Bulgaria relaxează restricțiile: elevii de gimnaziu vor merge la școală din februarie / Restaurantele și cafenelele rămân închise
Bulgaria va relaxa o parte dintre restricţiile impuse pentru a ţine sub control pandemia începând cu 4 februarie, deşi restaurantele vor rămâne în continuare închise din cauza temerilor referitoare la noua variantă de coronavirus, au precizat sâmbătă autorităţile, potrivit Reuters.
Măsurile restrictive sunt în vigoare de la sfârşitul lunii noiembrie şi au împiedicat creşterea bruscă a numărului de infectări.
Prim-ministrul Boiko Borisov a precizat că elevii de gimnaziu vor putea merge la şcoală în regim special de luna viitoare şi vor putea de asemenea să participe la activităţi extracuriculare cum ar fi sport sau dans.
”Dacă există lucruri pe care le poţi pune la egalitate cu sănătatea, acestea sunt educaţia, cultura şi activităţile fizice. Doar acestea merită riscul”, a spus Borissov în timpul unei deplasări către oraşul Slivnitsa, din vestul ţării.
Bulgaria a redeschis şcolile primare şi grădiniţele la începutul lui ianuarie, măsură care nu a dus la o creştere a numărului de infectări.
Guvernul de centru-dreapta a respins planurile care ar permite redeschiderea restaurantelor, cafenelelor şi barurilor de teama noii variante, mai contagioase a coronavirusului.
Bulgaria a depistat noua variantă, identificată pentru prima dată în Marea Britanie, în opt teste pentru coronavirus, le-a spus reporterilor ministrul Sănătăţii, Kostadin Angelov.
”Singurul lucru bun în ceea ce priveşte această variantă este că vaccinurile anti-COVID-19 sunt eficace şi împotriva acesteia”, a mai spus Angelov.
Angelov a mai precizat că autorităţile sanitare vor monitoriza cu atenţie situaţia în următoarele două săptămâni înainte de a decide dacă să relaxeze şi alte măsuri restrictive.
Proprietarii de restaurante şi de baruri, ale căror afaceri şi-au întrerupt activitatea de la sfârşitul lui noiembrie, pun la cale săptămâna viitoare proteste împotriva interdicţiei ameninţând că îşi vor deschide porţile în februarie, în ciuda interdicţiei.
Sâmbătă, Bulgaria a raportat 566 de cazuri zilnice de coronavirus, cu mult mai puţine decât bilanţul de aproximativ 4.000 de cazuri zilnic în noiembrie.
Bulgaria, cu o populaţie de 7 milioane de persoane, a înregistrat 214.430 de cazuri, dintre care 8.799 de decese.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.