G4Media.ro

Bursele au crescut puternic la nivel mondial iar euro s-a apreciat faţă…

Foto: Pexels.com

Bursele au crescut puternic la nivel mondial iar euro s-a apreciat faţă de dolar

Bursele au crescut puternic la nivel mondial, iar euro s-a apreciat faţă de dolar, miercuri, pentru a şaptea şedinţă de tranzacţionare consecutivă, evoluţii care indică un apetit ridicat pentru plasamente riscante, pe fondul relaxării restricţiilor legate de coronavirus şi a speranţelor pentru noi măsuri monetare de stimulare a redresării economice, transmite Reuters, citată de News.ro.

Investitorii au vândut active considerate sigure, cum ar fi aurul şi obligaţiunile guvernamentale, în urma unor date economice încurajatoare din China şi a speranţelor că ce a fost mai greu din impactul crizei coronavirusului a trecut.

Declinul preţurilor aurului s-a accentuat, în timp ce indicele global MSCI, care include indici burseri din 49 de ţări, a urcat la cel mai ridicat nivel atins din 6 martie, iar randamentul obligaţiunilor germane pe termen de 10 ani a stins cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii aprilie.

Contractele futures pentru aur au scăzut cu 27,4 dolari, la 1.697,8 dolari uncia, fiind pentru prima oară într-o săptămână când aurul a fost cotat sub 1.700 de dolari uncia.

Euro a urcat cu 0,6%, la 1,1237 dolari pe unitate, iar din 25 mai s-a apreciat cu peste 3%.

Preţul cuprului a atins cel mai ridicat nivel din luma martie, susţinut de perspectiva unei cereri mai mari din partea Chinei, după ce sectorul serviciilor a revenit la creştere în aprilie, pentru prima oară din ianuarie, potrivit unui sondaj privat.

Dolarul a scăzut la un minim al ultimelor 11 săptămâni faţă de un coş de valute, dar creşterea puternică a acţiunilor a dat tonul optimismului investitorilor. Bursele din Paris şi Frankfurt au urcat cu peste 3%, iar indicele Dow Jones a avansat cu 2%, susţinut de creşterea acţiunilor Boeing.

Indicele global MSCI a crescut cu 1,67%, fiind cu mai puţin de 9 puncte procentuale sub un maxim istoric atins în februarie. Indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 2,54%.

La New York, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 2,05%, S&P 500 cu 1,36%, iar Nasdaq Composite cu 0,78%.

Acţiunile Boieng au avansat cu aproape 13%, în urma anunţului companiei Third Point, a investitorului miliardar Daniel Loeb,că a cumpărat o participaţie la producătorul de avioane.

Datele au arătat o stabilizare a pieţei muncii în SUA, angajatorii privaţi concediind 2,76 de milioane de angajaţi, săptămâna trecută, faţă de pierderile aşteptate de analişti, de 9 milioane de locuri de muncă.

Institute for Supply Management’s (ISM) a anunţat că activităţile din sectorul serviciilor au revenit de la cel mai redus nivel din 11 ani, atins în luna mai.

Un alt sondaj a arătat că activităţile de afaceri din zona euro au înregistrat o nouă contracţie în luna mai. Există însă semne că a fost depăşită cea mai dificilă perioadă, dar redresarea va fi lentă.

Preţul petrolului s-a retras, după ce a depăşit nivelul de 40 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din luna martie, apărând îndoieli legate de momentul şi amploarea unei posibile prelungiri a acordului de reducere a producţiei de ţiţei decătre OPEC şi aliaţii acesteia.

Petrolul de referinţă pe piaţa americană a închis în urcare cu 48 de cenţi, la 37,29 dolari pe baril. Cotaţia petrolului Brent a avansat cu 22 de cenţi, la 39,79 dolari pe baril.

Indicele dolarului a scăzut cu 0,284%.

Analiştii anticipează că Banca Centrală Europenă va suplimenta achizițiile de obligaţiuni, la şedinţa de politică monetară de joi.

Sursa. News.ro

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Suckers rally. Bancile printeaza valuta, iar toata inflatia se duce in actiuni, Cantillon effect.

    Dupa toate revoltele si spargerile de magazine din state, ce sa vezi, m-am gandit sa-mi vand aurul si argintul ca sa cumpar actiuni :)))) Risc? ce-i ala risc? :))

    USA a ajuns o republica bananiera (din punctul de vedere al distribuirii valutei nou create in detrimentul clasei de mijloc).

    • Bursele nu mai au nicio treaba cu realitatea…sunt doar un loc în care barbugii își joaca jocul obișnuit folosind bani ieftini printati de FED și BCE.

  2. Cred ca the suckers rally s-a terminat in USA!
    A fost o crestere mai violenta decat in anul 1929. Optimismul e exuberant in aceste momente.

    Nu stiu daca scaderea c va urma v afi una lunga si lenta ca in 1929, dar ceva scadere va fi, combinatia cu corona face criza asta cam atipica, apar stiri optimiste ca va apare sau se lucreaza la un vaccin sau altceva si uneori se vede raspunsul in piete.

    Ciudate sunt bondurile americane care sunt linistite, cam pe la maximele ibregistrate anult acesta, oare e un semn ca investitorii nu cred in actiunisi reveniri si au parcat in bonduri?!