la 31 ianuarie 2025, ca parte a procedurii prin care Bulgaria se asigură că îndeplineşte toate criteriile pentru adoptarea euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.