G4Media.ro

„BUN din Sălaj” – platformă online făcută de voluntari pentru micii producători…

„BUN din Sălaj” – platformă online făcută de voluntari pentru micii producători locali

O platformă care pune la dispoziţia micilor producători locali spaţiu online în care aceştia să îşi prezinte gratuit oferta, pentru a facilita accesul consumatorilor, a fost creată, recent, de o fundaţie din Sălaj, în cadrul unei iniţiative cetăţeneşti de încurajare a consumului de produse locale.

Iniţiativa aparţine Fundaţiei pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală „Agapis”, platforma fiind realizată în parteneriat cu mai multe organizaţii, voluntari şi companii din judeţ.

„«BUN din Sălaj» este o platformă care pune la dispoziţia micilor producători locali spaţiu online în care aceştia să îşi prezinte, gratuit, oferta, întregii comunităţi. Iar consumatorilor sălăjeni să le faciliteze, tot gratuit, accesul la producători, restaurante cu livrări la domiciliu, sau iniţiative bune din comunitate. În baza informaţiilor pe care producătorii le oferă, pe propria răspundere, consumatorul se adresează direct acestora, fără a a exista un alt intermediar. Responsabilitatea pentru calitatea produselor, condiţiile de comercializare şi livrare, aparţine în întregime producătorilor”, precizează iniţiatorii proiectului, pe site-ul ce găzduieşte această platformă.

Portalul a fost creat în cadrul iniţiativei cetăţeneşti „Consumă Local, Sălaj!”, o pledoarie activă pentru consumul de produs local, susţinerea micilor producători şi afacerilor de familie.

„Site-ul este conceput de un grup de iniţiativă format din oameni de bine, din dorinţa de a ajuta comunitatea locală. Oricine este binevenit să se alăture în portofoliul de produse şi producători”, adaugă realizatorii platformei.

Până în prezent, pe site-ul bundinsalaj.ro si-au postat ofertele producători locali de miere de albine, ulei de floarea soarelui, lactate, cosmetice, tricotaje sau pălincă, dar şi restaurante şi laboratoare de cofetărie.

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...