G4Media.ro

BYD anunţă creşterea vânzărilor trimestriale cu 21%, reducând decalajul faţă de Tesla…

sursa foto: Unsplash

BYD anunţă creşterea vânzărilor trimestriale cu 21%, reducând decalajul faţă de Tesla / Se așteaptă ca producătorul american să anunțe marți un declin al vânzărilor cu 6%

Vânzările de vehicule electrice (EV) ale grupului chinez BYD au crescut cu 21% în trimestrul doi din 2024, reducând decalajul faţă de compania americană Tesla, transmit Reuters şi Bloomberg, transmite Agerpres.

În trimestrul patru din 2023, BYD a depăşit Tesla, devenind lider pe segmentul vehiculelor electrice, dar în primele trei luni din 2024 compania americană şi-a recâştigat poziţia.

În perioada aprilie-iunie 2024, BYD a vândut 426.039 EV, conform calculelor Reuters pe baza rapoartelor lunare de vânzări ale grupului chinez, cu aproximativ 12.000 mai puţine maşini decât livrările estimate în trimestrul doi din 2024 ale Tesla.

Analiştii se aşteaptă ca Tesla, cel mai valoros producător auto din lume, să anunţe marţi un declin al livrărilor de 6% în perioada aprilie-iunie 2024. Ar fi pentru prima dată când firma americană înregistrează două trimestre de scădere consecutivă a vânzărilor, pe fondul concurenţei din China şi al cererii lente, din cauza lipsei de noi modele electrice accesibile.

Reducerile de preţuri şi apetitul în creştere al consumatorilor pentru maşini electrice şi hibride sunt principalele motive ale avansului vânzărilor producătorilor chinezi de vehicule electrice, în ultimele luni, a apreciat Cui Dongshu, secretar general la Asociaţia Producătorilor Auto din China (CPCA).

În mai, vehiculele propulsate cu forme noi de energie (NEV) au reprezentat 46,7% din totalul vânzărilor de maşini în China, cea mai mare piaţă auto din lume.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...