G4Media.ro

Bulgaria și România vor acționa împreună pentru Schengen – ministrul Luminița Odobescu…

Foto: Dreamstime

Bulgaria și România vor acționa împreună pentru Schengen – ministrul Luminița Odobescu la Sofia

Bulgaria și România își vor coordona acțiunile în vederea ridicării controalelor la frontierele interne europene, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, după întâlnirea sa cu vicepremierul bulgar și ministru de Externe, Maria Gabriel, la Sofia, transmite Mediapool citată de Rador Radio România.

Cele două țări vor intra în zona de liberă circulație cu granițele lor maritime și aeriene la data de 31 martie. Cu toate acestea, Austria rămâne deocamdată singura țară care este împotriva ridicării tuturor granițelor.

„Admiterea Bulgariei și României în Schengen este un succes comun semnificativ care va contribui la îmbunătățirea sustenabilității și dezvoltării pozitive a întregii regiuni și a Europei”, a spus, la rândul său, Maria Gabriel. Potrivit afirmațiilor sale, acceptarea celor două state în Schengen este și un rezultat al bunei cooperări între cele două țări. Bulgaria și România speră să intre în Schengen și pe cale terestră până la sfârșitul anului, dar nu este încă clar dacă acest lucru se va întâmpla. Se presupune că subiectul va aștepta alegerile din Austria, din luna septembrie anul acesta. Gabriel a spus că eforturile comune vor continua în mod activ și în acest an, astfel încât țările noastre să poată ajunge cât mai curând la o dată pentru ridicarea controalelor la frontierele terestre, în contextul apartenenței noastre la Schengen.

La sfârșitul lunii ianuarie, Daniel Laurer, deputat de la „Continuăm Schimbarea”, eurodeputați români și greci au propus, într-o scrisoare către ministrul grec pentru migrație și azil, Dimitros Kairidis, eliminarea controlului la frontierele terestre dintre Bulgaria, Grecia și România.

Prim-ministrul Nikolai Denkov a comentat însă că o ridicare unilaterală a granițelor terestre dintre Bulgaria, România și Grecia ar fi o încălcare a regulilor și nu s-a angajat privind acest subiect. Deocamdată, inițiativa pare greu de implementat. Odobescu și Gabriel au discutat și despre securitatea în regiunea Mării Negre. „În calitate de aliați NATO, noi vom continua să subliniem importanța regiunii Mării Negre. Un exemplu al cooperării noastre de succes în domeniul securității a fost grupul de lucru comun de deminare în Marea Neagră dintre Bulgaria, România și Turcia”, a spus Maria Gabriel. (Traducerea: Mirela Petrescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Admiterea României și Bulgariei în Schengen este un imens eșec… pentru ca NU au fost admise!

    Schengenul”aerian” este o glumă, căci nu arătarea pașapoartelor la aeroport deranjează cetățenii celor două state, ci pierderile economice cauzate de așteptarea la frontierele terestre Schengen.

    Astfel, România este discriminată ca membră a Pieței Comune, întrucât produsele care traversează frontierele Schengen sunt mai puțin competitive, din cauza costurilor suplimentare.