G4Media.ro

Bunic condamat din cauză că își lega nepotul cu lanțul de peretele…

Bunic condamat din cauză că își lega nepotul cu lanțul de peretele camerei pentru că se droga și lipsea noaptea de acasă / Nepotul a sunat la 112 iar operatorul i-a spus că este minor și bunicul are grijă de el

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Constantin Pleşcan, un bărbat de 64 de ani din Brăila, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Decizia instanţei a fost pronunţată pe 10 ianuarie, relatează Adevărul.ro

Potrivit anchetatorilor, în luna august 2020, bărbatul a decis să îşi lege cu un lanţ propriul nepot, în vârstă de 15 ani, pentru a-l împiedica să plece din casa unde locuia. Băiatul fusese trimis la bunicul său de tatăl care locuieşte în Franţa, însă odată ajuns la Brăila, acesta a început să se drogheze şi să fure. Sătul de problemele create de nepot, bărbatul de 64 de ani a decis să ia măsuri drastice împotriva acestuia.

”S-a retinut ca inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 13-16.08.2020 şi ulterior în perioada 20-24.08.2020, a lipsit de libertatea de mişcare pe persoana vătămată minoră, nepot pe care îl avea în îngrijire, ţinându-l pe minorul în vârstă de 15 ani legat cu un lanţ de picior, asigurat cu un lacăt şi prins de un perete, într-o cameră a imobilului, punând în acest fel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia”, au stabilit anchetatorii.

Dialog aiuritor cu operatorul de la 112

Pe 16 august 2020, băiatul a găsit un topor lângă uşa de la intrarea în curte şi a reuşit să îşi taie lanţul de la picior şi să scape. A fost adus acasă după câteva zile de către doi tineri, iar bunicul său l-a legat din nou cu un alt lanţ, în aceeaşi modalitate, în aceeaşi încăpere a casei. După alte patru zile de ”arest la domiciliu”, adolescentul a găsit un telefon mobil al unui unchi şi a sunat la 112. Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au eliberat pe băiat.

De remarcat este dialogul dintre băiatul de 15 ani şi operatorul de la 112, din care reiese că adolescentul ar urma să fie amendat dacă poliţiştii vin la adresa indicată, dar şi că nu ar fi vorba de lipsire de libertate pentru că, fiind minor, este în grija bunicului.

Pe fundal se aude operatorul STS care îi spune apelantului că va fi preluat şi apoi se adresează operatorului 112 căruia îi spune “ întrebaţi-l dacă vrea şi o ambulanţă”.

Operator 112: Alo!

Apelant: Alo!

Operator 112: Da!

Apelant: Bună seara!

Operator 112: Bună seara!

Apelant: Aş vrea şi eu un echipaj de poliţie pe … numărul 13 pentru că-s legat cu lanţul. Intraţi în curte, mai în fund şi mă vedeţi aicea, legat în curte, în casă.

Operator 112: Da’ de ce te-a legat?

Apelant: Pentru că fumez şi nu-mi dă voie.

Operator 112: Păi n-ai voie să fumezi, e logic.

Apelant: Da, dar m-a legat cu lanţul şi …. ( inteligibil ).

Operator 112: Da, o să-ti vină să dea o amendă, da?

Apelant: Eu vreau să-mi dea drumul.

Operator 112: Păi, eu ţi-am spus ce o să facă poliţia, o să vină acolo şi o să aplice o amendă acolo, da?

Operator 112: Părinţii tăi unde sunt?

Apelant: Pi…, părinţii mei nu sunt aicea, sunt în Franţa.

Operator 112: De cât timp sunt în Franţa?

Apelant: Îs de vreun an şi mă ţine sechestrat de o săptămână aicea nene.

Operator 112: Nu există sechestrare, e bunicul, are grija ta, tu eşti minor.

Citește integral pe Adevărul.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. adevarul e ca mai bine il lasi in pace. se drogheaza? moare? daca atata poate, aia e. problema e ca drogat fiind risca sa faca tot felul de bele in care sa ii antreneze pe alti oameni. de exemplu sa dea cu masina peste ei.

  2. Javrele astea de magistrati ii dau 3 ani cu executare unui batran care a legat puslamaua drogata si unuia care omoara oameni in accident ii da cu suspendare, ca nu mai zic de marii corupti care sunt tratati cu foarte mare tandrete de juzi inclusiv generalul cu 14 stele care a furat cateva sute de mii de euro.

    • Corect…..instanța ar trebui sa de-a pușcărie pe viață atât gunoaielor ca el cât și ca tine..

  3. Uitati la ce duce obladuirea si inaltul patronaj al politrucilor de ne conduc .

    Normal cand banii pt training , exercitiu la telefon , strategii de abordare a diferitelor sibiecte , etc se duc in pomeni , in salarii pt bugetarii din familia uslista .. votati in continuare cu frica si veti avea prefictibilitate pe ce o sa primiti .. NIMIC !

    Aveti curaj si ganditi , analizati , votati cu capul nu cu burta/buzunarul sau frica .. doar din dezvoltare poate veni bunastarea .. nu din pomeni si leuti aruncati cu 6-8 luni inainte de alegeri !

  4. Uitati la ce duce obladuirea si inaltul patronaj al politrucilor de ne conduc .. care ?! Aia de la usl !

    Normal cand banii pt training , verificari/testari , strategii de abordare a diferitelor sibiecte , etc se duc in pomeni , in panselute, in salarii pt bugetarii din familia uslista .. votati in continuare cu frica si veti avea prefictibilitate pe ce o sa primiti .. NIMIC !

    Aveti curaj si ganditi , analizati , votati cu capul nu cu burta/buzunarul sau frica .. doar din dezvoltare poate veni bunastarea .. nu din pomeni si leuti aruncati cu 6-8 luni inainte de alegeri !

  5. Uitati la ce duce obladuirea si inaltul patronaj al politrucilor de ne conduc .. care ?! Aia de la usl !

    Normal cand banii pt training , verificari/testari , strategii de abordare a diferitelor sibiecte , etc se duc in pomeni , in panselute, in salarii pt bugetarii din familia uslista .. votati in continuare cu frica si veti avea predictibilitate pe ce o sa primiti .. NIMIC !!

    Aveti curaj si ganditi , analizati , votati cu capul nu cu burta/buzunarul sau frica .. doar din dezvoltare poate veni bunastarea .. nu din pomeni si leuti aruncati cu 6-8 luni inainte de alegeri !

  6. Uitati la ce duce obladuirea si inaltul patronaj al politrucilor de ne conduc .. care ?! Aia de la usl si toate sagetile lor care tin tara asta in loc !

    Normal cand banii pt training , verificari/testari , strategii de abordare a diferitelor sibiecte , etc se duc in pomeni , in panselute, in salarii pt bugetarii din familia uslista .. votati in continuare cu frica si veti avea predictibilitate pe ce o sa primiti .. NIMIC !

    Aveti curaj si ganditi , analizati , votati cu capul nu cu burta/buzunarul sau frica .. doar din dezvoltare poate veni bunastarea .. nu din pomeni si leuti aruncati cu 6-8 luni inainte de alegeri !

  7. Normal .. ca suntem traditionali ! Copilul/femeia care nu intelege de vorba buna trebuie pus la locul lui !

    Sa votam in continuare AUR !! Ca ei sunt salvare ca astfel de stiri tampe sa mai exista in presa .. hai AUR ! Hai Rusia ! Veniti sa ne dezvoltati si invatati !

    😉

    • Mai elocvent nici ca puteai scrie ca lumea sa inteleaga ca NU trebuie sa te asculte pe tien si hauristii tai ! Doamne ia-ma !

  8. Mai oameni buni ,bunicul cu o mentalitate de anii 50 atat a reusit el sa inteleaga sa isi indrepte nepotul. Dar acest bunic nu cred ca ar trebui sa faca nicio zi de inchisoare . E aberant. Dar primata din Bucuresti angajat de post de politist , care a omorat un copil nu trebuie bagat la inchisoare?

    • E greu asta cu sa nu faca inchisoare .. pana la urma si acu 50 de ani era ilegal sa tii legat pe cineva . Inteleg de unde vii dar probabil ca acel copil s-a tot rugat de el sa-l lase liber .. si astea trebuiau sa -l induplece daca tot facea asta din iubire .

      Nesimtitul ala de politist va primi ce merita , la fel si toti acoperitorii lui , toti politistii care au incercat in varii feluri sa acopere treaba asta .. trist !!

    • nu cred ca atat a inteles. cred ca a ajuns in stadiul ala dupa ce alte metode au dat gres. daca incerci A, B, C si nu merg, te gandesti si la D, chit ca D inseamna sa il legi. nu e ca si cum ii voia raul. nu zic ca a procedat bine, zic doar ca e destul de greu daca nu esti in locul lui si daca nu ai toate datele.

    • @cosmin, dar cred ca nu ai citit articolul, insa te-ai inghesuit la comentat. Operatorul 112 nu este politist, de unde ai tras concluzia? Asa faceti multi si in viata de zi cu zi, habar nu aveti pe ce lume traiti. Vai de capul nostru

  9. Asadar, ce a reusit sa faca statul?

    Au bagat in puscarie 2ani si 8 luni un batran pentru o fapta discutabila ca natura dar in fapt inofensiva
    Au bagat in plasament (banuiesc) un copil de 15 ani cel putin temporar
    Probabil parintii lui sau macar unul din ei va trebui sa vina in tara sa il ia in custodie pentru ca tatal/socrul e acum in inchisoare

    Toata lumea e mai bine acum nu? Problem solved?

    PS inteleg ca lipsa „de libertatea de mişcare” pune „în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală”? Deci cine a ordonat lockdown uri baga puscarie?

    • Nu numai lock down-urile. Si restricțiile ilegale, discriminarea – toate aceste infracțiuni se vor judeca mai devreme sau mai târziu.
      Bine ca nu mai avem pedeapsa capitala.

  10. Păi și judecătorii cum justifică salariile alea imense? Îi dă unui bunic (ce încearcă de unul singur să țină puslamaua departe de droguri ) ani grei de închisoare după ce achită politicieni hoți, corupți și vânzători de țară. Ciudate vremuri trăim în românica.

    • Cei care vand droguri sunt din reteaua politistilor, procurorilor si a celor care ar trebui sa aiba grija sa nu se vanda droguri. Prin urmare, este pedepsit cel care incearca sa opreasca consumul de droguri.

  11. Dumneavoastra vad ca nu intelegeti ca este ilegal sa faceti bine cu forta cuiva. Peseapsa trebuia sa fie mult mai aspra. Asta este democratia prost inteleasa de niste neica-nimeni

  12. Dumneavoastra vad ca nu intelegeti ca este ilegal sa faceti bine cu forta cuiva. Peseapsa trebuia sa fie mult mai aspra. Asta este democratia pro.st inteleasa de niste neica-nimeni

    • Daca acel caruia „nu poti sa-i faci bine cu forta” este un minor pentru care tu, adult, raspunzi…atunci binele se poate impune…metoda bunicului nu a fost una inspirata,dar si pedeapsa,cu motivarea ei, este aberanta. Pozitia dv ar fi justificata numai daca s-ar fi dovedit ca minorul nu se droga si nu fura, ci doar bunicul avea obsesii..

  13. Parintii lui Renton il ajutau sa se lase de droguri, inchizandu-l in casa. Niste penali, la puscarie cu ei!

  14. Data viitoare cand mai suna la 112 cate un copil din acesta scapat total de sub control, cand spune „Alo” eu sugerez ca operatorul sa ii raspunda cu „Da, ba, sunt io, Picaso si sa ii inchida in nas

  15. Bunicul trebuia sa sune el la politie si sa isi reclame puslamaua