G4Media.ro

Ca în Evul Mediu: Poluare masivă pe râul Trotuş, unde ajung o…

Ca în Evul Mediu: Poluare masivă pe râul Trotuş, unde ajung o parte din dejecțiile netratate din orașul Comănești

Poluare masivă pe râul Trotuş din judeţul Bacău. Oraşul Comăneşti deversează o parte din dejecţii direct în râu. Autorităţile de mediu amendează, primăria plăteşte şi dă vina pe Consiliul Judeţean care i-ar bloca proiectele.
Sute de locuitori ai cartierului Vermeşti din orașul Comănești (Bacău), aflat în apropierea staţiei de epurare a oraşului, se plâng că zilnic sunt obligaţi să suporte mirosuri pestilenţiale de neimaginat. Oamenii spun că acestea persistă mai ales noaptea şi bănuiesc că staţia de epurare a localităţii deversează în râul Trotuş, dejecţii care nu sunt tratate.

„Nu mai ştim încotro s-o apucăm. În fiecare noapte, în jurul orei 12.00, toată valea asta a Trotuşului, din Comăneşti şi până în aval pe o distanţă de câţiva km, până în Darmăneşti, miroase a fecale ceva de nedescris. Miroase în special atunci când staţia de epurare de aici dă drumul la reziduuri direct în râu. Din moment ce se numeşte staţie de epurare, nu ar trebui să filtreze, să trateze dejecţiile? Nu ar trebui să nu miroase? Nu ştiu cum o apă tratată poate mirosi în asemenea hal. Presupunâd că totul este în regulă, de ce miroase aşa de tare doar noaptea? De ce deversările se fac doar pe timpul nopţii şi nu ziua?” a declarat pentru G4Media.ro Emil I., unul dintre localnicii din zonă.
În locul indicat de oamenii nemulţumiţi poate fi văzută o conductă din beton, cu diametrul de un metru, prin intermediul căreia staţia de epurare care se află la o distanţă de aproximativ 100 de metri de malul râului deversează direct în Trotuş. Fiind dimineaţă, pe ţeavă nu curgea nimic. În zonă însă miroase puternic a fecale şi se văd urmele deversării care a avut loc noaptea.
Într-un răspuns remis G4Media.ro, reprezentanţii Gărzii de Mediu Bacău susţin că au cunoştinţă despre seria de nereguli de la Comăneşti, motiv pentru care au împărţit mai multe amenzi. Prima a fost dată în 2018. „Pentru faptul că nu au fost începute la termen lucrările pentru realizarea programului de măsuri din autorizaţia de gospodărire a apelor, în 2018, Garda Naţională de Mediu- Comisariatul Judeţean Bacău a sancţionat contravenţional operatorul instalaţiilor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare ape uzate al oraşului Comăneşti, conform prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţie mediului”.

În 2019, tot Garda de Mediu Bacău a fost cea care a mai dat o amendă autorităţilor locale pe motiv că „nu a fost îndeplinită obligaţia de a solicita şi obţine în termenul stabilit de legislaţie o nouă autorizaţie de mediu la expirarea termenului de valabilitate a celei anterioare.”

Garda de Mediu Bacău nu este însă singura autoritate care a sancţionat neregulile. Într-un răspuns remis G4Media.ro,  Administraţia Bazinală de Apă Siret, care monitorizează calitatea apelor de suprafață, spune că „a sancţionat operatorul SC APA SERV TROTUS SRL de trei ori în ultimii doi ani cu amendă contravenţională în valoare de câte 35.000 lei fiecare, suplimentar faţă de penalităţile aplicate pentru depăşirea indicatorilor de calitate a apelor uzate evacuate în emisar (principiul „poluatorul plăteşte”), precum şi de numeroasele solicitări de conformare, atenţionări şi avertismente”.

Deversarea apei netratate direct în râul Trotuş nu este singura încălcare a legilor de mediu pe teritoriul Comăneştiului. Un alt cartier al oraşului, Zăvoi, îşi varsă „apele uzate” direct în râul Urminiş, un afluent al Trotuşului. Aici, pe o distanţă de nici un km, pot fi văzute peste zece ţevi prin care dejecţiile ajung direct în râu. Unele sunt ale oraşului, altele sunt ale locuitorilor din zonă.

Locuitori din zonă spun că primăria a fost cea care a pus pe malul râului mai multe pancarte prin intermediul cărora îi informează că scăldatul este interzis, că este interzisă folosirea apei în scopuri casnice, la irigaţii, dar şi pentru adăpatul animalelor.
Şi despre această neregulă, Garda de Mediu Bacău a comunicat G4Media.ro că are cunoştinţă, însă spune că deversarea „apelor uzate” direct în râul Urminiş „este menţionată în autorizaţia de gospodărire a apelor şi autorizaţia de mediu deţinute de operatorul instalaţiilor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare ape uzate al oraşului Comăneşti.” Autorizaţia a fost emisă cu luarea angajamentului din partea primăriei că în acest an va lega canalizarea cartierului Zăvoi la staţia de epurare a oraşului. Asta nu înainte de a o a retehnologizata. În cazul în care aceste lucruri nu se vor întâmpla, Administraţia Apelor Siret  a transmis G4Media.ro că „vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale conform Legii apelor şi se va formula plângere penală pentru abateri repetate de la normele privind evacuarea apelor uzate”.

Primăria Comăneşti susţine că încearcă să intre în legalitate  însă Consiliului Judeţean Bacău ar fi cel care îî pune beţe în roate.

„Avem făcute documentațiile pentru finanțarea proiectului de racordare a cartierului Zăvoi la rețeaua de canalizare. Vrem să facem proiectul care costă circa un milion de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală ( PNDL). Tocmai azi am discutat acest lucru la Guvern.  Consiliul Județean Bacău a blocat proiectul, susținând că trebuie să luăm finanțare pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), ceea ce nu e adevărat. Noi nu putem beneficia de finanțare din POIM. Motivul e că societatea care gestionează canalizarea nu face parte din firma mare a Consiliul Judeţean, ci e deținută de Consiliul Local. Noi am depus trei proiecte pentru a rezolva această problemă a canalizării.”, a declarat pentru G4Media.ro, Viorel Miron, primarul oraşului Comăneşti.

„Dacă orele de deversare sunt numai noaptea, acest lucru este extrem de dubios şi bănuim că acolo se întâmplă mai multe ilegalităţi. În primul rând, o staţie de epurare funcţionează nonstop. Ea nu are orar de funcţionare şi ca atare, noi credem că staţia de epurare nu funcţionează. Dumnealor folosesc un bazin de retenţie în care acumulează toate aceste dejecţii pe timpul zilei şi în timpul nopţii le deversează. Atunci când toată lumea doarme şi când toate autorităţile sunt plecate acasă. Este foarte periculos. Toate aceste dejecţii se duc în râul respectiv, intră în pânza freatică şi astfel suntem plini de nitriţi şi nitraţi în primul şi al doilea strat al pânzei freatice. Aici nu vorbim de un accident biologic ci vorbim de o intenţie criminală”, a declarat pentru G4Media.ro, Daniel Trifu, vicepreşedinte Eco-Civica.
UPDATE: Răspunsul Ministerului Mediului pentru G4Media.ro:

Q: Aveți cunoștință de faptul că, în râul Urminiș (afluent al Trotușului) din Comănești, Bacău, este deversată canalizarea unui întreg cartier (Zăvoi) al orașului Comănești?

Conform informațiilor primite, Administrația Bazinală de Apă Siret cunoaște situația privind deversarea canalizării unui cartier al orașului Comănești, județul Bacău în râul Urminiș, afluent al Trotușului.

Aveți cunoștință de faptul că stația de epurare a orașului Comănești își deversează reziduurile direct în râul Trotuș, printr-o țeavă cu diametrul de un metru care se află la nici 100 de metri de stație? Oamenii din zonă se plâng că deversările se fac, în special, noaptea, iar mirosurile pestilențiale pot fi simțite de la km. În ce condiții, deversarea se face respectând toate normele de mediu? Este legală?

Administrația Bazinală de Apă Siret nu are cunoștință de existența unei alte guri de evacuare a apelor din stația de epurare în afară de evacuarea propriu-zisă.

Pentru aceste nereguli, primăria orașului Comănești a fost amendată vreodată până acum? Care a fost cuantumul amenzilor? Ce măsuri ați luat?

Referindu-ne la evacuarea propriu-zisă , Administrația Bazinală de Apă Siret a sancționat operatorul S.C. APA SERV Trotuș S.R.L. de trei ori, în ultimii doi ani, cu amendă contravențională în valoare de 35.000 lei fiecare, suplimentar față de penalitățile aplicate pentru depășirea indicatorilor de calitate a apelor uzate evacuate în emisar (principul ”poluatorul plătește”), precum și de numeroasele solicitări de conformare, atenționări și avertismente.

Ce măsuri aveți de gând să luați pe viitor pentru a stopa poluarea râului Trotuș?

Operatorul S.C. APA SERV Trotuș S.R.L., împreună cu Primăria Comănești, și-au asumat un program de măsuri, atât pentru racordarea cartierului Zăvoi, cât și pentru retehnologizarea stației de epurare. În cazul în care nu se vor conforma, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii apelor și se va formula plângere penală pentru abaterile repetate de la normele privind evacuarea apelor uzate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. La puscarie cu dementii astia care otravesc oamenii! Ei sunt fecalele de care tara trebuie epurata!

  2. Primaria poate accesa fonduri europene sa rezolve problema canalizarii.
    Nici nu vreau sa știu ce e in lacul Snagov si prin padurea ce-l înconjoara pe unde își petrece Tăriceanu serile romantice. Probabil de asta a fost parasit constant…

  3. Cum s-ar zice ne-am umplut de cacat moldovenesc 🙂

  4. o să facem, o să dregem, alții sunt de vină. noi vrem să facem dar nu ne lasă alții.

    demisia tuturor și băgați la pușcărie pentru punerea în pericol a vieților de om. pușcărie pentru că nu-și fac treaba. asta este valabil pentru toți, primari , consilieri, consiliu județean, garda de mediu, cei de la stația de epurare, toți. nu se poate ca în 2020 să strângi fecale într-un bazin și să le dai drumul noaptea direct în apă

  5. Ba s-avem pardon, in Evul Mediu nu existau plastice si oamenii erau rari, rari de tot, prin locurile alea.

  6. Daca o luam asa, nu face Comanestiul cu tote fiintele din el cit este distrugerea asupra mediului.
    Legile trebuie sa fie mai clare si aspre, mergind pina la inchiderea conductelor si intrarea in faliment a orasului. In acelasi timp toti capii raspunzatori in puscarie repede plus recuperare pagube.Chestia cu amende date catre o institutie nu da roade trebuie pe persoana fizica,in fond de asta un director sau un sef de consiliu are salariul pe care il are. Dar sa nu ne miram, zona e imputita de pesedake

  7. Cum suna melodia aia… Comăneşti oraş de munte? :))
    „Râu cu rahat, autorităţi de câcat, Cămăneşti Oraş Frumos. B)”

  8. Nu se poate asa ceva!!!!!! Filmati , distribuiti , chemati televiziuni si acum nu numai la evenimente de lauda!!Este cumplit , nu pot să cred!

  9. Veniti sa vedeti cum se varsa mizeriile direct in raul Trotus din cartierele orasului! Desi faleza raului a fost refacuta de SC Apele Române. Cum a depozitat gunoaiele din oras intr-o fosta fabrica. Cum încasează amenzi pe care le platesc locuitorii orașului. Cum taxele și impozitele sunt la nivel de Sector1. Cum a pus pavele doar pe portiunile de trotuar al celor care il sustin! Inclusiv in centrul orasului. Cum e parcul din centrul orasului ca iti rupi ceva daca pici in gropi. Cum a lasat neasfaltate strazi pt ca locuiesc acolo rivali politici. Cum activitatea in Primarie se rezuma doar la a numara likeurile pe Facebook. Cum piata din oras arata a bazar si targ comunal. Cum a lasat in paragina scolile si gradinitele cu mobilier vechi si gropi in curti. AVETI CE VEDEA IN COMANESTI, ORAS FRUMOS!

  10. După ’89 s-au închis minele . Au apărut șomerii , greutățile , exodul populației . A fost rău ! Dar măcar comăneștenii au avut parte de zăpadă albă .
    Acuma putoarea pestilențială infestează tot , aerul , plămânii , apa , pănza freatică pe mulți km la vale. Trotușul poluează toată Moldova de jos prin acțiunea criminală a unor autorități incompetente care se ascund în spatele hârtiilor . Pușcăria e parfum pentru vinovați . Persoanele vinovate trebuie ,împreună cu familiile lor , zilnic scăldate în zeama fetidă de fecale dospite în bazin.