G4Media.ro

Burkina Faso – Junta militară adoptă un proiect de lege pentru incriminarea…

Foto: Captură Google Maps

Burkina Faso – Junta militară adoptă un proiect de lege pentru incriminarea homosexualității

Junta militară aflată la putere în Burkina Faso a anunțat adoptarea unui proiect de lege care modifică codul familiei și incriminează homosexualitatea, potrivit unui comunicat al guvernului de tranziție publicat miercuri seara, transmite Reuters.

Această țară din Africa de Vest este una dintre cele 22 de țări de pe continent, din totalul de 54, care nu incriminează relațiile homosexuale, pedepsite în unele țări cu moartea sau cu lungi pedepse cu închisoarea.

Într-un comunicat difuzat miercuri seara târziu, junta a anunțat că a adoptat proiectul modificat al codului familiei în cadrul unei reuniuni săptămânale a cabinetului supravegheată de președintele tranziției, căpitanul Ibrahim Traoré.

„De acum înainte, homosexualitatea și practicile conexe sunt interzise și pedepsite prin lege”, a declarat ministrul interimar al justiției, Edasso Rodrique Bayala, după reuniune.

Pentru ca legea să intre în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de parlament și promulgată de Ibrahim Traoré.

În ultimele 14 luni, drepturile persoanelor LGBTQ au fost din ce în ce mai reprimate în Africa. Uganda a semnat una dintre cele mai dure legi anti-LGBTQ din lume în luna mai, în timp ce parlamentarii ghanezi au adoptat în unanimitate o lege în februarie care intensifică represiunea împotriva persoanelor LGBTQ.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...