
Burse de până la 590 Euro pe lună pentru profesorii din Ucraina care vor să lucreze în universitățile românești, anunțate de ministrul Educației. Și studenții refugiați vor putea primi burse, la fel ca cei români
„Bursele pe care Ministerul Educației le acordă în această situație sunt niște burse pe care le apreciez ca generoase: 590 € pe lună pentru profesori, 390 € pe lună pentru cei cu titlul de conferențiar obținut într-o universitate din Ucraina, 360 € pentru lector sau șef de lucrări și 330 € pe lună pentru asistenți universitari”, a declarat ministrul Educației în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a spus că studenții din Ucraina care vor studia în universitățile românești vor primi burse, la fel ca studenții români: „Avem în pregătire un proiect de hotărâre de guvern prin care acești refugiați din Ucraina se poată beneficia și de burse în același fel în care beneficiază și studenții români”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Amintim că tinerii din Ucraina se pot înscrie în orice moment la universitățile din România, chiar dacă nu au diplome și acte de studii, și vor beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021-2022 și 2022-2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank