BYD face angajări pe bandă rulantă pentru că Beijingul vrea să crească gradul de ocupare
BYD a început să facă angajări pe bandă rulantă, ajungând vineri la peste 900.000 de salariaţi, a informat unul dintre managerii companiei, astfel că producătorul de automobile electrice a devenit unul din cei mai mari angajatori din China, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Acest val de angajări la BYD vine într-un moment în care Guvernul chinez pune accentul pe crearea mai multor locuri de muncă, în special în rândul absolvenţilor de facultate, pe măsură ce economia încetineşte.
Cu o forţă totală de muncă de peste 900.000 de angajaţi, în creştere cu 5,8% faţă de situaţia de la finele lunii august, BYD este cel mai mare angajator din cele peste 5.300 de companii listate la bursele din China, a precizat Li Yunfei, director de relaţii publice la BYD, într-o postare pe contul său de Weibo.
Cu aproape 110.000 de angajaţi numai în operaţiunile de tehnologie şi cercetare&dezvoltare, BYD este cel mai mare producător auto din lume după personalul din R&D, a mai spus Li Yunfei, precizând că firma a angajat aproape 50.000 de proaspeţi absolvenţi de facultate în ultimii doi ani.
Un număr record de absolvenţi de facultate din China îşi caută în acest an un job pe o piaţă a muncii afectată de perturbările provocate de COVID-19, precum şi de intensificarea acţiunilor de reglementare în sectoarele finanţe, tehnologie şi educaţie din China.
Datele oficiale arată că rata şomajului în rândul celor aproximativ 100 de milioane de tineri chinezi cu vârsta între 16 şi 24 de ani a urcat în acest an la un vârf de 17,1% în luna iulie.
BYD, alături de alţi giganţi chinezi, precum retailerul online JD.com, este una dintre puţinele mari companii chineze care face angajări pe bandă rulantă.
Alţi constructori de automobile, în special mărcile străine, au recurs la concedieri în China, pe fondul scăderii vânzărilor. Reuters a dezvăluit că grupul SAIC şi partenerii săi Volkswagen şi General Motors au de gând să recurgă la concedieri de personal de ordinul zecilor de procente în acest an. De asemenea, Honda şi-a redus efectivele la cele două societăţi mixte din China în acest an.
În ultimul său raport trimestrial, BYD a informat că avea aproximativ 750.000 de angajaţi la data de 30 iunie anul curent, iar costurile totale cu personalul au reprezentat 17,54% din veniturile sale în primele şase luni ale anului. Calculele făcute de Reuters arată că asta este echivalent cu un cost mediu de 11.700 de yuani (1.649 dolari) per persoană pe lună în această perioadă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank