G4Media.ro

Bulgaria introduce noi restricții în contextul numărului ridicat de infectări și decese…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Bulgaria introduce noi restricții în contextul numărului ridicat de infectări și decese din cauza COVID-19

Noi măsuri antiepidemice vor intra în vigoare în Bulgaria şi va exista o notificare înaintea introducerii lor, a anunţat marţi ministrul sănătăţii bulgar Stoicho Kaţarov, în timpul unei vizite la spitalul Aleksandrovska din Sofia, transmite BTA, citată de Agerpres.

În prezent experţii Ministerului Sănătăţii elaborează detaliile noilor măsuri.

Pentru moment nu vor fi suspendate internările în spital planificate, a declarat şeful Inspectoratului pentru Sănătate Publică din Sofia, Dancho Pencev, după o întâlnire cu directorii spitalelor din capitala bulgară.

Ordinul privind noile măsuri antiepidemice este aşteptat marţi seară sau miercuri dimineaţă.

Informaţiile privind disponibilitatea paturilor de spital, care sunt publicate pe o platformă electronică şi actualizate la fiecare 3 ore, vor fi de acum modificate după fiecare internare, astfel încât sarcina de pe ambulanţe poate fi redusă, iar medicii vor putea şti unde să ducă pacienţii.

Numărul paturilor de spital va fi suplimentat astfel încât aproximativ 30% dintre ele să fie rezervate pacienţilor COVID-19, a precizat Pencev, care a adăugat că personalul medical va fi mobilizat către clinicile unde va fi nevoie mai mare.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...