„Ca niște sclavi trimiși să fie sacrificați.” Cum ajung migranții din Asia Centrală plecați la muncă în Rusia să moară în Bahmut, în rândul mercenarilor Wagner

Migranțiidin Asia Centrală merg să muncească în Rusia pentru a-și hrăni familiile, pentru a câștiga bani pentru propria casă și pentru a se întoarce în țara lor de origine. În Rusia, aceștia acceptă adesea locuri de muncă dificile și prost plătite, refuzate de localnici. După începerea invaziei rusești la scară largă în Ucraina, migranții Asia Centrală au fost solicitați și în război: au fost trimiși să reconstruiască orașele distruse și să sape tranșee. Și să lupte. Cel mai adesea au fost recrutați în Grupul „Wagner” – din închisorile rusești. În Ucraina, mulți dintre ei mor, iar rudele lor petrec luni de zile încercând cel puțin să obțină trupul, pentru a fi îngropat în țara lor natală, arată un amplu reportaj al serviciului BBC în limba rusă.

Bazarul Osh, una dintre principalele piețe din Bișkek, este aglomerat. Se vând mere rămase din iarnă și zmeură rasă, verdețuri care tocmai au apărut pe rafturi. Prăjituri proaspete zac în grămezi, pungi cu caise uscate, mere uscate și merișoare sunt depozitate pe jos. Mulțimea face cumpărături înainte de weekend: a doua zi, Kârgâzstanul va sărbători sărbătoarea începutului de primăvară – Navruz.

Secția de îmbrăcăminte nu este atât de aglomerată – vânzătorii stau printre rânduri pe jumătate goale cu haine, ghidul a adus câțiva turiști din China la magazinul de suveniruri. Un tânăr cu un cufăr se plimbă repede de-a lungul rândurilor – caută rafturi cu produse militare.

Anterior, era ușor să găsești uniforme americane în această secțiune de pe piață: beretele, jachetele și pantalonii veneau pe piață de la baza militară americană, care a funcționat pe teritoriul aeroportului Manas de lângă Bișkek până în 2014. Acum nu mai există bunuri din SUA, vânzătorii recunosc sincer că comandă replici din China: rucsacuri tactice, aceleași berete, mănușile sunt la mare căutare.

Proprietarul primului punct arată rânduri de bocanci agățați de tavan alături de rucsacuri de camuflaj. Potrivit acestuia, produsul este solicitat de o gamă largă de cumpărători: vânători, pescari, jucători de paintball. Dar, în urmă cu câteva luni, a fost deschisă o nouă piață – Rusia. „Încărcăm 1.500 de unități din fiecare articol de marfă și le trimitem în Rusia. În septembrie, cererea a crescut foarte mult, iar acum a scăzut puțin.”

Islomjon nu numește cine anume comandă replicile de bocanci și rucsacuri militare americane, dar dă asigurări că este vorba de „oameni obișnuiți”, nu de companii de stat.

După ce Uniunea Europeană și Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Rusiei, Federația Rusă a început să crească furnizarea de bunuri necesare prin țările din Asia Centrală – în special prin Kârgâzstan, ceea ce reiese clar din datele deschise ale Comitetului Național de Statistică al republicii. De exemplu, în 2022, Rusia a achiziționat circuite electronice integrate (sau microcipuri) din Kârgâzstan pentru 449.000 de dolari (acestea au intrat sub incidența celui de-al 10-lea pachet de sancțiuni ale UE) și detonatoare electrice pentru 889.000 de dolari. Din Kârgâzstan sunt aduși în Rusia dolari cash (exportul a atins o asemenea amploare încât, în ianuarie 2023, Cabinetul de Miniștri al Republicii a stabilit o restricție privind exportul de valută cash), iar cele mai mari piețe rusești au achiziționat deja depozite în Bișkek – în general, în 2022, cifra de afaceri comercială dintre Kârgâzstan și Rusia a crescut cu 40% .

„Odată cu izbucnirea războiului, nu a existat nicio schimbare structurală în Rusia, iar aceasta încearcă să folosească aceleași instrumente pe care le avea la îndemână, doar că pentru un scop diferit”, spune Temur Umarov, cercetător la Centrul Carnegie pentru Studii Ruse și Eurasiatice din Berlin.

În 2022, Putin a vizitat toate țările din regiune, care au devenit surse importante de importuri paralele (cel puțin o companie din Uzbekistan a intrat sub incidența sancțiunilor americane pentru că a furnizat produse electronice unei companii rusești legate de apărare).

„Dacă ne uităm la modul în care a evoluat Rusia modernă în ultimii 30 de ani și ne uităm la toate facilitățile majore care au apărut în Rusia, inclusiv la proiectele nebunești ale Jocurilor Olimpice de la Soci, atunci vom vedea că migranții din țările din Asia Centrală au avut o mare contribuție la acestea. Iar acum, când Rusia are alte priorități și distruge orașele ucrainene, iar apoi restaurează obiectele distruse de ea însăși în teritoriile anexate, folosește aceleași resurse pe care le-a folosit înainte de război”, subliniază Umarov.

„Voi fi acasă în curând”

Nurbek Taliev (numele a fost schimbat la cererea familiei) obișnuia să își sune soția din colonie seara, când Gulkan (numele a fost de asemenea schimbat) se întorcea acasă de la serviciu. „Ce mai faci, ce mai fac copiii? Sunteți pregătiți pentru școală? Sunt probleme cu munca? Care sunt noutățile? Nu lăsați copiii nesupravegheați”. Fără să închidă, Gulkan a ajuns la intrare, apoi a stat mult timp în fața casei, vorbind cu soțul ei: „Suntem bine, nu e nimic nou, copiii merg la școală”.

După 24 februarie, subiectul războiului a început să apară mai des în conversații.

– Nu este greu pentru voi? a întrebat Nurbek din colonie. – Sunt schimbări în muncă? Dintr-o dată veți rămâne fără loc de muncă, ce se va întâmpla?

– Nurik, noi nu știm, ne trăim viața. Noi nu suntem acolo. Toți oamenii ca întotdeauna, ca de obicei. Dimineața la muncă, seara de la muncă.

La un moment dat, Gulkan, obosit să mai discute despre război, a întrebat: „De ce întrebi? Nu vreau să [aud] despre asta”.

De obicei, cuplul suna de câteva ori pe săptămână, dar la jumătatea lunii octombrie Nurlan a sunat frecvent:

– Știi? O să mă întorc acasă în curând.

– Cât de curând vei fi acasă?

– Voi fi la Moscova în februarie.

– Peste patru luni?

– Așteaptă. Voi fi acasă în februarie.

Următorul apel a fost și mai scurt: „Ce mai faci? E totul în regulă? Bine, timpul se scurge pentru mine. Așteptați, o să vă contactez eu însumi”.

„Credeam că a făcut o faptă bună și că îi acordă eliberarea condiționată. La urma urmei, jumătate din termen trecuse deja și așa am crezut imediat. Dar, pentru a nu auzi un răspuns negativ că a fost doar o glumă, nici măcar nu am întrebat cum va ieși”, își amintește Gulkan. Nurbek, din coloni,e nu a mai sunat.

Gulkan și Nurbek s-au întâlnit la Bișkek, la o școală privată de la periferia orașului, unde amândoi lucrau: Gulkan preda, iar Nurbek combina munca de agent de securitate cu lecțiile de educație fizică. În 2014, s-au căsătorit, în 2017 Nurbek a plecat să lucreze în Rusia, un an mai târziu Gulkan s-a mutat cu el împreună cu copiii din prima căsătorie.

„O persoană caută un mediu mai prosper pentru el însuși. Am avut un loc de muncă aici, și el a lucrat, și eu am lucrat, dar, ca să fiu sinceră, ceea ce câștigam aici [în Bișkek] era suficient doar pentru mâncare. Și am plecat acolo [ în Rusia]. Planul nostru era să ne cumpărăm propria casă, să ne întoarcem în țara noastră natală și să trăim deja acolo. La început, ca toți migranții noștri, am lucrat oriunde, apoi el a obținut un loc de muncă permanent, iar eu am lucrat și eu în acea companie.”

În 2019, Nurbek și Gulkan, împreună cu alte persoane din Kârgâzstan au luat contracte pentru repararea caselor din regiunea Kaluga. Într-o seară, a avut loc o ceartă între muncitori. Nurbek a ieșit în stradă cu prietenul său, a izbucnit o bătaie – Nurbek și-a lovit prietenul cu o sticlă, i-a atins o venă din antebraț, iar bărbatul a murit din cauza pierderii de sânge.

„Nu s-a ascuns nicăieri, a chemat poliția, a venit el însuși”, spune Mirlan, un avocat familiarizat cu circumstanțele cazului. Gulkan spune că, pentru a se revanșa față de rudele decedatului, ei înșiși au trimis corpul acestuia acasă și au strâns bani pentru familia defunctului.

În decembrie 2019, instanța l-a condamnat pe Nurbek la 8 ani de închisoare, el a mers să-și ispășească pedeapsa în IK-4 din regiunea Kaluga. Gulkan a mers să-l viziteze, dar în august 2022, Nurbek i-a interzis brusc și strict să mai vină la el: „Nu. Nu veni până nu-ți spun eu”.

„Suntem considerați cetățeni de mâna a doua”

Dacă ieșiți din rândurile unde se vând uniforme militare și mergeți încă 500 de metri de la Bazarul Osh, va începe parcarea microbuzelor care pleacă din Bișkek spre diverse orașe din Rusia: Orenburg, Samara, Penza, Surgut, Moscova. Drumul durează câteva zile, cu înnoptări în mașină și uneori în cafenelele de pe marginea drumului, dar tariful este de doar 5-6 mii de somi kirghizi (aproximativ 60 de dolari).

În total, aproximativ un milion de migranți din Kârgâzstan trăiesc în Rusia, iar remitențele pe care migranții le trimit din Rusia în Kârgâzstan reprezintă o treime din PIB-ul țării: „Oamenii care primesc acești bani îi cheltuiesc pentru nevoi pe termen scurt, pentru cele mai necesare lucruri: haine, mâncare , organizarea unor evenimente, nunți și așa mai departe”, explică Temur Umarov. Această situație este, de asemenea, o sursă a dependenței politice a Kârgâzstanului față de Rusia, consideră expertul.

În parcarea acoperită a autogării, sprijiniți de peretele remorcii, șoferii fumează – așteaptă să aibă suficienți pasageri și marfă pentru a porni la drum.

„Oamenii noștri vin la voi în Rusia – suntem considerați oameni de mâna a doua. Ajungem deja la vamă: dacă vor, îi lasă să treacă, dacă nu vor, nu îi lasă să treacă. Și asta e, stăm și așteptăm”, se entuziasmează Daniyar, șoferul microbuzului. Dar, în ciuda acestui fapt, confirmă el și colegii săi, fluxul de pasageri către Rusia nu scade – de aici pleacă zilnic între cinci și șapte microbuze cu aproximativ 20 de pasageri fiecare.

„Rusia primește o parte din beneficii în această situație – surplusul [de populație] care este în Asia Centrală este foarte bine adaptat la deficiențele pe care Rusia le are în ceea ce privește resursele de muncă. Și aceștia sunt exact oamenii care sunt dispuși să efectueze pentru mult mai puțini bani aceeași muncă pe care societatea rusă nu este pregătită să o facă”, spune Temur Umarov, expert la Centrul Carnegie.

În Rusia, migranții din Kârgâzstan lucrează cel mai adesea în construcții și comerț. Dar după începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, războiul a devenit o astfel de „muncă” care a atras resursele.

La 20 septembrie, cu o zi înainte de anunțul mobilizării „parțiale” în Rusia, Duma a adoptat în a treia lectură amendamente la legea privind cetățenia – acum, cetățenii altor state trebuie să servească în baza unui contract în armata țării timp de numai un an pentru a putea obține cetățenia rusă (anterior, această procedură presupunea trei ani).

În plus, cetățenii din Asia Centrală care au venit în Rusia pentru a munci sunt angajați , de exemplu, pentru a săpa tranșee în regiunea Belgorod și în teritoriile ocupate.

Iar în 2022, „cargo-200” au început să sosească la Bișkek și Osh – atât militari profesioniști care au semnat contracte cu Ministerul rus al Apărării, cât și mercenari de la Wagner.

„Trebuie să mergeți la război”

Timp de mai mulți ani, în calitate de avocat la Moscova, un nativ din Kârgâzstan, Mirlan Akylbekov (nu este numele său real), a reușit să lucreze la diferite tipuri de cazuri. Am început prin a explica cum să completeze corect înregistrarea obligatorie pentru migranți. Apoi a început să preia cazuri administrative. „Reținerea ilegală, nu pune la dispoziție un interpret …”. – Mirlan enumeră încălcările drepturilor clienților săi. Și apoi, împreună cu avocații, a început să participe la cazuri penale. „Nu voi spune că am fost implicați într-un fel de protecție a drepturilor omului – doar ne-am ajutat cetățenii”, spune el.

Avocatul a continuat să țină legătura cu clienții chiar și după verdict, când migranții își ispășeau deja pedepsele în colonii. De la ei, în vara anului 2022, Mirlan a aflat că Wagner recruta deținuți.

„La început au fost pur și simplu întrebați cu insistență. Spuneau că există condiții ca să poți fi eliberat în avans, să obții o amnistie. Și s-au consultat cu noi. Clientul nostru (a găsit un card de credit, s-a dus cu el la magazin să cumpere alimente, iar pentru asta a fost condamnat la 4 ani pentru furt) Ne-a sunat [din locurile de detenție] și a spus că [la sosirea recrutorilor] deținuții au fost separați – au separat toți vizitatorii – kârgâzi, uzbeci, tadjici, au fost puși într-o clădire separată și au cerut să semneze [un contract]. Iar argumentele au fost: „Aici, mâncați aici pe gratis, dar trebuie să munciți. Și cum să munciți? Trebuie să mergeți [la război ], iar la întoarcere, spun ei, vă vom acorda amnistia și veți fi liberi”.

Tentativele de recrutare a nativilor din Kârgâzstan care execută pedepse în coloniile rusești au fost raportate și de Radio Azattyk (parte a corporației media Radio Liberty, în registrul rusesc al „agenților străini”): tatăl unuia dintre prizonierii care execută pedepse în regiunea Sverdlovsk a declarat reporterilor că prizonierii transferați într-o baracă de înaltă securitate, privați de apă și mâncare, au fost forțați să semneze un contract cu gruparea Wagner.

La începutul lunii septembrie, recrutorii Wagner au trecut cu mașina prin coloniile din regiunea Kaluga, unde Nurbek Taliev își ispășea pedeapsa: „La 7 septembrie, recidiviștii din colonia de regim strict 3 Tovarkovo din regiunea Kaluga au fost aduși pe terenul de paradă imediat după aterizarea cu elicopterul a conducerii Wagner. […] Prigojin a vorbit de pe podium, îndemându-i să se înscrie ca voluntari pentru Donbass. Cele mai înalte distincții ale Federației Ruse străluceau pe pieptul lui Prigojin. Vorbitorul nu și-a ascuns trecutul, amestecând cuvinte obișnuite cu argoul hoților”, – a scris pe canalul său Alexei Shestun, fostul șef al districtului Serpukhov din regiunea Moscovei, care a fost într-un centru de detenție preventivă în septembrie 2022.

Judecând după discuțiile și poveștile rudelor prizonierilor care își ispășeau pedeapsa în IK-4 din Medyn, principala tranșă de deținuți a fost trimisă din colonie la 28 august. Prizonierii au petrecut primele săptămâni în așa-numita tabără de antrenament, iar apoi, nu mai târziu de sfârșitul lunii septembrie, au mers în zona Bahmut. Iar în ianuarie, rudele condamnaților au început să primească primele înmormântări. Datele deceselor au variat – unii au murit în noiembrie, alții în octombrie, iar alții încă din 25 septembrie, imediat după tabăra de instrucție.

„Asta vă așteaptă în Wagner”

Când legătura cu Nurbek s-a întrerupt, Gulkan la început a așteptat pur și simplu. Dar când soțul ei nu a sunat în ajunul Anului Nou, a devenit serios îngrijorată și plănuia să meargă la o întâlnire în colonie. Dar nu a avut timp.

Sâmbătă, 21 ianuarie, Gulkan, din obișnuință, s-a trezit la ora 6 dimineața și a văzut că a primit un mesaj pe WhatsApp: „Dragă Taliyeva Gulkan Sadykovna! Vă rugăm să acceptați condoleanțele noastre! Tatăl a fost de acord cu înmormântarea în orașul Moscova și a refuzat compensația monetară. Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați Ministerul Apărării din Federația Rusă”.

„Și eu citesc și nu înțeleg. Ce legătură are el cu Ministerul Apărării din Federația Rusă? Își ispășește o pedeapsă în regiunea Kaluga, este prizonier. Cum a ajuns acolo? Citesc, nu înțeleg, îi văd numele de familie, datele, dar un străin…” – își amintește femeia.

Mesajul venea de la un contact cunoscut, unchiul lui Nurbek, care locuia și lucra în Bișkek. Ea a încercat să îl sune, dar acesta îi blocase deja numărul.

La mesaj erau atașate două fișiere – o fotografie a unei copii alb-negru a certificatului de deces eliberat de Biroul de înregistrare Leninski al Ministerului Justiției din Republica Populară Lugansk. Acolo era scris că Taliev Nurbek Erkinovici „a murit în orașul Artemovsk” la 24 octombrie, despre care a fost întocmit un proces-verbal de constatare a actului nr. 148 la 5 ianuarie 2023. Al doilea dosar: aceeași copie alb-negru a certificatului de deces „pentru plata unei compensații monetare unice”. Acolo era precizată cauza decesului: „răni prin împușcare cu șrapnel exploziv la nivelul trunchiului și al membrelor inferioare cu distrugerea unor părți ale corpului”.

Gulkan a recitit de mai multe ori toate documentele și corespondența cu unchiul lui Nurbek: „Și cadavrul? Unde este cadavrul?”

După ce a așteptat ziua de luni, a decis să meargă la biroul de înrolare militară cel mai apropiat de casă: „Plângeam, începuse deja isteria. Au început să întrebe:” Este soldat prin contract? Voluntar? Din ce regiune? Ați plecat de la biroul nostru de înregistrare și înrolare militară?”.

– El ispășește o pedeapsă în regiunea Kaluga.

– Ahh, ei bine, este prin Wagner. Nu este pe linia noastră. Această companie îl duce acolo.

– Cum îi pot găsi?

Un angajat al biroului de înregistrare și înrolare militară a scris „Wagner Center” pe o bucată de hârtie și i-a spus lui Gulkan să caute telefoane pe internet. „Atunci am auzit pentru prima dată despre această companie – Wagner”, își amintește Gulkan. „Și din acea zi a început căutarea mea nesfârșită”.

În discuțiile prin Telegram, Gulkan a găsit grupuri de rude ale căror rude fuseseră recrutate de Wagner din aceeași colonie:

Încercând să ajungă la Wagner, Gulkan a găsit contacte ale lui Rakhat Abdibalieva – fiul ei, Ayan Alisherov, care își ispășea și el o pedeapsă într-o colonie din Rusia, a semnat un contract cu mercenarii și a murit lângă Bahmut la începutul lunii ianuarie 2023. Dar trupul său a fost dat mamei sale.

„A fost trimis doar pentru a fi măcelărit”

Avionul cu trupul lui Ayan Alisherov, în vârstă de 28 de ani, a aterizat în capitala de sud a Kârgâzstanului, Osh, pe 22 ianuarie – sicriul zbura în cala de marfă a unui zbor de pasageri de la Moscova.

Unchiul lui Ayan a preluat cadavrul la aeroport – sicriul de zinc a fost încărcat într-o mașină și dus la Rahmanjan, un mic sat la vest de Osh. Munții se apropie de el dinspre nord, iar granița cu Uzbekistanul dinspre sud. La cimitir, bărbații au săpat un mormânt în pământul înghețat, iar trupul lui Ayan, acoperit cu un giulgiu alb, a fost coborât în pământ. Astfel, în Kârgâzstan, a fost îngropat primul mercenar al „Wagner” care a devenit cunoscut public.

În toamna anului 2022, când Ayan cel mai probabil s-a înscris în Wagner, compania asedia deja Bahmut.

În 2019, Ayan a plecat la muncă în Rusia – familia a decis să construiască o casă, aveau nevoie de bani. Mama sa, Rahat, lucrase deja acolo ca femeie de serviciu, iar Ayan a obținut mai întâi un loc de muncă ca încărcător, iar apoi a făcut sushi la Tanuki.

În luna aprilie a aceluiași an, Ayan a fost reținut. Potrivit poveștii mamei sale Rakhat și judecând după verdictul instanței, Ayan și prietenii săi au fost rugați să ajute o prietenă comună, Begimai. Begimai s-a plâns lui Ayan că un tip o agasează, iar Ayan a decis să o ajute – „să vorbească cu el ca un bărbat”. În continuare, povestea lui Rakhat și verdictul instanței se contrazic.

Potrivit lui Rakhat, Ayan și prietenii săi s-au întâlnit cu victima, au vorbit și s-au despărțit. Iar câteva zile mai târziu au fost reținuți de agenții Ministerului Afacerilor Interne al Kârgâzstanului în Rusia. Potrivit lui Rakhat, victima a scris o declarație împotriva lui Ayan, iar reprezentanții poliției kârgâze i-au oferit lui Ayan să mușamalizeze cazul în schimbul unei mite: „Au cerut 100.000 și i-au dat timp o săptămână”. Ayan a refuzat să plătească, cazul a fost transferat la poliția rusă, Ayan a fost arestat și trimis la un centru de detenție preventivă, iar la 2 septembrie 2020, Tribunalul districtual Kuzminsky din Moscova l-a condamnat.

Din verdict reiese că Ayan și doi dintre cunoscuții săi s-au întâlnit cu victima la stația de metrou Tekstilshchiki, l-au amenințat cu un cuțit, l-au urcat într-o mașină, l-au bătut, l-au dus la sucursala Sberbank, unde i-au cerut să retragă 26.000 de ruble de pe card și l-au eliberat în zona metroului Proletarskaya.

Inculpații au confirmat că s-au întâlnit cu victima și i-au dat „câteva lovituri”. În același timp, niciunul dintre ei (inclusiv Ayan) nu a pledat vinovat la proces, toți au declarat că au fost bătuți de poliție după arestare. Doi dintre cei trei suspecți au declarat că li s-au cerut bani „pentru a rezolva problema și a nu-i trage la răspundere penală”, iar unul dintre prietenii lui Ayan și-a amintit că în departamentul de poliție exista un anume „Ulan”, care a cerut mită.

Rakhat își amintește că fiul ei i-a povestit și despre un agent al Ministerului kârgâz al Afacerilor Interne din Rusia, pe nume Ulan, care, potrivit acesteia, i-a cerut lui Ayan să plătească o sută de mii și să mușamalizeze cazul.

Ayan a primit șapte ani și șase luni într-o colonie cu regim strict.

Rakhat a încercat să obțină transferul fiului său în Kârgâzstan, iar la 24 ianuarie 2022, cazul său a fost audiat la Curtea Supremă a Republicii Kârgâzstan, însă Ayan a continuat să stea în colonia din Mordovia. În octombrie 2022, el și-a sunat mama și i-a spus că va fi acasă în șase luni. Pe fundal, își amintește Rakhat, „se auzea un zgomot, ca un tren”. După aceea, conexiunea a fost întreruptă, iar în ianuarie 2023, Rakhat a primit un mesaj pe WhatsApp care spunea că fiul ei murise. În clădirea din apropierea stației de metrou Elektrozavodskaya, unde se află unul dintre birourile PMC Wagner, Rakhat a primit o sută de mii de ruble în numerar, documentele și efectele fiului său. Trei zile mai târziu, avionul cu trupul lui Ayan a aterizat la Osh.

Rakhat vorbește într-o cameră goală, unde singurul mobilier este o canapea și un televizor. În apropiere, fiul ei cel mic ascultă. Ca răspuns la întrebarea dacă știe unde este Bahmut, unde a murit Ayan, Rakhat începe să plângă.

„Fiul meu nu a fost cetățean rus, și-a ispășit pedeapsa în închisoare. Cum a fost dus la război? […] La urma urmei, în închisori [oamenii] noștri nu sunt considerați ființe umane…”

„A fost trimis pur și simplu ca sclav pentru a fi măcelărit”, intervine în conversație fratele mai mic al lui Ayan, care stă pe covorul din colțul camerei.

– Și așa s-a întâmplat… Așa cum au fost trimiși sclavii, – suspină ea.

„Ca și cum nu mi s-ar fi întâmplat mie”

La sfârșitul lunii ianuarie, o locuitoare a satului Fryanovo, în apropiere de Moscova, a mers la cimitirul local și a înregistrat un video de acolo: în cadru, pe morminte erau coroane de flori cu panglici tricolore roșu-galben-negru – la fel ca pe mormintele mercenarilor Wagner din satul Baku.

„Mormintele sunt deja aici”, a comentat fata: „În jur de douăzeci”. Voluntarii care îi caută pe militarii ruși dispăruți au contactat-o pe autoarea videoclipului și, pe baza datelor ei, au postat pe VKontakte o listă a celor îngropați în Fryanovo.

La mijlocul listei, între un localnic din regiunea Kursk condamnat pentru crimă și un moscovit condamnat pentru jaf, se afla numele lui Nurbek. Voluntarii, la cererea serviciului rusesc al BBC, au predat redacției o fotografie a mormântului – datele de naștere și deces coincideau cu datele lui Nurbek.

Gulkan a primit o fotografie a mormântului lui Nurbek de la jurnaliștii de la BBC. Prima dată ne sunăm când ea pleacă seara de la serviciu: „Trimite-mi coordonatele, când pot merge acolo? Ce părere ai despre această situație? E ca și cum nu mi se întâmplă mie”.

Gulkan a vizitat mormântul soțului ei pe 19 februarie, dar tot nu avea niciun document, iar Wagner a ignorat-o. După mai multe săptămâni de căutări, Gulkan a reușit să afle doar că în procura pe care mercenarii o semnează înainte de a fi trimiși la război, Nurbek l-a indicat pe unchiul său din Bișkek – nu voia ca soția sa să știe că a plecat să lupte. Prin urmare, din punctul de vedere al Wagner, soția mercenarului nu este reprezentantul legal al acestuia.

În total, 22 de mercenari ai PMC Wagner au fost înmormântați în Fryanovo în februarie – 17 cetățeni ai Rusiei, doi kârgâzi, doi uzbeci și un cetățean din Tadjikistan. În același timp, s-a aflat despre un cimitir similar în apropiere de Lugansk – la începutul lunii februarie existau 42 de morminte.

Aproape niciunul dintre mercenarii autohtoni contactați de serviciul rusesc al BBC și de voluntari nu știa că cei dragi ai lor au murit și au fost îngropați.

Adamzhon Gulamzhanov, în vârstă de 28 de ani, condamnat pentru vânzare de droguri, este, de asemenea, îngropat în cimitirul de lângă Nurbek.

Jurnaliștii BBC au vizitat familia lui Adakhamjon în suburbiile din Jalal-Abad la mijlocul lunii martie. Șeful satului înțelege aproape imediat despre cine este vorba – în sat au aflat cu doar o săptămână în urmă că Adakhamjon a murit. Rudele au văzut lista pe internet și timp de câteva zile nu au știut cum să le spună părinților lui.

Tatăl lui Adakhamjon, Ulukmanzhan, a lucrat el însuși în Rusia aproape 40 de ani – „după demobilizarea din armata sovietică în 1987”. În ultimii ani, a primit comenzi ca meșter – a sudat, a lucrat pe un șantier de construcții.

Adakhamjon a plecat și el la muncă în Rusia, și-a schimbat locul de muncă, dar a fost închis pentru vânzare de droguri. Până în noiembrie 2022, tatăl și fiul s-au sunat în mod regulat, Ulukmanzhan a trimis colete fiului său, a mers la colonie, dar în noiembrie, Adakhamjon a cerut brusc să îi transfere bani, dar nu la colonie, ci la o femeie din regiunea Rostov. După aceea, contactul cu el a dispărut. La finalul conversației cu noi, tatăl abia își stăpânește lacrimile și își ia rapid rămas bun.

„Memento Mori”

Oficialii din Kârgâzstan nu au comentat moartea unor cetățeni ai țării lor în războiul din Ucraina. La 17 mai, la Bișkek, un cetățean al Republicii Kârgâzstan, în vârstă de 31 de ani, care a plecat să lupte în Ucraina de partea Rusiei, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Anterior, Comitetul de Securitate Națională al țării a deschis un dosar penal în temeiul unui articol similar împotriva cetățenilor din Kârgâzstan care luptă de partea Forțelor Armate ale Ucrainei.

Gulkan a plecat din Bișkek cu mâinile goale: unchiul soțului ei a refuzat să vorbească cu ea, Wagner nu a răspuns la solicitările sale. La Moscova, ea s-a dus din nou la muncă, dar în weekenduri continuă să meargă în mod regulat la cimitir la soțul ei, deși nu este complet sigură că Nurbek este cel care a fost îngropat acolo. În chat-ul rudelor mercenarilor PMC, ea a găsit o fotografie, care, după cum i se pare, este Nurbek. Acolo, pe un vehicul de luptă al infanteriei, se află șapte soldați în camuflaj – unul dintre ei, cu o cagulă neagră, seamănă cu Nurbek. Memento mori („Amintește-ți de moarte”) este scris pe caroseria BMP-ului cu vopsea albă.

La jumătatea lunii mai, în cimitirul în care a fost îngropat Nurbek existau deja 74 de morminte (față de 22 în februarie). În total, serviciul rusesc al BBC a reușit să găsească șase cimitire necunoscute până acum în care sunt înmormântați mercenarii Wagner – în Fryanovo, lângă Moscova, lângă Lugansk și Novosibirsk, în regiunile Irkutsk, Sverdlovsk și Samara. Împreună cu o echipă de voluntari și cu Mediazona (declarată „agent străin” de către autoritățile ruse), BBC a reușit să confirme identitatea a 629 de persoane îngropate acolo.

În total, cel puțin 93 de cetățeni din țările din Asia Centrală au murit în cadrul Wagner în Ucraina: 19 din Kârgâzstan, 34 din Uzbekistan și 40 din Tadjikistan. Uneori, familiile mercenarilor morți reușesc să le ia trupurile acasă din Rusia.

În aprilie, familia lui Sulaimon Islomov a contactat serviciul rusesc al BBC. Împreună cu complici, Sulaimon a comis două jafuri în 2012 și 2016: mai întâi, a jefuit un întreprinzător, iar apoi, la un pont al unui prieten, au intrat în casa unei femei care cumpăra bijuterii. În 2017, Sulaimon a fost condamnat la 10 ani într-o colonie cu regim strict și trimis în aceeași IK-4 din Medyn, unde Nurbek va ajunge doi ani mai târziu.

În septembrie 2022, Sulaimon și-a sunat rudele și le-a spus că va lupta: „Acum la antrenament, totul este bine, viu și sănătos”, povestește fratele său conversația cu Sulaimon. Contractul de mercenariat a expirat în februarie, în martie familia a reușit să obțină un răspuns de la Wagner: li s-a comunicat locul de înmormântare a lui Sulaimon. S-a dovedit că a fost îngropat în același cimitir din Fryanovo ca și Nurbek.

Ca răspuns la o solicitare din partea serviciului rusesc BBC cu privire la modul în care familiile pot ridica cadavrele mercenarilor morți, Evghei Prigojin a răspuns prin intermediul serviciului de presă că „toți luptătorii PMC Wagner care mor în NVO sunt îngropați în conformitate cu reglementările stricte cu regulile companiei. Nu consider că este oportun să dezvălui detalii pentru BBC-ul ostil nouă. ” Și a sfătuit rudele celor decedați să contacteze linia telefonică de urgență a PMC Wagner, și nu o „resursă ostilă Federației Ruse”.

La o zi după solicitarea BBC, rudele lui Sulaimon au fost convocate la biroul Wagner din Moscova, au primit cinci milioane de ruble în numerar și documente ale mercenarului. Câteva săptămâni mai târziu, cadavrul a fost dezgropat din mormântul din Fryanovo și trimis spre Dușanbe.

Corpurile lui Adakhamjon Gulamzhanov și Nurbek Taliev rămân încă îngropate în Rusia, iar prizonierii din coloniile rusești au început din nou să fie recrutați pentru război – dar acest lucru este deja făcut de Ministerul Apărării al Federației Ruse.