G4Media.ro

Bustul Regelui Mihai, dezvelit în curtea Ambasadei României de la Londra /…

Sursa Foto: RFI/ Autor: Petru Clej

Bustul Regelui Mihai, dezvelit în curtea Ambasadei României de la Londra / Sir George Iacobescu: Dorim ca bustul Regelui Mihai să ajungă în centrul Londrei

În curtea Ambasadei României de la Londra a fost dezvelit bustul Regelui Mihai, de la a cărui naștere s-a împlinit un secol luna trecută. Regele Mihai a avut legături strânse cu familia regală britanică, fiind rudă cu Regina Elisabeta a II-a și a trăit în Marea Britanie timp de șase ani din 1950, relatează jurnalistul Petru Clej, pentru RFI.

“Regele Mihai a fost pur și simplu excepțional. Puterea sa, demnitatea sa, fibra sa morală, devotamentul față de poporul său a făcut o impresie uriașă și a fot o inspirație pentru multe generații de români, care nu poate fi măsurată.”, s spus Ambasadoarea României în Regatul Unit, Laura Popescu, în singura alocuțiune oficială cu prilejul dezvelirii bustului, în cadrul unei ceremonii la care au asistat și custodele Coroanei Regale, Prințesa Margareta, alături de Principele Radu.

În curtea clădirii, pe o splendidă vreme de toamnă au fost prezente mai multe personalități românești din Londra, dintre care unele apropiate de Regele Mihai, ca omul de afaceri de origine română, Sir George Iacobescu.

“Acest bust este foarte frumos, noi am încercat și vom încerca în continuare să-l punem în centrul Londrei. Pentru moment este la ambasadă și are un loc foarte frumos, dar vom încerca să-l popularizăm și în timp să ajungă în centrul Londrei pentru a aduce aminte poporului britanic de relația extraordinară și relația de sânge între familia regală britanică și familia regală română” a adăugat George Iacobescu.

Reconciliere istorică

Printre cunoscuții de lungă durată, dinainte de 1989, ai Regelui Mihai se numără și politologul Jonathan Eyal, director internațional la Institutul de Studii al Forțelor Armate (RUSI) de la Londra, care a remarcat schimbarea de atitudine a oficialităților de la București față fostul suveran.

“Dacă mi-ar fi spus cineva acum 20 de ani sau chiar acum 15 ani că va fi inaugurat un bust al Regelui Mihai la Ambasada României din Londra nu aș fi crezut. Într-un fel este o întregire istorică a României și un fapt bine văzut, cum că există o reconciliere și o dezvăluire istorică a României.” a declarat la RFI Jonathan Eyal.

“A avut o legătură nemijlocită cu Londra și cu Marea Britanie. A trăit aici, a fost foarte apropiat de familia regală britanică, deci mi se pare că dacă era un loc în afara României pentru un bust al Regelui Mihai, Londra este locul cel mai potrivit.”, conchide Jonathan Eyal.

  • Citește integral pe RFI

 

Citiți și Regele Mihai: Un democrat în vremea tiraniilor, un patriot adevărat care n-a încetat nicio clipă să-și iubească țara, dar mai presus de orice un om de o profundă decență.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Aș sugera, sa nu se inteleagă a suge, familiei regale sa lupte in subsol, sa lupte pt tara si patrioti, sa nu coabiteze cu partidele vânzătoare de tara, sa-si verse banii la luptatori! Cu multă stimă!

  2. românii l-ar vandaliza
    nu l-au iubit.. începând cu cei ce au tras la revoluție; de aia nici nu l-au primit în țară
    așa, că-i mai în siguranță acolo, la Londra

  3. Suntem un popor de inapoiat pentru ca nu ne cunoastem istoria .
    Regele Mihai a fost una dintre uriasele sanse ratate ale Romaniei.

  4. Si maine as vota ca tara sa redevina regat.