Bulgarii, indignați că în România se ridică permise pentru abateri ”mărunte”: trecerea pe roșu, neacordarea de prioritate sau tăierea liniei continue
Se ridică în masă în România permisele de conducere ale şeforilor bulgari, chiar pentru nişte abateri mărunte de circulaţie, avertizează MAE bulgar, citat de tvn.bg, transmite Rador. Potrivit sursei citate, din cauza unor abateri chiar mai mărunte, comise în conformitate cu Legea privind circulaţia din România, în ultimul an şi jumătate, 344 de bulgari au rămas fără permise de conducere, pentru unii dintre ei restituirea actelor durează mai bine de un an, relatează news.bg.
Potrivit presei bulgare, în România, pentru orice încălcare a legii circulaţiei poate fi ridicat permisul de conducere al şoferului. Trecerea pe culoarea roşie a semaforului, depăşirea neregulamentară, neacordarea de prioritate, precum şi tăierea liniei continue şi depăşirea vitezei regulamentare, sunt un motiv suficient pentru poliţiştii români de circulaţie pentru a îţi ridica permisul.
Între timp, autorităţile din Grecia prevăd amenzi noi pentru şoferi – este interzis să conduci cu şlapi. Modificarea prevede o amendă de 50 de euro şi ridicarea permisului de conducere pentru o lună de zile. Motivul cerinţei de a nu se şofa cu papuci sau orice formă de încălţăminte deschisă este riscul ca şofeul să nu poată reacţiona în caz de nevoie de manevre rapide.
(Sursa Foto: Observatorul.ph)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.